Dascălii, pilonii de bază ai societății, au nevoie de mai mult sprijin și recunoaștere socială

Invitatul de onoare    

Ghenadie Râbacov, profesor de limbă franceză, coordonator de proiecte, Alianța Franceză

• Școala este o instituție pe care o cunoaște cel mai bine profesorul, angajatul în educație cu o misiune importantă și asumată în educația tinerei generații. Despre sistemul de învățământ actual ce poate spune profesorul Ghenadie Râbacov?        

• Sistemul de învățământ actual trece printr-o transformare și este în căutarea unui nou echilibru. Pe de o parte, observăm eforturi reale de modernizare: creare a unei rețele de școli model, digitalizare, debirocratizare, campanii naționale de promovare a profesiei de pedagog, accent pus pe competențe și pe învățare activă, precum și deschidere spre parteneriate internaționale. Acestea sunt semne pozitive, care arată o direcție spre un învățământ mai flexibil, mai conectat la nevoile reale ale societății și ale pieței muncii.

Pe de altă parte, sistemul se confruntă cu provocări majore: nivelul slab de cultură generală la tineri, lipsa lecturilor, supraîncărcarea programelor școlare, criza vocațiilor, penuria de cadre, salariile mici și o anumită rezistență la schimbare, atât la nivel instituțional, cât și individual. De asemenea, dascălii, care sunt pilonii de bază ai societății, au nevoie de mai mult sprijin și recunoaștere socială.

Este primordial să regândim educația nu doar ca un proces de transmitere de cunoștințe, ci ca un spațiu în care elevul este plasat în epicentrul învățării, încurajat să gândească critic, să colaboreze și să devină un cetățean responsabil. 

- Sunteți un susținător și promotor al valorilor tradiționale, perene, nu pseudovalori, precum acestea au invadat societatea. Poate confirma și înțelege cine vă citește textele de pe rețelele sociale sau cine vă cunoaște statutul înalt de profesor la catedră, pe care nu-l compromiteți. Ce vă motivează să mențineți ștacheta atât de sus privind educația, formarea intelectuală și, în general, intelectualul ca model și nu ca un simplu cetățean?       

- Această exigență sau menținere a ștachetei sus vine, în primul rând, din familie. Am crescut într-un mediu în care educația este o valoare fundamentală, iar respectul față de carte, față de efortul intelectual și integritate sunt elemente ale filozofiei existențiale, cultivate zi de zi. Apoi, bineînțeles, m-au modelat profesorii de la facultate și mediul profesional în care activez. Am privilegiul de a lucra cu oameni pasionați, dedicați, exigenți, corecți și puternici, care mă inspiră și mă provoacă să dezvolt ceva nou. 

Într-o societate alterată de metehne de tot soiul, în care superficialitatea și prostia devin norme, intelectualul ar trebui să iasă „pe baricade”, să se facă auzit și să rămână un reper, un model de luciditate, responsabilitate și angajament moral. Formarea intelectuală oferă nu doar competențe, ci și capacitatea de a înțelege lumea în profunzime, de a discerne între esențial și superficial, de a formula întrebări incomode și de a acționa. Avem nevoie de valori și de cultură organizațională. În caz contrar, materialismul și submediocritatea ne vor înghiți până în momentul în care nu vom mai simți nimic. Prin educație, prin exemplul personal, prin eforturi conjugate, putem clădi o societate sănătoasă, liberă în gândire și greu de manipulat.

• Scrieți că „deseori îmi pun întrebarea dacă lumea la care privim prin geam este așa cum o vedem, dacă ochiul și judecata sunt instrumente de cercetare ale universului în care trăim. Sau mai degrabă sunt felul în care percepem lumea și însăși existența, prin intermediul „traducerii” efectuate de geam”. Cum este lumea din care nu putem exclude școala, generația de azi, profesorii și întreg sistemul educațional?   

• Este o lume aflată într-o permanentă reconfigurare, tulburată de incertitudini globale și polarizări sociale, marcată de inovații tehnologice și științifice. Rolul școlii în acest context este unul de umanizare, de reconstrucție a reperelor și de cultivare a unei gândiri critice și empatice. 

Unii afirmă că generația actuală este „pierdută”. Este mai degrabă un clișeu. Tinerii, astăzi, sunt poate cei mai conectați și sensibili la nedreptățile lumii, însă foarte fragili din punct de vedere psihologic și din ce în ce mai expuși la frivolitate, la modele de succes artificializate și la conținuturi de fațadă, ce încurajează validarea rapidă și exterioară, în detrimentul unei construcții interioare solide. Granița dintre autentic și fals devine greu de sesizat, iar capacitatea de a filtra, analiza și înțelege critic realitatea se diminuează simțitor. Și tocmai aici se simte pierderea. În fața acestei vulnerabilități, doar profesorii, ca voce publică, pot să redea direcție și sens acolo unde haosul își face loc. 

