Am predat autoritatea copiilor. Ce le mai predăm?
natura.md
Oct 20, 2024 03:02
226
0
Copilul, pe care-l meditează învățătoarea, insistă ca și în următoarea propoziție să folosească cuvântul blând. Oricât încearcă doamna să-i explice că sunt și alte cuvinte cu acest sens, elevul se încăpățânează și-l scrie în următorul enunț. Probabil, intuiește dăscălița cu privirea aplecată peste scrisul copilului, cuvântul „blând” sună mai bine în capul și în sufletul micuțului, de aceea refuză să creadă că înlocuitorul lui nu ar avea același afect/efect în ceea ce scrie el. Oare cum sau mai bine zis de ce s-o fi ascuns în mintea fragilă a unui copil acest cuvânt? Să lipsească cu desăvârșire în mediul în care trăiește? Acasă, părinții demonstrează mai puțin sau poate deloc blândețea de care are nevoie un copil la vârsta juvenilă?
Orice răspuns chiar și al specialiștilor în psihologie, ar duce spre subiectivism. Blândețea, bunătatea și alte virtuți din câmpul bunătății nu au dispărut, mai curând, fie că au intrat în umbra interesului nostru de a trăi, fie că astăzi reversul blândeții (asprimea, vanitatea, severitatea, duritatea, răutatea, sălbăticia etc.) este o formă de manifestare la modă, alții susțin că așa sunt vremurile, iar unii compară societatea de azi cu o junglă în care numai așa poți câștiga ce-ți dorești sau reziști doar dacă ești agresiv.
Ca să aibă asigurate liniștea la ore, respectul și încrederea că a reușit să predea măcar jumătate din ce și-a propus, profesorul își ia, de cele mai multe ori, înfățișarea de leu, dar și comportamentul acestuia. Încearcă să se creadă rege, improvizând în mintea sa ferocitate, pentru că așa este perceput de discipoli. În realitate, cadrul didactic răsucește firul materiei pe care o stăpânește prin fel și fel de metode doar-doar să lase mai puțin loc și timp pentru eșec și comentarii. Nu știu dacă și această strădanie este o reușită în educația de azi când copilul este trimis la școală cu creierul ghiftuit de convingerile de acasă și din societatea modernă că lui i se poate totul. Din dorința că trebuie să modernizăm educația, ceea ce este și firesc, predăm autoritatea în mâinile copiilor și uităm că hățurile au nevoie de puterea maturității de gândire, de experiență, de școala serioasă de a găsi drumul cel bun, după ce ai mers și prin gropi.
Micuțul nărăvaș, care insista să scrie cuvântul blând, era tocmai eticheta ce-i lipsea, simțea că este ceva bun în buchisirea acelor litere. Vai, dar de câte cuvinte duioase pe care să se sprijine blândețea mai are nevoie! De la părinți, de acasă, în doar șapte ani le poate auzi copilul. Doar atunci când copiii nu vor avea repulsie de canon, de educație, de rușine, de bunul simț, vocea profesorului va fi auzită de elevi, de părinți și de autorități. Nu este ucenic mai presus decât învățătorul său!
Autor: Silvia STRĂTILĂ
Articol publicat în revista NATURA, nr. 390
Susține Natura.md: Devino Patron!
