Nisporeni

Oraș, centrul administrativ al raionului Nisporeni. Datat cu anul 1618. Coordonate geografice: 47°05′02″ lat. N, 28°11′03″ long. E. Altitudinea localității față de nivelul mării – 99 m. Suprafața orașului – 78 km². Apartamente, gospodării individuale – 4278 (2014). Fond funciar – 9203 ha. Populația –12105 loc. (2004), 11656 loc (2014). Structura etnică (2004): 97, 52 % români, 1, 24 % ruși, 0, 68 % ucraineni, 0, 21 % romi, 0, 13 % evrei ș.a. Monumente de cult: Biserica Adormirea Maicii Domnului, Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil (1864). Distanța până la Chișinău – 70 km. Stație de cale ferată la Bucovăț (37 km). Cod poștal: MD-6401.

Cadrul geografic. Orașul este situat în centrul zonei naturale a Podișului Moldovei Centrale, între văile Nârnova și Vărzărești. Relief de podiș colinar, cu înalte culmi și piscuri de dealuri ce ating cotele 350 - 400 de metri, cu văi adânci și întinse de-a lungul râurilor. De jur-împrejur se află păduri seculare, podgorii de vii și livezi, câmpuri mănoase de semănături. Magistralele și drumurile de țară amenajate fac legătura între localitățile din zonă și centrele economice îndepărtate Chișinău, Ungheni, Călărași.

Repere istorice. Meleagurile nisporenene păstrează urmele unor așezări umane cu vechime de secole și milenii. Aici au fost descoperite reminiscențe ale culturi materiale din epocile bronzului și ferului. În zonă au existat și așezări din perioada romană a Daciei și sate din Evul Mediu. Locuitorii făceau agricultură, creșteau vite domestice și turme de oi, își construiau casele și menajele gospodărești, făceau comerț cu negustorii de peste hotare, întrețineau legături culturale cu populația orașele dunărene și nord-pontice

Mențiuni documentare. Documentul din 1618 vizează niște martori din Nisporeni, pentru moșia satului din vecinătate Vărzărești. Se amintește și de satul sau ocina din apropiere Tânjelești. În actele domnești de mai târziu sunt reflectare diverse relații funciare între răzeșii locali și între proprietarii de moșii din satele din vecinătate. Recensământul din anii 1772-1774 înregistrează la Nisporeni doar 78 de gospodării țărănești, precum și curțile slujbașilor Agapie Mârza, căpitan de volintiri, ruptașul Profir, preotul Tănase, diaconul Toma ș.a. Printre birnici sunt enumerați Toader Adam, Proca Bătrânu, Ioniță Crudu, Ion Drumea, Gavril Răzmeriță, Miron Răscoală, Carp Strâmtu, Lupu Tulbure ș. a.

Importante sunt și mărturiile documentare din sec. al XIX-lea: 1803. Nisporeni, sat în ocolul Bucovățului, 108 liuzi (birnici), biserică de lemn construită în 1784; 1829, sat cu 187 de case, 724 vite cornute mari, 651 de oi, 124 de cai, prisăci cu 409 știubeie. Din livezile de pe moșia Nisporenilor codrenii culegeau bogate recolte de mere, pere, prune, nuci. O parte din moșia locală era stăpânită de nobilul Zamfirache Ralli care avea conac la  Dolna; 1835. Localitatea apare notată cu două componente ale sale: Nisporenii-sat și Nisporenii-târg; 1842. La Nisporeni se deschide o școală parohială, unde se organizau și lecții de altoire a viței-de-vie; 1878. Răzeșii posedau 522 desetine de pământ, iar Mănăstirea Golia din Iași - 128 desetine; 1897. Nisporenii devine centru administrativ de voloste, având deja 4530 de locuitori (2313 bărbați și 2217 femei).

Zamfir Arbore în ,,Dicționarul geografic al Basarabiei” (București, 1904) descrie astfel localitatea: Nisporeni, centru administrativ de voloste în jud. Chișinău, are 782 de case, cu o populație de 4745 de locuitori, răzeși și țărani împroprietăriți, o societate de economii și credit, școală elementară unde se învață numai rusește. Pe văile râurilor Bucovăț și Nârnova se circula intens cu carele și căruțele, ducând mărfuri și produse alimentare de vânzare în târgurile și bazarele locale. Pe lângă satele mari existau hanuri și stații de poștă cu cai. Important e să aflăm: în anii 1915-1917 locuitorii din zonă au lucrat la construcția căii ferate înguste Bucovăț-Nisporeni-Leușeni, din care, peste ani, partea construită a fost demontată.  

