Devino Patron!

Ce-a mai rămas din comoara limbii noastre?

Din 1989 și până în prezent se fac 32 de ani de schimbare a dorințelor noastre de a trăi altfel. La cuvântul „altfel” nu mă gândesc ca la un termen care să consume o metaforă și să atragă atenția, anunțând participarea la un concurs.

Ce-a mai rămas din comoara limbii noastre?

Cei care au trăit în anii comunismului, mă refer mai ales la tinerii studioși, cu demnitate, cu patriotism în suflet, studenți - intelectuali în devenire -, sau la creierele lipsite de apărarea de a se manifesta în domeniul lor, știu că libertatea era un vis greu să fie realizat. Vinovați că gândeau, unii (fără a fi triați – studenți, savanți, intelectuali de calibru) erau urmăriți, persecutați ca dușmani ai poporului.

De fapt, pericolul din ei era că pregătirea lor intelectuală net superioară în comparație cu a șefilor, educația lor de bonton, bunele maniere, respectate la mesele mari sau festive, hainele purtate adesea fără buzunare adânci, erau manifestări firești ale educației și creșterii lor de intectuali care aminteau că bătrâna Europă s-a ridicat pe o cultură înaltă (ne amintim de cultura europeană la trecut). Acești piloni ai umanității, mai precis ai mediului nostru basarabean, pentru care fiecare zi era o revoluție interioară, își manifestau revolta tacit conservând cele două simboluri prin care se mențineau românismul – limba și identitatea românească.

Au trecut trei decenii de când suntem liberi să gândim. Ideile, inițiativele și manifestările noastre de gândire parcă nu mai sunt cenzurate atât de feroce. În acest răstimp, de 30 de ani, s-a format
o generație care și-a recăpătat cetățenia română pe hârtie, nu și în propria convingere. Tinerii, născuți după ’89 studiază și vorbesc în limba română, a cărei denumire corectă nu e trecută oficial
în constituție din varii principii rușinoase și recalcitrante ale multor guvernanți, care și-au aerisit poalele cât au fost la putere.

Inițiativa Curții Constituționale din 2017, care a dat aviz pozitiv unui proiect de amendare a Legii Supreme în vederea schimbării denumirii limbii oficiale – din „moldovenească”, în română este că noi rămânem încremeniți în proiecte, vorba scriitorului Gabriel Liiceanu. Mulți dintre foștii conducători care mai au tupeul să apară pe la ecranele TV, își declară ostentativ impotența că au vrut, dar nu au putut să schimbe denumirea limbii noastre, așa încât dulcea limbă, de pe teritoriul R. Moldova să poarte haina frumoasă latinească de LIMBA ROMÂNĂ. Pe 31 august al fiecărui an din 1990 sărbătorim Ziua Limbii Române fără convingerea din perspectiva funcțiilor de la guvernare că educația lingvistică la noi este o prioritate a educației fiecărui cetățean – de la vlădică la opincă.

Astazi, puțini dintre cetățenii noștri – fie rege, fie om de rând – mai ia atitudine, se revoltă că Articolul 13 din Constituția RM trebuie să fie corectat. Obosiți și lehămetiți, mai nou – pandemici și sensibili la virusul nou și ucigaș al imunității morale, intelectualii (din care nu mă exclud), cu precădere specialiștii apropiați domeniului, nu mai sunt vocali să-și exprime indignarea că numele limbii române nu este scris corect oficial în legislația statului. Profesorii de română, scriitorii, oamenii cu o cultură lingvistică proprie, în semn de respect și resemnați în fața neputinței de a interveni în ideologia timpului politic corect, își onorează profesia și vorbesc frumos limba română.

Un exemplu, demn de menționat ni l-a oferit scriitorul Vladimir Beșleagă, care a venit recent la Muzeul Naţional de Literatură „Mihail Kogălniceanu” unde „s-a afișat cu un poster, pe care scrie „Art. 13 // 31 aug. 2021 Parlamentul RM votează Limba Română”, anunțau colaboratorii muzeului. Poetul și scriitorul V. Beșleagă, un model de românism în secolul XXI, când globalizarea îl resetează și pe basarabean în marea familie a lumii, fără să intereseze pe cineva că are multe restanțe la școală, le sugerează deputaților din actualul Parlament să voteze pentru limba română, drept recunoașterea identităţii lingvistice moldo-române în teritoriul din stânga Prutului.

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.
Scriitorul Vladimir Beșleagă. Foto: Vadim Șterbate

 

Atitudinea lui Vladimir Beșleagă este un exemplu pentru toți. Nu este nici curaj, nici dorința de a aduna like-uri sau de a impresiona cu acest gest. Vladimir Beșleagă este o conștiință civică, în cazul dat o conștiință românească de care avem nevoie mai ales în aceste vremuri tulburi. „Placatul, lucrat cu propria mână” este intenția sa de o viață, ca să lase urmașilor moștenire dorința și convingerea că pentru limba română trebuie să lupți, dacă este nedreptățită. El este un exemplu de pater familiae când a venit, la sfârșitul lunii august, la Muzeul de Literatură „M. Kogălniceanu” (director Maria Șleahtițchi), „clocotind de energie și pregătit să se asigure de susținerea colectivului”.

Vladimir Beșleagă și puținii oameni de cultură care au fost și mai sunt puternici, valorizând și păstrând națiunea română, care mai luptă pentru comoara limbii române, ne îndeamnă ca „limba vechilor cazanii” să fie vorbită și însușită de toți – tineri, dar, în primul rând, de politicieni (un fenomen absurd marca RM).

 

Silvia STRĂTILĂ
Articol publicat în Revista NATURA în numărul 356

Susține Natura.md: Devino Patron!