Bucuria de acasă pretutindeni se revarsă
Când ai de ce te bucura, de ce să nu te bucuri? Mărturisesc: chiar dacă nu atât de des ajung la Șirăuți, Briceni, cale de 255 km de la Chișinău în sus spre Cernăuți, unde am văzut lumina zilei, de fiecare dată mă bucur nemaipomenit de mult că îmi duc pașii pe unde nu o dată mi-am zdrelit picioarele în copilărie și unde, desigur, am simțit cum a încolțit pe neprins de veste prima dragoste...
Și de ce nu m-aș bucura că, după mai bine de 50 de ani de când am luat drumul prin străini, mulți mă cunosc și îi cunosc, îi salut cu toată dragostea creștină și mă salută?! Ce-i drept, unii mă cunosc din auzite, alții „de la televizor”, unde am plugărit o viață, iar o bună parte mă cunoaște din presa scrisă, mai cu seamă din paginile revistei „Natura”.
Mde... Ei, consătenii mei, nu o dată au ocupat locul de frunte în raion privind numărul de abonați la „Natura”, chiar și în cazul când întreg raionul Briceni s-a situat pe primul loc în republică, la acest paragraf... Citesc, se informează, cunosc șirăuțenii multă lume și multe ce se întâmplă în jurul nostru și pe mapamond din această publicaţie de ecologie, turism şi cultură. Și, ca să vezi, nu întârzie bunii mei șirăuțeni să le spună și altora ce au mai aflat „din gazetă”. Și cum să nu mă bucur de această comunicare, de această „iluminare” atât de benefică pentru Aproapele?...
Dar dacă mai și apare câte un material frumos în această publicație, ce se referă la „ai noștri din Șirăuți”, atunci „nici Internet nu mai trebuie” – cu atâta iuțeală se răspândește vestea de la om la om. E o bucurie, nu? Și de ce să nu ne bucurăm de ceea ce avem? Iar Șirăuțul e un sat, cum altul, de bună seamă, nu-i, e o străveche vatră ce-și oglindește frumusețea și cursul istoriei sale în apa Prutului, un sat cu oameni pe măsură, cu talente, de parcă tot plouă cu ele peste localitatea noastră. Ce mai? E aproape cu neputință să-i enumeri pe toți – câți oameni de valoare, câți gospodari a avut și are satul Șirăuții de Jos de pe când făcea parte din plasa Lipcani, județul Hotin și până în prezent.
Neîndoielnic în viața localnicilor rămân, de-a lungul anilor, tradiția, obiceiul, datina străbună... Setea de frumos, de lumina cunoașterii și „de a fi în rând cu lumea” i-a caracterizat de totdeauna pe admirabilii mei consăteni. Aceasta mă face să fiu mândru de ei. Desigur, că mi-e dragă și chiar mi-i dor să mai stau „pe viu” la taclale cu șirăuțenii mei, dar... caut să mă mulțumesc și cu atâta: că pot comunica cu ei, fie și o dată în lună, prin intermediul acestei reviste de tămăduire a sufletului și plaiului nostru, la apariția cărea pun și eu umărul, cum pot. De bună seamă, de ăst „dialog” Cititor -„Natura” se pot bucura doar acei care sunt abonați la această publicație. Iar șirăuțenii? Nu spun că n-au ce face cu banii, dar, de unde au, de unde n-au, an de an caută și nu scapă din vedere să se aboneze la revista în care află „multe lucruri folositoare”. Și, făcând o paralelă, mă întreb: oare ce-i face pe unii „putrezi de bani” din Chișinău să tragă piciorul pe la redacție, ca să cerșească „Natura”?
Nu sunt puțini nici acei „din pătura înaltă”, al căror nume apare uneori în „Natura”, și care tot se înfățișează la redacție să se aleagă cu „un cadou” de câteva exemplare „pentru istoria familiei și pentru prieteni”. Dacă, între altele, îl întrebi pe un cutărică dintre aceștia de este abonat la această publicație, „din politețe” îți răspunde: „O procur la chioșc”. Dar adevărul, neamule, e că te poți alege cu „Natura” doar dacă te-ai abonat, dar dacă nu – ea nu se află în vânzare pe la chioșcuri. Dar de unde să știe adevărul cel cu minciuna tot pe limbă?
Șirăuțenii mei însă știu și acest adevăr: „Dacă te-ai abonat, poștașul ți-aduce „Natura” acasă”. Și sunt mulțumiți. Iar o vecină din mahală, dna Elena Bugăianu, mi se destăinui:
„Eu, de cum primesc „Natura”, caut întâi să văd ce scrie consăteanul nostru, apoi încep a o citi de la prima până la ultima pagină. După asta, o pun frumos deoparte... Când pregătesc pachet copiilor mei stabiliți cu traiul în Paris, neapărat pun și „Natura”. Altminteri, nu știu cum parcă nu le-aș trimite totul „de acasă”, din ceea ce mă înfrupt și eu.”
Iar unii, care cunosc ce „gust” are revista „Natura”, și, bineînțeles, au posibilitate și bunăvoință, își abonează rudele, prietenii, o seamă de elevi din satul natal...
Vrednicul de pomenire, marele înțelept, renumitul inginer Eugen Statnic, stabilit cu traiul în Germania, ani la rând a tot abonat la această revistă câte o sută de școli din toată republica.
Ce frumos! Vrând tu să te bucuri, cauți să-i bucuri pe alții... Împărtășind cu alții gândurile, sentimentele, pe care le descoperi așternute în paginile publicației, devii părtaș al unor gânduri și sentimente ce nu-ți sunt străine ție, care-ți inspiră încredere în convingerile tale despre viață și lume... Devenind om informat, nu poți fi derutat de oricine, nici îngenuncheat.
Spune și tu, hai spune, lume dragă, cum și de ce să nu mă bucur, când îmi văd neamul, când îmi văd consătenii mei dragi informați și luminați?!
Ionel CĂPIȚĂ
Articol publicat în Revista NATURA în numărul 368
Susține Natura.md: Devino Patron!