Eu sunt poetu-acestui neam

natura.md Feb 14, 2025 10:01 197 0

Pe 14 februarie se împlinesc 90 de ani de la nașterea poetului Grigore Vieru, rapsodul contemporan al neamului românesc care a cântat în lirica sa dragostea de limbă, mamă, iubire, de neam, de țară. A fost un mare poet al literaturii române, un simbol al Mișcării de Eliberare Națională, născut în 1935, în s. Pererita, jud. Hotin, azi raionul Briceni. Este autorul a zeci de volume de poezie, membru corespondent al Academiei Române. În R. Moldova, de ziua lui de naștere este marcată Ziua Națională a Lecturii.

La 16 ianuarie 2009, poetul a suferit un grav accident de circulație. Pe 20 ianuarie, se stinge din viață.

„Cred în restabilirea hotarelor strămoşeşti şi doresc această legitimă restabilire. Pentru că, dincolo de patriotismul meu local, basarabean, ştiu că Mioriţa s-a născut în Vrancea, că mănăstirea noastră cea mare şi adâncă este Putna (…), că stâncile din Pererita mea natală, pe care le port în sufletul copilăriei mele, nu au tăria Carpaţilor; că nu putem fi o cultură, o ştiinţă şi o istorie națională fără Eminescu şi Creangă (…). Cred, cu toată inima, că Reunirea cu Ţara mamă este inevitabilă”.

„Noi socotim că mântuirea noastră este numai în unirea tuturor fiilor noştri într-o singură ţară. Noi de la străini nu mai aşteptăm nimic; toată nădejdea ne-o punem în viaţa la un loc cu fraţii noştri români… Noi vrem o Românie a tuturor românilor!”

„Iubiți-vă țara și nu vă învrăjbiți, nu vă dușmăniți! Pentru că această minune a lui Dumnezeu, care este România, ar putea fi distrusă. Nu din afară, de dușmanii din afară, ci din interior”.

„O, ce frumoși ne sunt părinții, / părinții mei, părinții tăi. / Așa frumoși ne sunt doar sfinții”.

„Femeia este al cincilea anotimp, în care natura se odihnește, amintindu-și toate florile primăverii, toate privighetorile verii, toţi strugurii toamnei şi toate ninsorile iernii”.

„Se construiesc poduri spre stele. Noi, românii, vrem să construim un pod peste Prut. Podul de flori este un pod simbolic, de înfrăţire sufletească. Dacă nu vom avea fier, vom construi un pod din stejarii de la Miorcani şi Pererita”.

„Două lucruri am întâlnit pe lumea asta zidite cu adevărat până la capăt: Biblia și Limba română”.

„Republica Moldova e prea mică pentru a face o politică mare, iar poporul ei e prea singur pentru a putea nimeri în propria lui istorie”.

„Biblia o putea scrie și poporul român, pentru că nu a fost mai puțin chinuit și mai puțin dăruit cu har, dar n-a avut un Hristos și un Moise al său”.

REFERINȚE

Un poet care și-a asumat greul unui grai trecandu-l prin inima sa și, încărcat de răbdare, înțelepciune și noua frumusețe, îl întoarce semenilor săi care-și deschid de bunăvoie inima să-l primească. Ioan Alexandru

Format într-o ambianță străină, el se agăța de limba maternă, socotind că limba unui popor este istoria lui. Eugen Simion

Grigore Vieru plânge secolii de împovărare nedreaptă ai neamului, și râde solar trăind bucuriile vieții și a nădejdilor de mâine. Victor Crăciun

Poezia e, pentru el, trăire, experiență interioară, rostire esențială, adică, sacră, a ființei. Mihai Cimpoi

Glontele internaţionalist

Am spus că am avut şi noi cultură,
Cultură veche, nu de festival.
Ce rău făcutu-ţi-am, lepădătură,
De-ţi tot ascuţi cuţitul criminal?!

Am spus că tot ce-i sfânt o să rămână,
Că Cineva veghează-al meu destin,
Că Eminescu-a scris doar în română,
În alfabetul nostru cel latin.