Lumea de azi nu poate fi gândită fără educație. Sistemul educațional, cu toate constrângerile sale, este singurul care poate să producă schimbare pe termen lung, cu condiția să nu rămână ultra rigid și autoreferențial, să se cimenteze pe un parteneriat strâns dintre familie și școală și să nu accepte antiexemple ce decredibilizează actul educațional.

• Școala de azi mai poate salva omenirea? Are un viitor frumos, promițător?  

• Da, încă o mai poate salva, dacă nu se dezumanizează. Viitorul este, fără îndoială, imprevizibil. Schimbările se succed cu o viteză uluitoare, iar ceea ce funcționa bine ieri, ar putea să nu mai aibă același impact azi. Cert e un lucru: dacă școala va continua să inspire, să zidească punți între oameni, va fi capabilă să se privească în oglindă și să se reinventeze, atunci da – chiar și în fața celor mai mari intemperii, va rămâne una dintre speranțele salvatoare ale umanității.

• Aveți o activitate prolifică. Vă interesează nu doar promovarea limbii franceze ca act de comunicare, dar și cunoașterea culturii franceze de către tinerii mai puțin interesați de cultură. De unde vine această determinare?   

• Această determinare vine, întâi de toate, din anii de școală și de studenție, când am cunoscut profesori care nu predau doar o disciplină, ci deschid poarta spre un nou univers. Am descoperit atunci că a învăța o limbă străină înseamnă, dincolo de reguli, a pătrunde într-un alt mod de a gândi, de a simți, de a privi lumea din jur. 

Franceza, pentru mine, este ceva mai special, clasic, dar mereu inovator. Francofonia a devenit un proiect profesional de suflet. Cultura franceză, cu tot ce implică ea, e un teritoriu bogat de dezvoltare personală, iar într-o epocă a grabei, a fragmentării și a minimalismului, cultura este vitală, dă sens, substanță și profunzime existenței. 

Niciodată nu m-am mulțumit cu puținul. Îmi place să stârnesc curiozitatea tinerilor. E o provocare. M-am convins că, odată ce reușești să-l faci pe elev să „guste” dintr-un text, să trăiască o emoție, să fie captivat de o operă de artă etc. ceva se schimbă. Și acel moment, oricât de nesemnificativ ar părea, poate marca începutul unei transformări reale. 

Această misiune de a aduce limba și cultura franceză mai aproape de tineri, o percep ca pe o formă de recunoștință pentru ceea ce am primit eu și ca pe o dorință lăuntrică de a influența frumos traiectoria unor adulți în devenire.

• Cum arată portretul profesorului Râbacov, desenat din munca și atitudinea, care vă caracterizează? 

• Mi-am început activitatea în cadrul universității pe care am absolvit-o. Am fost lector, apoi șef de catedră și responsabil de varii proiecte francofone. După 15 ani de muncă la catedră, am cochetat un pic cu jurnalismul, ca ulterior să revin în sălile de curs, în preuniversitar. Visul de a contribui mai mult la schimbările din sistem și experiența acumulată m-au determinat să vin, în 2021, în echipa Alianței Franceze din Moldova, în calitate de coordonator național al proiectului Clase bilingve francofone. E o funcție foarte solicitantă, polivalentă, dar extrem de interesantă, grație căreia crești zi de zi, alături de parteneri internaționali și de o armată impresionantă de cadre didactice și de elevi performanți. 

Acest proiect, implementat în șapte instituții de învățământ, cu circa 3000 de elevi beneficiari anual, este susținut de Franța prin intermediul Ambasadei și a Alianței Franceze, Ministerul Educației și Cercetării, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al R. Moldova, Organizația Internațională a Francofoniei și Agenția Universitară a Francofoniei. Elevii din clasele bilingve studiază limba franceză începând cu clasa I, treapta primară, și până în clasa a XII-a de liceu, într-o manieră aprofundată, după manuale editate în Franța, câteva discipline non-lingvistice în franceză (matematica, fizica, chimia și biologia) la treptele gimnazială și liceală, și a doua limbă străină – engleza. 

Studiile într-o clasă bilingvă le oferă copiilor o experiență educațională inedită, cu cei mai buni profesori formați în Franța, un mediu de învățare prietenos, interacțiune cu francezi nativi, conexiuni internaționale, posibilitate de a-și continua parcursul educațional într-un climat francofon ș.a. Elevul este implicat într-un demers pluri-, trans- și interdisciplinar, el devine actor al propriei sale formări și își pregătește învățarea pe parcursul întregii vieți.

