Dubăsarii Vechi

Dubăsarii Vechi

Sat, reședință de comună în raionul Criuleni, la sud-est de orașul Criuleni, pe malul drept al Nistrului. Datat cu anul 1704.

Altitudinea localității față de nivelul mării – 30 m.

Suprafața satului – 73, 35  km2.

Gospodării individuale – 2019 (2014).

Populația – 6050 loc. (2004), 6094 loc. (2014).

Structura etnică (2004): 98,93% români, 0 31% ucraineni, 0,50% ruși ș.a.

Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil (1861).

Distanțe: 35 km până la Criuleni, 38 km până la Chișinău.

Stație de cale ferată la Chișinău - (40 km). 

 

Mențiuni documentare: Primul document de atestare a satului Dubăsari din țin. Orhei datează din 1 octombrie 1704. Într-o hotarnică a târgului Orhei din 21 mai 1761 se amintește de Drumul Dubăsarilor, care pare să fie un drum vechi spre satul Dubăsari din partea dreaptă a Nistrului. Drumul Dubăsarilor e menționat și într-un document din 2 mai 1766, acesta urmând calea de la Tighina spre Orhei, de-a lungul Nistrului și pe valea Răutului. Satul însă pare să fie mult mai vechi decât data primei sale atestări documentare. Un hrisov din 3 august 1470, considerat de istorici îndoielnic, indică hotarele moșiei satului Șerpeni dinspre așezările din vecinătate: ,,începe hotarul ... pe malul Nistrului, în dreptul Movilei Tătărești, numită și Movila Roșie, și de acolo ... drept înainte, la un corn de dumbravă, și se ridică în sus spre Poiana Soarelui până la Trei Movile, care se mai numesc Movilele Baciului... până la cornul unde este piatră de hotar, care desparte ocina Dubăsari de ocina Șerpeni... și de acolo în deal spre o movilă în susul Trostinețului”. 

Când a fost fondat orașul din stânga Nistrului (sf. sec. XVIII), acestuia i s-a dat denumirea Dubăsarii Noi, satul din dreapta Nistrului urmând să se numească Dubăsarii Vechi. Mai târziu, orașul și-a fixat documentar denumirea în forma sa actuală Dubăsari.

Onomastică. Oiconimul Dubăsarii Vechi, inițial Dubăsari, este un toponim topografic, având la bază denumirea unei treceri peste Nistru, cu pod plutitor, denumită inițial Dubăsari. Termenul etimon este explicat prin apelativul dubăsari ,,meșteri care construiesc sau lucrează la podurile umblătoare, acestea constând din dube, bărci mari de lemn, denumite și dubasuri”. Cuvântul dubas este folosit în scrierile vechi: „Peste noapte veniră niște creștini cu un dubas de-i încarcă pe toţi” (Dosoftei). Este frecvent atestat și termenul dubăsar cu sensul „pontonier”, om ce îngrijește de dubasuri, de pontoane și de construcţia podurilor peste râuri. Conform tradiției locale, lângă sat s-ar fi aflat pe vremuri un pod de dubasuri, de unde provine și denumirea localității.

Numele comun al locuitorilor: dubăsărean, dubăsăreană (dubăsăreancă); dubăsăreni, dubăsărene (dubăsărence).

Nume de familie frecvente în localitate: Adăscăliță, Aftene, Agache, Aștefanei, Avornic, Bacotă, Băcioi, Bărcaru, Bostan, Budeșteanu, Burlea, Calcatinge, Caraman, Cercel, Cerlat, Chetrușcă, Cheliverde, Ciobanu, Ciorbă, Cojocaru, Colibă, Corbu, Dicusară, Dulgheru, Florea, Furnică, Grecu, Leahu, Lungu, Mafteuță, Musteață, Novac, Ojog, Pădureț, Pâslaru, Perju, Postică, Roibu, Sărăteanu, Speianu, Stăvilă, Stoian, Tăbârță, Telpiz, Țugulea, Ungureanu, Vasiliță, Vântu, Vornicescu. 

Ar putea fi o imagine cu natură
Peisaj de la Dubăsarii Vechi. Foto: Alecu Reniță

 

Locurile din hotarul satului sunt denumite cu nume rustice populare, păstrând taine de adevăruri și legende: 

  • Cârceieta e o pădure de la sud-est de sat, i-au zis așa pentru că e deasă și încâlcită de tot felul de arbuști și porumbrei;
  • Pohorila e o altă pădure, situată între Nistru și sat, despre care se zice că a ars cândva o parte din ea; 
  • Pometele denumește o veche podgorie de vii și livezi; 
  • Trestinețul e o vale cu pârâu împânzită de stufării și păpuriș;
  • Stânca – o stâncă mare deasupra apelor Nistrului; 
  • Vărăriile – locul unde altădată se ardea piatra de var;
  • Poiana – o rariște de pădure; Toloaca – pășunea satului.

Particularitățile fizico-geografice și naturale ale terenului reflectă și microtoponimele: Bolohanul, Brazda Corjovei, Hârtopul, Recea, Chetrăria, Pe Coastă, Ostrovul, Păduceii, Rănia, Șesul, Balta Veche, Cotul, La Odaie, Lanul, Holmul.

 

Personalități:

  • Nicolae Donici (1874-1960), astronom, membru de onoare al Academiei Române, membru al Uniunii Astronomice Internaționale, doctor honoris causa al Universității din Coimbra (Portugalia), autor a peste 80 1 de lucrări științifice, publicate în limbile franceză, română, rusă, germană. Savantul s-a născut la Petricani, suburbie a Chișinăului, a decedat la Puget-Théniers din Franța. În 1908, astronomul Nicolae Donici, cu susținerea mătușii sale Elena Lisacovschi, care stăpânea o parte din moșia satului, instalează pe lângă conacul moșiei, pe un turn înalt de câțiva metri, un Observator al spațiului ceresc, primul observator astronomic din Basarabia. Pe lângă Observatorul din sat a fost înființată o Stație meteorologică. Din complexul Observatorului făceau parte biblioteca științifică, cabinetul de lucru al savantului Nicolae Donici, încăperi pentru aparatele și instrumentele de măsurări optice, un laborator fotografic. Centrul de cercetări astrofizice de la Dubăsarii Vechi a funcționat timp de 32 de ani, până în anul 1940. 
  • Haralambie Corbu (n. 1930), critic și istoric literar, specialist în literatura modernă și contemporană, profesor universitar, membru titular al Academiei de Științe a Moldovei, autor a peste 650 de lucrări științifice. Distincții: ,,Om Emerit”, ,,Ordinul Republicii”, medaliile ,,M. Eminescu”, ,,D. Cantemir”, laureat al Premiului de Stat.

Ar putea fi o imagine cu sculptură, monument şi în aer liber
Bustul lui N. Donici la Dubăsarii Vechi. Foto: Alecu Reniță

 

Informații de actualitate: asociații și gospodării agricole particulare, centru de sănătate, farmacie, Liceul Teoretic ,,Nicolae Donici”, Școala primară ,,Haralambie Corbu”, școala de arte, grădinița de copii, bibliotecă publică, casă de cultură, oficiul de telecomunicații, unități de prestări servicii, obiective sportive și de turism.

 

Anatol EREMIA

Articol publicat în Revista NATURA în numărul 347