Mai putem opri distrugerea școlii și denigrarea profesorilor?
natura.md
Apr 28, 2024 03:42
453
0
În ultimul timp, școala a devenit un subiect de discuție în care mulți își antrenează ideile. Nu contează ce spui, se încurajează unii, important este că măcar încerci și ai curaj să fii vocal, spun cei cărora nu le pasă dacă opinia lor corespunde adevărului. E democrație și părerile nu pot fi oprite sau interzise. Tot mai mult, discuția „experților” pe rețelele de socializare se îndreaptă spre profesorul de școală – ba că e agresiv, ba că (nu) se joacă la lecții, așa cum vor elevii, ba că are cerințe mari etc., etc. Imaginea profesorului devine din ce în ce mai șifonată când libertatea de opinie a părinților, în special, este doar în apărarea odraslelor care au doar drepturi. Și cum adevărul umblă cu capul spart, până la vindecarea lui, cei care nu cunosc cum se lucrează în școală, ce generație de tineri crește azi, cât de mult statul fără noimă în fața mobilului cu jocuri le ia și le (de)formează capacitățile cognitive, pietrele vor fi aruncate în capul profesorului, tocmai al aceluia care vrea să oprească schimbările anormale spre care se duce școala. Tinerii dintotdeauna și-au dorit ca școala să fie un parc cu pomi înfloriți, cu păsări în ei și cu bănci pentru odihnă.
Nu contenim să admirăm și să lăudăm sistemul de învățământ din alte țări, avem aproape toată convingerea că cel danez, japonez sau norvegian, dar lista poate continua, sunt modele pentru toți. După ce l-am lăudat și eu pe unul, despre care se vorbește cel mai des, o știre, cu avertizarea că poate afecta emoțional, transmitea că un elev și-a agresat cu un obiect metalic, cu o muchie ascuțită, mai mulți elevi și profesori. Nu dau amănunte din acest reportaj care ne dă fiori, din păcate, ele sunt multe și se pot găsi la rubrica informații, știri din lume. Sistemul de educație niciodată n-a fost pe placul elevilor pentru care învățătura a fost și este o corvoadă. Atunci când pentru un loc la facultate râvneau opt sau zece candidați, când teza de licență, scrisă de mână, era înapoiată de către îndrumătorul lucrării de trei ori, pentru a pune ghilimelele la citatele preluate, când pentru un examen se învăța și noaptea, când elevii ascultau cu drag, fără să-i sfideze pregătirea clasică, discursul profesorului, iar prezența lor la catedră era tratată cu respect și nu cu privirea în telefonul mobil, astăzi devenită o dependență sfidătoare la adresa celui care stă în fața ta, când liderul clasei era elevul cu o ținută morală, pe care poate nu și-o afișa, ci venea de la sine (mă gândesc la clasa lui Nichita Stănescu coleg de bancă cu Eugen Simion, unde autoritatea neimpusă de cei doi sfida orice tentativă de bullying), școala și profesorul nu vor mai fi subiecte de discuție pentru diletanți. Pedagogul va fi prietenul care va aduce cartea ca un bun în viața celor ce vor urma învățătura ei pentru viață. Las pentru confirmare citatul președintelui Academiei Române, Ioan Aurel Pop, care, prin misiunea prezentă a pedagogiei sale, tergiversează distrugerea templului educațional care a fost și trebuie să rămână școala cu profesori buni: „Cărțile trebuie să fie în noi, nu în muzee ori în memoria computerelor. Regimurile totalitare au ars și au interzis cărți, fiindcă acestea deschideau mințile și demascau manipulările. Gustul cărții și pofta lecturii vin din școala bine făcută. Dacă se diminuează educația, cărțile devin inutile, iar manipularea ajunge să înflorească. Fără lecturi serioase, oamenii devin instrumente sau unelte în mâinile noilor dictatori!”
Autor: Silvia STRĂTILĂ
Articol publicat în revista NATURA, nr. 385
Susține Natura.md: Devino Patron!