Am spus că Eminescu ne e scutul
Cel de lumină lină şi oţel,
Că este rău să ne uităm trecutul,
Că şi mai rău e să ocheşti în el;

Că-i fapt de josnicie şi ocară
Să duci un trai de cârtiţă râmând,
Să nu ştii ce se-ntâmplă pe afară
În vântul şi-n lumină sângerând;

Că nu e bine tot ce se întâmplă
Cu limba, cu istoria, cu noi.
De ce vrei să-mi înfigi un glonte-n tâmplă,
Turcitule, prăsit de vremuri noi?!

Nu inventez, cum spui, probleme
Şi nici dureri. Într-adevăr e rău.
Ci tu ai inventat un fel de steme
Cu spicul aplecat spre sacul tău.

Ascultă-mă! Întregul piept mi-e plin cu
Jăratecul durerii supărat.
Te şfichiuiesc cu varga: "na turbincu!"
Nu cer să fii de cracă spânzurat.

De-atâtea ori văzui a morţii coasă,
Jivine din hăţişuri m-au păscut,
Dar fiară nu-ntâlnii mai fioroasă –
Ce fel de mumă oare te-a născut?!

Şi cum de nu te potopeşte Nistrul
Cel care astăzi, din pricina ta,
Mi se arată-n inimă sinistru
Şi-ajuns-am a-l urî şi blestema.

Să lupt cu tine ori să-ţi iert păcatul,
Căci iată-avem înnemuriţi părinţi?!
Dar m-ai lovit în creştet cu placatul
Vroind să-mi vâri istorii noi în minţi.

Închei poemul şi îmi iert piticul,
Căci mi-au şoptit trei îngeri necorupţi:
„Pe-aista l-a fătat sub cer nimicul
Şi n-are nici un rost cu el să lupţi".

„Nu-i chiar aşa", aud cum îmi şopteşte
Un frate drag, un cântăreţ şoiman:
„Pe-aista nu-l ierta, ci ia-l în cleşte
Şi dă-l prin răzătoare ca pe hrean!"

Ci eu mă uit la fiii mei, la casă
Şi caut un răspuns în ochii lor.
Şi-atâta suferinţă mă apăsă
Şi nu de glonte, ci de jale mor.

Noi nu ucidem! Noi prin suferinţă
Eroi, martiri, profeţi şi sfinţi suntem.
Din ea: din suferinţă-şi ia fiinţă
Vecia-n care credem şi cântăm.

Discurs electoral

Muțesc privighetorile, mierlele, cucii.
Sângeră în biserici icoana, pristolul.
Atenție: vin politrucii care vor bate în masă cu tovarăș pistolul.
învață citirea și scrisul copiii noștri plăpânzi ca macii, parcă vorbind literei: „Ținem la tine".

Atenție:
Vin maniacii
Care vor scoate ochii scrierii noastre latine.
încă mai sună în zori

„Deșteaptă-te, române",
încă nu-s izgonite, domnule
Eminescu,
cărțile
Dumitale.

Atenție:
vin căpcăunii
care înjunghie
Steme,
și înghit
Imne
Naționale.
Ca cel mai frumos pom al
Țării
încă mai fâlfâie sus
Tricolorul.
Atenție:
vin ienicerii
care-l vor doborî cu toporul.
Umblă țanțoș cu șapca roșie
flăcăii
și burduhoșii moșnegi -
parlamentarii de mâine.
Atenție:
vin călăii
care vor pune pe trunchi
capul
Limbii
Române.
Urlă a omor și pustiu
câinii.
Pe spatele doinei
se-aude pocnind nagaica.

Atenție: vin acarii - în locul naiului - cu balalaică.
Se-aud voci barbare:
„Tăiați-i
Mâinile celui care vrea
unirea cu
România".
Atenție: vin lepădații, vin renegații cu toată furia.
Se plodesc noi, proaspete,
satanice servicii
care vor zăvorî
inima vitează, bărbată.
Atenție:
vin bolșevicii
cu noi rânduri, la
Prut,
de sârmă ghimpată.

Se-aude cum lemnul icoanei
carii
îl ciuruiesc strigând:
„Carii trăiască!"

Atenție: vin sașlâcarii
Cu biata
Basarabie pe tavă frățească
Vine satana
ascunsă-n odăjdii divine.
Vine minciuna.
Vine teroarea.
Negură vine!