Devino Patron!

CASA ŞI FAMILIA TA: Pe pervazul cu flori Maranta, planta care se roagă

CASA  ŞI  FAMILIA TA: Pe pervazul cu flori Maranta, planta care se roagă

 Când vine seara şi lumina scade în intensitate, Maranta îşi ridică uşor frunzele, le rulează puţin şi apoi le apleacă unele peste altele, asemenea unor mâini încrucişate pentru rugăciune. I se mai spune şi „somnoroasa”, datorită ritualului pe care îl execută în fiecare seară, înainte de culcare. Este una dintre cele mai frumoase plante de interior decorative prin frunze dar, din păcate, şi una dintre cele mai pretenţioase în ceea ce priveşte condiţiile din casele noastre. În mediul ei natural, creşte ascunsă în profunzimea pădurilor tropicale sud-americane, în condiţii de umbră, căldură şi umezeală ridicată, dificil de reprodus în casele noastre, dar nu imposibil.

   Maranta poate fi lăsată în ghiveci individual sau poate fi asociată cu alte plante în vase mai largi, în care poate beneficia de mai multă umbră şi umiditate, decât singură în ghiveci. Pretinde semiumbră şi protecţie faţă de acţiunea directă a razelor de soare. Aşezaţi ghiveciul la cel puţin 2 m de fereastră, altfel soarele provoacă decolorarea frunzelor, îngălbenirea lor sau chiar arsuri. Alegeţi cu grijă locul, prea multă umbră duce la pierderea intensităţii culorilor frunzelor.

   Udarea este cea care generează cele mai multe probleme Marantei. Substratul din ghiveci trebuie menţinut în permanenţă reavăn. Dacă aţi uitat de ea şi pământul s-a uscat prea tare, scufundaţi ghiveciul într-un vas cu apă până când substratul se îmbibă bine. Vara, pulverizaţi zilnic planta cu apă nu prea rece, pentru a recrea atmosfera umedă din locul ei de baştină, şi aşezaţi ghiveciul pe un strat de pietriş sau bile din argilă, pe care să-l menţineţi în permanenţă umed. Din când în când, îi puteţi şterge frunzele cu un burete umed.

   Dacă aerul este prea uscat, frunzele ei se vor rula precum ţigaretele. Fertilizaţi-o primăvara şi vara cu un îngrăşământ pentru plante verzi care o va ajuta să-şi păstreze culorile desenelor frumoase de pe frunze.

   Nu este obligatorie perioada de repaus pe timpul iernii, planta poate vegeta continuu, dar temperatura din încăpere nu trebuie să scadă sub 15-16°C. Apa folosită la udare e bine să fie uşor călduţă, udaţi mai rar decât pe perioada verii (chiar dacă e cald în casă, iarna e mai puţină lumină, procesele de la nivelul plantei se desfăşoară mai lent). Atenţie şi când aerisiţi, nu suportă variaţiile mari de temperatură.

   Se recomandă transplantarea ei o dată la 2-3 ani, într-un substrat care să reţină apa, dar şi să dreneze uşor. Adăugaţi şi pământ de frunze sau pământ de ericacee (găsiţi în magazinele specializate). Nu uitaţi de stratul de drenaj de la baza ghiveciului pentru a evita excesul de umezeală. Este sensibilă la atacul păianjenilor-roşii, în cazul în care aerul este prea uscat.

 

Susține Natura.md: Devino Patron!