Trec anii, muncesc de sârg oamenii, crește și se dezvoltă localitățile. După unirea Basarabiei cu România în 1918 se înfiripă viața economică și culturală în comunitățile rurale. La reforma agrară din anii 1918-1924 la Nisporeni au fost împroprietăriți 675 de țărani cu 2221 ha de pământ. Iau ființă instituții și organizații de stat, întreprinderi colective și particulare. În anul 1924, târgul avea 5353 de locuitori (români, evrei, ruteni ș.a.), 2 biserici, 2 sinagogi, 4 școli primare, 3 mori, o fabrică de cărămizi și olane, dughene, băcănii. Sporește numărul de locuitori: 5579 (în 1940), 6023 (1960), 64080 (în 1980), 6512 (în 1880). În perioada de după război, Nisporenii, obținând statut de orășel și devenind centru administrativ de raion, se dezvoltă rapid. Statisticile vremii ne informează asupra localității, aici fiind date în exploatare: fabrica de conserve, fabrica de pâine, întreprinderile de vinificație, combinatul de deservire socială, 5 organizații de construcții, baza de transporturi auto, o tipografie. În oraș funcționau 3 școli medii, 2 școli de 8 ani, școala de muzică, școala de sport, școala profesională, 4 grădinițe pentru copii, căminul cultural, 2 librării.

Onomastica. Etimologia oiconimului: Nisporeni, la origine Nisiforeni, ulterior devenit prin etimologie populară Nisiporeni și apoi modificat Nisporeni, oiconim antroponimic, nisiforenii însemnând inițial ,,locuitori stabiliți cu traiul pe moșia (în satul) lui Nisifor (Onisifor)”. Derivate cu suf. -ești ale lui Nisifor (Nisipor) reprezintă oiconimele antroponimice menționate în documentele din sec. XVI-XVII:  Nisporești, sat pe Moldova în jud. Neamț; Nisporești, sat lângă Filipești în jud. Bacău. Din microtoponimia satului: Corboaia, Dealul Rangului, Fundătura, Fundul Rangului, Hârtopul, Holmul, Lacul, Lutul Roșu, Nârnova, Podișul Mârzoii, Rangul, Recea, Stupuroasa, Șeretea, Șiurleasa, Teiușorul, Valea Budăiului, Valea Chivereștilor, Valea Lăpușniței, Valea Mârzoii, Valea Vărzăreștilor, Valea Verdeșoaiei, Vâscoaia, Viseștii. Nume de familie frecvente în localitate: Adam, Anghel, Angheluș, Artene, Bârlădeanu, Beșliu, Boboc, Bogdan, Boldescu, Boubătrân, Bulican, Butnaru, Caragia, Căpăstru, Cheibaș, Certan, Chircă, Chimirhan, Ciobanu, Ciocănaru, Ciochină, Crudu, Jitereanu, Lazăr, Lozan, Lozovanu, Luncașu, Macovei, Mărcuță, Mărdare, Miclăușanu, Mișelea, Sirețeanu, Spătaru, Spinei, Tulbure, Țugulea, Vidrașcu, Vieru, Vrabie, Zubcu. 

Informații de actualitate. Obiective edilitare, economice, sociale și culturale din patrimoniul urbei: întreprinderile agroindustriale SA „Struguraș”, SA „Sanis-Vin”, SA  „Codreanca”, spitalul raional, 4 farmacii, 3 licee teoretice - ,,Ștefan cel Mare”, „Mircea Eliade”, „Boris Cazacu”, gimnaziul „Mihail Eminescu”, școala profesională, 4 grădinițe pentru copii, 2 biblioteci publice, casa raională de cultură, oficiul de telecomunicații, unități de prestări servicii, Centrul pentru reabilitarea bătrânilor ,,Încredere”, Muzeul orașului, teatrul de vară, parcul public, magazine, baruri, stadion. Monumente de cult:  Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, Biserica Adormirea Maicii Domnului. Complexul memorial al gloriei militare, monumente memorabile dedicate personalităților istorice și culturale.  

Personalități: Vasile Pavelcu (1900-1991), doctor în științe filosofice,  specializat în psihologie, devine profesor la Universitatea din Iași, membru titular al Academiei Române; Vavil Caragia (n. 1942), specialist în tehnologia conservării, conferențiar universitar (UTM); Ion Bolun (n. 1947), doctor habilitat în științe tehnice, profesor universitar (ASEM); Vasile Zubcu-Codreanu (n. 1948), artist de teatru și film, actor la teatrele ,,Luceafărul” și ,,Mihai Eminescu”, Maestru al Artei; Ion Negură (n. 1950), muzician, conferențiar universitar, Maestru al Artei; Leonid Tabără (n. 1950), doctor în istorie, profesor universitar, ex-deputat în Parlamentul RM; Nicolae Robu (n. 1958), muzician, activități în orchestrele de muzică populară din Chișinău, Maestru al Artei; Vitalie Pârlog (n. 1974), jurist, fost ministru al Justiției al Republicii Moldova; Tudor Zbârnea (n. 1955), maestru în pictură și grafică de șevalet, director al Muzeului de Arte Plastice din Chișinău, membru al Uniunii Internaționale a Artiștilor Plastici (UNESCO), deține prestigioase premii și  medalii naționale și internaționale.    

Autor: Anatol Eremia      

Articol publicat în revista NATURA, nr. 399

Susține Natura.md: Devino Patron!