Tabăra: mănăstirea misterelor

La doar 70 de km de Chişinău, într-un sat parcă uitat de lume, situat departe de marile artere, se află Sfânta Mănăstire „Adormirea Maicii Domnului” de la Tabăra. La acest sfânt locaş am fost de mai multe ori şi de fiecare dată am rămas frapat de eleganta simplitate care domneşte acolo şi am avut senzaţia că maicile de aici gustă din plin ceea ce le-a dat Dumnezeu.

Tabăra: mănăstirea misterelor

Pe feţele sătenilor poţi citi că sunt mândri de faptul că localitatea le este vestită prin Mănăstirea Tabăra. Nimeni, deocamdată, nu poate spune când este atestat documentar satul Tabăra şi nici când, cu exactitate, a fost întemeiat lăcaşul sfânt. Cert este ca ambele îşi scriu istoria în acelaşi timp.

 

Loc binecuvântat de Dumnezeu
Nu vom insista asupra multor date istorice, pentru că acestea au fost publicate în revista „Natura”. De la Zamfir Arbure aflăm că biserica cea veche a mănăstirii a fost zidită la 1784 de boierul Gheorghe Rusu sau Russo, după alţii, pe la 1775, de vătavul Darie Carp. Este adevărat că alte date nu există, însă se presupune că aceasta ar fi mult mai veche.

La poarta mănăstirii, se păstrează şi acum altarul primei biserici din 1775 sau 1784, care, fiind din lemn, a fost demolată. Se spune că la intrarea în mănăstire se află o biserică subterană săpată în piatră de către primii călugări în anul 1760. În acest sfânt lăcaş, ascuns de ochii invadatorilor, se rugau mulţi creştini în vremurile tulburi pentru acest pământ. Potrivit publicaţiei „Făclia credinţei”, editată de  Mănăstirea Tabăra, mai târziu, prin 1784, călugării au înălţat deasupra bisericuţei din grotă o alta din lemn. Peste ani, şi aceasta s-a demolat şi a rămas doar Sfânta Masă, care după cum spune maica Xenia este o relicvă sfântă şi de mare preţ.

Deşi dorinţa de a descoperi lăcaşul de închinăciune de la începuturile Mănăstirii Tabăra este mare, cu trecerea anilor s-a pierdut, cu părere de rău, intrarea în grotă. Maicile susţin că sub pietre şi-au aflat somnul de veci preoţi şi călugări. Stareţa mănăstirii, egumena Xenia spune: „Credem că anume prezenţa la intrare pe teritoriul mănăstirii a unor moaşte, care sunt nişte pietre nestemate ascunse sub pământ, ca şi acele icoane, veşminte preoţeşti, cruci care la fel sunt relicve fără de preţ, tainic ascunse, provoacă schimbări radicale în sufletele celor care trec pe poarta mănăstirii, fără să-şi dea seama că sub picioarele lor se găseşte o adevărată comoară, care pentru un timp rămâne tainică. Mai mulţi creştini şi slujitori ai mănăstirii au încercat să pătrundă în această taină, dar nimeni nu s-a încumetat să tulbure liniştea acelor vechi slujitori care odihnesc sub acest pământ de Dumnezeu binecuvântat”.  Creştinii sunt ferm convinşi că aceste comori spirituale apără ţinutul Orheiului de vitregiile vremii.

 

Minunile de la Tabăra 
Binecuvântează, Doamne, această icoană şi-o sfinţeşte pe ea cu blagoslovenia Ta cea cerească şi dă ei putere şi tăria facerii de minuni”, astfel se spune în Rugăciunea la sfinţirea icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. 

Una din icoanele Maicii Domnului, care poartă numele de „Minunea de la Vatoped”, se află la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” de la Tabăra, Orhei. Aceasta a fost pictată la cea mai veche mănăstire de pe muntele Athos – Mănăstirea Vatopedi la 30 ianuarie 1863, precum indică inscripţia de pe icoană. Icoana a fost comandată de către un boier din ţinutul Orheiului pentru maicile de la Mănăstirea Tabăra. Pe icoană este înfăţişată Maica Domnului cu Pruncul în braţe. Mai jos, pe icoană, într-o raclă sunt zugrăvite o mână şi un cuţit.

Potrivit stareţei Mănăstirii Tabăra, egumena Xenia, icoana, de-a lungul deceniilor, a izvorât mereu tămăduiri celor care au alergat cu evlavie către dânsa, ştiind-o cu adevărat făcătoare de minuni. În anul 1960, comuniştii au luat icoanele şi cărţile sfinte, minţind cu neruşinare că le dau spre păstrare la un muzeu. Ateiştii le-au dus pe cel mai mare deal din preajma satului şi le-au dat foc.

În anii dezmăţului ateist s-a dorit şi arderea acestei preţioase icoane, însă maicile au păzit-o cu mare grijă. Până la redeschiderea mănăstirii, în anul 1989, a fost ascunsă în diferite locuri, inclusiv sub un acoperiş de fântână. Prin anul 2001, la iniţiativa părintelui duhovnic al mănăstirii, Arhimandritul Vasile, sfânta icoană a fost pusă pe un chivot sculptat. Creştinii care vin să se roage şi să se închine pot trece pe sub icoană, astfel, spune maica Xenia, Fecioara Maria revarsă asupra lor milele sale cele bogate, iar enoriaşii scapă de bolile sufleteşti şi trupeşti. Stareţa îndeamnă pe toţi creştinii să vină la Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului de la Tabăra, pentru că aici vor cunoaşte tămăduire.