Un alt proiect pe care l-am lansat în 2024 și pe care-l coordonez este „Susținerea atractivității limbii franceze prin acțiuni educative în instituțiile de educație timpurie și clasele primare bilingve francofone”, finanțat integral de Ministerul de Externe al Franței și implementat de Alianța Franceză și Ambasada Franței în șase grădinițe de copii din republică. Proiectul constă în desfășurarea unui curs de franceză pentru copiii din grupele pregătitoare, obiectivul cheie fiind sporirea interesului pentru studiile în limba lui Voltaire în sânul familiilor, organizarea de spectacole francofone, dotarea instituțiilor beneficiare cu material didactic, iar a claselor bilingve cu manuale de franceză și echipament digital.

Desigur că nu lipsește nici activitatea de predare. Continui să fiu și profesor de limbă franceză. Pentru că nu mă imaginez altfel. În viziunea mea, dăscălia este o prezență autentică, dialog, provocare și, uneori, tăcere cu sens. Este un act de însoțire, de deschidere a unor drumuri, de aprindere a unor scântei. Este și o formă de responsabilitate, cea de a oferi tinerilor nu doar repere academice, ci și repere de viață. Și poate, mai presus de toate, este o convingere că educația, chiar și în vremuri tulburi, rămâne o forță „tăcută”, dar puternică, de umanizare și luminare a minților.

• Este sau nu lipsa educației „mortală” (expresie citată din articolele dvs.) ?     

• Depinde cât de adânc săpăm atunci când analizăm lucrurile. Aparent, nimic nu e mortal, deoarece nu are efecte imediate și, din câte știm, încă n-a murit nimeni din cauza neștiinței. Cert e că fără educație, nu putem să ne ridicăm la condiția de ființe sociale civilizate și să ne bucurăm de o viață mai bună. Prin urmare, absența educației are efecte mortale și alimentează infernul nostru cel de toate zilele. Cum anume? Un copil/elev „pierdut” este adultul iresponsabil de mâine, care rezolvă totul prin șpagă; cetățeanul ușor de manipulat, măcinat de criză identitară, sărăcie spirituală și corupție; persoana pentru care mersul la teatru, bibliotecă sau un centru de cultură este o pierdere de timp; părintele autoritar care săvârșește abuz asupra propriului copil; copilul care-și batjocorește părintele; politicianul care uită de tine imediat ce i-ai acordat vot de încredere; judecătorul care dă o sentință bazată pe trafic de influență; medicul care-ți prescrie medicamente greșite sau îți pune o perfuzie ce te nenorocește pe viață; afaceristul crescut în paradisuri fiscale și obișnuit cu parandărături; angajatul care face totul pentru bifă pentru că e plictisit; responsabilul de la termoficare, care te fură la factură; proprietarul unei mașini de lux, care te calcă pe trecerea de pietoni, fiindcă tu ai verde, iar el are galben intermitent și se grăbește; drumarul care nu e în stare nici să plombeze o groapă; vecinul de bloc/scaun, care te obligă să asculți muzica lui, deși s-au inventat căștile; și lista poate fi continuată la infinit...

• Tehnologiile informaționale, tot felul de chaturi și inteligențe artificiale, chiar și folosirea la lecții, uneori exagerată, a aplicațiilor moderne, cum ar fi, indispensabil, ecranul, atrag elevul să învețe. Și totuși, lectura, judecata personalizată, munca intelectuală cu propria sudoare sunt considerate forme învechite. Cât de important este modernizarea învățământului și cât folos aduc disciplinele noi, reducând sau chiar înlocuindu-le pe cele clasice?   

• Modernizarea învățământului este necesară dacă vrem ca școala să rămână relevantă și atractivă. Copiii se nasc conectați, trăiesc în ritmul tehnologiei și nu e deloc ușor să le trezești atenția, interesul și motivația. A ignora acest lucru ar însemna să rămânem captivi într-un model educațional ce nu mai corespunde realității.

Modernizarea, însă, nu înseamnă renunțarea totală la clasic și sacrificarea valorilor. Oricât de spectaculoase ar fi noile instrumente, ele nu pot înlocui profunzimea pe care o aduce lectura atentă, gândirea personalizată, interacțiunea umană sau plăcerea descoperirii prin propriile forțe. Adevărata reformă nu înseamnă să alegem între clasic și modern, ci să învățăm să le articulăm inteligent, să folosim tehnologia ca unealtă, nu ca scop. Și, în niciun caz, să nu devenim sclavii gadgeturilor.    

Consemnare: Silvia Strătilă    

Interviu publicat în revista NATURA, nr. 399

Susține Natura.md: Devino Patron!