Cu Ion Suruceanu deveneam mai liberi, mai bogați, mai fericiți...
natura.md
Sep 8, 2024 07:36
61
0
Ion Suruceanu împlinește o frumoasă vârstă. Ce pot eu să spun, un om care îl știe de o viață, care și-a petrecut copilăria alături de el, în splendidul sat Suruceni, înconjurat de o salbă de lacuri albastre ca și cerul acestei frumoase toamne, de păduri superbe care dau împrejurimilor un farmec aparte?
Ar fi banal, astăzi, într-o zi plină de semnificație să repet unele adevăruri știute care până la urmă nu dezvăluie esența omului și interpretului Ion Suruceanu.
De-a lungul anilor pe mine m-a frapat energia debordantă și optimismul constant pe care Ion le-a manifestat în orice situație. Dacă mai conjugi aceste calități cu un simț al umorului molipsitor, atunci îți dai seama că apariția lui Ion în rândurile noastre era o sărbătoare continuă care imprima vieții noastre destul de sărace o culoare neobișnuit de frumoasă. Deodată deveneam mai liberi, mai bogați, mai fericiți.
O dragoste constantă a surucenenilor era interpretul român Dan Spătaru. Ion asculta, și împreună cu el și noi, cu orice ocazie melodiile interpretate de marele cântăreț român și această dragoste aproape inconștientă, ne-a urmărit toată viața.
Fiind deja interpret consacrat, Ion a făcut cunoștință la Moscova cu Dan Spătaru. S-a legat o prietenie de o viață. Odată, atunci când într-un mod neverosimil, Dan Spătaru a venit la Chișinău în cadrul unui turneu al interpreților din țările socialiste, prin anii 70 ai secolului trecut, Ion Suruceanu îl aduce pe celebru interpret român în ospeție la Suruceni. Evident că vizita a fost de scurtă durată, însă D. Spătaru a reușit să viziteze rudele lui Ion, a poposit chiar prin beciurile unor prieteni. Surucenii au primit un cadou nesperat. Chiar dacă pe atunci nimeni nu-i credea, surucenenii puteau afirma cu legitimă mândrie că la ei în sat a fost Dan Spătaru. În pofida faptului că autoritățile sovietice nu prea agreau nume mai românești, în Suruceni au apărut de-a lungul anilor un număr impresionant de băieți cu numele Dan...
În perioada când dețineam funcția de primar la Suruceni, deja în anii 2000, Dan Spătaru care avea câteva spectacole la Chișinău, și-a exprimat dorința să vină la Suruceni, la baștina lui Ion, cu un concert. L-am avertizat pe interpretul român că, din păcate, Casa de Cultură nu este încălzită, iar afară era 24 decembrie, adică ajunul Crăciunului. El a replicat că indiferent de temperatura din sala de concerte, dorește să cânte pentru consătenii prietenului său. Într-o sală arhiplină, cu o temperatură de numai vreo 8 grade plus, îmbrăcat într-un elegant costum de concert care nu-l apăra nicidecum de frigul din sală, Spătaru a susținut un concert extraordinar de două ore, iar în final a mai cântat pe neașteptate încă jumătate de oră muzică populară. Concertul avea genericul «O poveste de iarnă» și dăruia surucenenilor povestea unei generații, care vizionase filmul „Cântecele mării” de, cel puțin, 20 de ori pentru a-l vedea și revedea pe Dan Spătaru. Idolul Surucenilor, în carne și oase, a venit la o distanță de mai bine de 3 decenii iarăși la ei, la Suruceni... Din păcate, a fost unul din ultimele concerte ale marelui Spătaru.
Peste câțiva ani Ion Suruceanu a organizat la Chișinău, la Palatul Național, un spectacol în memoria regretatului Dan Spătaru și a interpretat cele mai vestite melodii. Iar cu ocazia participării la festivalul „Cerbul de Aur” de la Brașov, Ion a interpretat melodia Drumurile... în memoria marelui interpret. Presa românească a menționat că a fost unicul gest de acest fel făcut în România.
Prietenia cu Dan Spătaru a însemnat pentru Ion un mod de a fi. Muzica românească era pentru noi ceva firesc, ceva propriu aceluiași popor despărțit forțat și artificial, popor cu o cultură străveche nealterată de ideologii. Pe când în Uniunea Sovietică, în așa-numita muzică de estradă, se impuneau voci dure și rectilinii, mai degrabă bune pentru operă. Cântecul de dragoste fusese trecut pe planul secund, iar cel pretins patriotic era difuzat fără pic de milă, din toate difuzoarele.
Apariția grupului „NOROC” a fost un fenomen neobișnuit pentru spațiul sovietic. Aici se cânta într-o manieră occidentală, total distinctivă în peisajul ideologic sovietic. Tânărul Ion Suruceanu, la doar 17 ani, vine să reamintească basarabenilor de origini, tradiție muzicală și de apropierea de marii interpreți de peste Prut. Mihai Dolgan, Alexandru Cazacu, Ștefan Petrache, Valentin Goga și bineînțeles Ion Suruceanu demonstrează publicului sovietic că se poate cânta și altfel decât o cereau comisarii comuniști. Evident că fenomenul „NOROC” merită studii serioase aparte, însă una se poate afirma cu certitudine – curajul grupului „NOROC” și în special al lui Ion Suruceanu a fost fără îndoială un act impresionant de autentică cultură, de rezistență națională prin cultură față de o ideologie străină. Nu degeaba în anul 1970 Comitetul Central al Partidului Comunist al Moldovei desființează formația artistică „NOROC”.
Privind astăzi la degradarea muzicii prin diferite kitsch-uri și texte oribile care ofensează bunul simț, nu pot să nu-mi exprim gratitudinea față de Ion Suruceanu, pentru că a abordat muzica ca un profesionist desăvârșit. Suruceanu a interpretat doar melodii având texte de o aleasă calitate, cum ar fi cele scrise de Mihai Eminescu, Grigore Vieru, Dumitru Matcovschi, Serghei Esenin... Demersul cultural de calitate ne ajută și azi să ținem piept la asaltul inculturii și proastei educații care ne invadează din toate părțile.
Ion Suruceanu împlinește o frumoasă vârstă. I-am spus cândva că dacă respectul nostru pentru el s-ar materializa în ani, atunci ar fi nemuritor. Și am spus-o sincer, pentru că întreaga lui viață este o uriașă contribuție la supraviețuirea și perpetuarea a tot ce numim autentică cultură națională. Iar pentru mine și pentru prietenii mei, Ion Suruceanu și muzica lui mai înseamnă o sărbătoare permanentă, o Duminică fără sfârșit...
La mulți ani Maestre, la mulți ani, dragă Ion!
Vlad DARIE
Susține Natura.md: Devino Patron!