 

Maica Domnului „Înjunghiata” 
Această icoană a fost pictată pentru prima dată în secolul al XIV-lea şi se află la Mănăstirea Vatoped. Ea poartă numele de Esfagmeni, adică Înjunghiata, şi are o istorie interesantă. Se spune că un ierodiacon, fiind obosit după o priveghere de toată noaptea, după ce îşi termină ascultarea merse la trapezar şi-i ceru o bucată de pâine şi vin. Trapezarul s-a supărat de cererea făcută la o oră nepotrivită, îl ocărî ca pe un rob al pântecelui. Atunci ierodiaconul s-a supărat foarte mult şi s-a întors cu furie în biserică, având şi un cuţit în mână şi spunând: „În deşert mă obosesc slujind şi ostenindu-mă în fiecare zi ca să îngrijesc biserica aceasta, căci nici măcar pâine şi puţin vin nu-mi dai spre a-mi potoli foamea!” şi, zicând aceste cuvinte, veni în faţa icoanei Maicii Domnului şi o lovi cu cuţitul pe obrazul drept, aproape de ochi. Atunci a apărut o rană din care a început să curgă foarte mult sânge, care, ajuns în ochii ierodiaconului, l-a orbit. Bietul monah a început să-şi blesteme zilele şi să se pocăiască, considerându-se ucigaş şi vrednic de a fi dat morţii.

La scurt timp, întreaga obşte a mănăstirii a aflat despre grozavul păcat al acestuia. Ierodiaconul era ca şi apucat, se comporta ca un îndrăcit, de aceea călugării şi fraţii au privegheat o noapte, rugând-o pe Maica Domnului să se milostivească şi să-l izbăvească de duhurile rele care-l chinuiau. Ierodiaconul şi-a făcut o strană dinaintea sfintei icoane şi timp de trei ani a stat şi a plâns tânguindu-se pentru marea-i nelegiuire. La un moment dat, monahul a auzit un glas care venea din sfânta icoană: „Ţi s-a iertat păcatul, însă mâna ta cea îndrăzneaţă să rămână uscată în vremea vieţii tale, iar după moarte nedestrămată!”

O altă icoană preţioasă de la Mănăstirea Tabăra este „Maica Domnului cu Pruncul”, care datează din anul 1821, fiind restaurată în 1910. Părintele duhovnic Arhimandritul Vasile spune: „Mănăstirea Tabăra nu cedează cu nimic în faţa altor aşezări monastice în ceea ce priveşte aspectul istoric, liniştea codrilor şi a izvoarelor din preajmă, atitudinea maicilor bătrâne faţă de pravila duhovnicească, existenţa unor vechi icoane, putem spune cu adevărat făcătoare de minuni”. Mărturie că aici la Tabăra sunt icoane făcătoare de minuni stau dorinţele împlinite ale celor care s-au rugat din tot sufletul dinaintea lor. 

 

Credinţă şi miracol
Maica Mariamna a fost numită stareţă la deschiderea mănăstirii, 1989. Originară din Drăgăneşti, Sângerei, a venit la Tabăra pe când avea şase ani. A rămas aici la îndemnul mătuşii ei, maica Iulita. Maicii îi plăcea să vorbească ore în şir despre credinţă, adevăr, dreptate. La ea veneau foarte mulţi oamenii şi toţi plecau cu sfaturi care le luminau viaţa. Îi îndemna pe cei ce-i treceau pragul să-şi facă Sfântul Maslu, să facă milostenie şi să meargă la sfânta liturghie, să păzească cele zece porunci, să se împărtăşească cu Sfintele Taine în toate cele patru posturi de peste an. Maica Mariamna citea zilnic Psaltirea neadormită pentru cei bolnavi şi mulţi primeau tămăduire trupească.

A trecut la Domnul în anul 1999 şi a fost înmormântată chiar lângă lăcaşul în care s-a rugat şi s-a închinat. Se spune că înainte de a pleca la cele veşnice, maica a văzut îngeri îmbrăcaţi în haine strălucitoare care veniseră să-i ia sufletul. Egumena Xenia menţionează că şi astăzi cei care vin la mormântul ei cunosc vindecări miraculoase.


Amintiri tăinuite
Măicuţele păstrează vie amintirea ostaşilor români, căzuţi în cel de-al doilea război mondial, prin îngrijirea cimitirului care se află la Tabăra. Sovieticii au trecut cu tăvălugul peste amintirea despre
cele câteva sute de eroi. La venirea în Basarabia, autorităţile au pângărit mormintele ostaşilor – au smuls crucile, au distrus răstignirea şi au transformat cimitirul în toloacă. Însă, măicuţele de la Tabăra au păstrat, timp de aproape cinci decenii, în taină, lista ostaşilor români. De fapt, călugăriţele au înregistrat vreo 70 de morţi din localităţile basarabene, iar numele celor de peste Prut au rămas necunoscute.

Cimitirul a fost restabilit în anul 1995, cu ajutorul Fundaţiei „Pro Basarabia şi Bucovina”, filiala Bihor, în frunte cu Ioan Groza. Acum, crucile de pe deal au doar o semnificaţie, sunt un simbol, pentru că nu se ştie exact cine este înhumat. Mănăstirea Tabăra este în aşteptarea pelerinilor, creştinilor dornici de a gusta din minunile care se fac aici. Fiecare primeşte după credinţă şi dragostea divină pe care o are. Treceţi pe la Tabăra şi ajutaţi mănăstirea să revină la faima de altă dată. Un dar dat în numele credinţei înseamnă o pornire spre facerea unei biserici în ceruri. Doamne ajută!


Dinu RUSU

Articol publicat în Revista NATURA în numărul 196