Devino Patron!

TESTAMENT LITERAR

TESTAMENT LITERAR

Urmaşilor mei Văcăreşti!
Las vouă moştenire:
Creşterea limbei româneşti
Ş-a patriei cinstire.  

LIMBA ROMÂNEASCĂ 

Mult e dulce și frumoasă
Limba ce-o vorbim,
Altă limbă-armonioasă
Ca ea nu găsim.
 

Saltă inima-n plăcere
Când o ascultăm,
Și pe buze-aduce miere
Când o cuvântăm.
 

Românașul o iubește
Ca sufletul său,
Vorbiți, scrieți românește,
Pentru Dumnezeu.

 

Româncuțe tinerele, 

Visuri de amor, 

Ale voastre drăgănele 

Le iubesc de mor.    

 

 Dar vorbind în limbi străine    

Nu pot să v-ascult;  

A fugi în lume-n vine,   

Căci mi-i ciudă mult. 


 

Inima mi se răcește,    

Moare visul meu,    

O, vorbiți, scriți românește,    

Pentru Dumnezeu!   

 

Glumele sunt mai bogate, 

Au ton mai firesc 

Românește cuvântate,    

Așa să trăiesc!      

 

Pe o glumă românească   

Sufletul mi-aș da,   

Iar pe una franțuzească,    

Zău nicio para. 

 

Ce-i străin nu se iubește  

De sufletul meu;      

Glumiți dar și românește   

Pentru Dumnezeu!    


Frați ce-n dulcea Românie,
Nașteți și muriți
Și-n lumina ei cea vie
Dulce viețuiți!

 

Voi pe câți patria cheamă    

Dragi copii ai săi,   

Fără ca să ceară seamă  

La bravi sau mișei. 

 

Arătați cum se trăiește    

Elementul seu;    

Și vorbiți, scrieți românește   

Pentru Dumnezeu!

De ce limba românească
Să n-o cultivăm?
Au voiți ca să roșească
Țărna ce călcăm?
 

Limbă, țară, vorbe sfinte
La strămoși erau;

Ei ar plânge la morminte 

Când ne-ar asculta.   

 

Al lor geniu ne șoptește    

Din mormânt mereu: 

O, vorbiți, scriți românește,
Pentru Dumnezeu!  

   

Iar tu mândra mea iubită,

Tu dacă voiești   

Să-mi spui că ești fericită

 De când mă iubești;   

 

Dacă vrei de fericire  

A mă îmbăta 

Și în cer cu-a ta iubire 

A mă străpurta;   

 

Dacă inima-ți simțește  

Ceea ce simt eu:   

Spune-mi-o în românește,   

Pentru Dumnezeu! 

                           Gheorghe Sion    

SĂ VORBIM ROMÂNEȘTE  

Cugetarea românească
Are portul românesc:
Nu lăsaţi dar s-o ciontească
Cei ce limba ne-o pocesc.

Când românul se-ndârjeşte
Din ţărână când mi-l scoţi,
El îţi toarnă româneşte
Un blestem de şapte coţi,
 

Când de dragoste s-aprinde
El vorbeşte lin şi blând,
Încât dorul te cuprinde
Dulcea-i vorbă ascultând.

Niciodată altă limbă,
De pre buze româneşti,
Nu se-ndoaie, nu se schimbă
După gândul ce gândeşti.

La mânie, la iubire,
La suspin şi chiuit,
După chiar a noastră fire
Graiul nostru e croit.

La iubire, la mânie,
La chiot şi la suspin,
România-i România
Cu fagur şi cu pelin.

Sucind limba românească,
Stricând graiul strămoşesc,
După moda franţuzească,
Sau cu modul latinesc,

Ne-am strâns minţile cu fracul
Şi simţul ne-am îmbrăcat
Cu haina, de unde dracul
Copiii şi-a înţărcat.

Românimea cât trăieşte
Graiul nu şi-l va lăsa;
Să vorbim dar româneşte.
Orice neam în limba sa! 

                             Bogdan Petriceicu Hasdeu

Suveranitate

Nu-i marea ta brăzdată de corăbii,
Nu-s munţii tăi de vulturi străjuiţi,
Doarme rugina-n pintene şi săbii
Şi zimbrii sunt din steme izgoniţi.

Ţi-a mai rămas un zid de mănăstire
Şi-un strigăt de cocor peste cetăţi,
Moldova, jumătate-n amintire,
Te frânge Prutu-n două jumătăţi.

Unealta noastră-i sapa şi dârjaua
Şi alteori bătaia de ilău,
Şi-n căutarea noastră-i numai steaua
Menită nouă de la Dumnezeu.

Dar pe frățâne-meu cu două feţe
Bată-l dârjaua Celui din înalt,
De mi-o schimba Câmpia Libertăţii
Pe şapte ari de sârmă şi asfalt.

Cum vin şi vin din stepele nomade
Mari colonii de vântură-gunoi,
Nici nourul de ploaie nu sloboade
Atât acid şi păcuri peste noi.

Să-ţi fie libertatea cât mai dragă
Ticsită-n cub şi scoasă la pătrat,
Moldova, numai limba ţi-i întreagă
În care-am plâns amar şi ţi-am jurat:.

O Libertate, sfântă Libertate,
Din slobozii şi sate deşteptate
Se-nalţă-n slava veşnicei voroave
Românii Basarabiei moldave!

Ion Hadârcă 
27 august 1989  

 

Susține Natura.md: Devino Patron!