BAŞTINA – CÂNTECUL DE LEAGĂN AL FIECĂRUIA
natura.md
Ian 27, 2024 11:46
576
0
Iată, că stau în faţa unei coale de hârtie albe şi curate, care parcă mă îndeamnă: scrie ceva, ce mai stai! Şi din nou, urcat în maşină, încerc să parcurg acest drum, spre baştină – Chişinău, Anenii noi, Căuşeni, Ştefan Vodă, Talmaza drum, care mă face să simt (a câta oară!) fiorii întâlnirii.
TALMAZA – această localitate de la Sudul Moldovei în Valea Nistrului de Jos pentru prima dată este menţionată documentar în 1534 (un studiu complex în două volume a cercetătorului, doctor în istorie – VASILE GROSU - „Talmaza – localitate străveche de pe Valea Nistrului de Jos”, 2007, 2009; Editura „ELAN Poligraf”). Desigur nu intenţionez să fac o cercetare ştiinţifică istorică, ci doar să-mi expun impresiile personale despre satul meu de baştină – TALMAZA – din momentul, când memoria a început să reţină evenimentele în clişee clare.
Deci, anii 40 ai secolului trecut, au rămas în memorie datorită celor povestite de părinţi. Anii de după război, foametea indusă de Puterea Sovietică şi-au lăsat amprentele sale asupra destinului satului drag şi al oamenilor lui. Chiar şi după foametea dintre anii 1946 – 1947, ecoul acesteia mai persista! Eu, un copil de 4 – 5 ani, eram trimis la magazin de către părinţi pentru a procura pâine (de obicei neagră şi cleioasă), scrumbie şi alte produse. Şi deoarece părinţii nu-şi primeau salariul luni de zile, vânzătorul ne trecea într-un „catastif” – unicul document, care atesta mişcarea mărfurilor. La naiva întrebare – „Dar dacă nu vom întoarce datoria?” - tata îmi spunea: Cum să nu întoarcem datoria?! Dar cuvântul de onoare ce va însemna apoi?! Trebuie să onorăm datoria! Nu ştiam despre această „valută forte” – CUVÂNTUL DE ONOARE! Am plecat la şcoală la 6 ani în şcoala „din deal”, mai numită şcoala medie incompletă Nr.2. Clasa a opta am continuat-o în şcoala „din vale” –Nr.1, care se afla la 4,5 – 5 km distanţă. (În sat mai funcţionau două şcoli – „în sus” şi „în vârâţ”, unde copiii studiau până la clasa a patra). Mi-a rămas în memorie casa părintească și drumul spre şcoală, care, în situaţia unui drum aproape impracticabil, prezenta pentru mine o adevărată escapadă, venind, în caz de ploaie sau zăpadă, plin de noroi şi îngheţat. În pofida acestor greutăţi anii mi s-au părut frumoşi, pentru că eram copil, iar părinţii tineri. Grijile erau asumate de părinţi, astfel copilăria era fericită! Aici, în şcoală, profesoara Daria Mustea mi-a pus condeiul în mână, iar soţul dumneaei – Chiril Mustea m-a iniţiat în tainele muzicii, învăţându-mă să cânt la mandolină. Cu drag îmi amintesc şi de alţi pedagogi – directorul Gheorghe Chiperi, fratele mamei, învăţătorii: Maria Palii (Şcerbina), Ivan şi Elena Colţa, Leunte Deliu, Ştefan Gutium, Ecaterina şi Dumitru Ciobanu – fiecare lăsându-şi amprenta în viaţa fiecărui tălmăzean.
Treceau anii. În 1961, datorită condiţiilor dificile de deplasare la şcoala „din vale” am continuat studiile la Şcoala Internat Nr.1 (moldovenească) din Tighina. Contrar vieţii, deloc uşoare, la începutul anilor 50 – 60 cu plăcere îmi amintesc despre oamenii din sat, prietenii părinţilor, optimişti fiind, găseau prilejuri să se întâlnească, să facă petreceri scopul cărora era – comunicarea, să activeze în corul satului – laureat al diverselor concursuri muzicale şi artistice, în cercul dramatic şi alte activităţi culturale. Şi astăzi sunt cuprins de nostalgia anilor de şcoală, cu toate că culorile au devenit mai şterse, şi, cel puţin la Hramul Satului, pe 28 august, îi caut pentru a ne revedea. Jocurile „de-a ţurca”, de-a „harbujii” adunaţi din praful străzii, cu fuga desculţă prin apa caldă a ploilor de vară, dar şi a „ascunzişurilor” naive săpate pentru a ne „ascunde” de bomba atomică. Baştina e şi apariţia curentului electric, care a coincis cu aniversarea mea de 16 ani, pe care tatăl meu mi l-a „dăruit” cu atâta bucurie!
Desigur, ruperea de satul meu – întâi la Tighina, apoi la Chişinău a scăzut din afecţiunea mea faţă de satul de baştină – Talmaza, dar şi de tălmăzenii mei dragi!
... Şi iată, ultimii zece ani, dragostea faţă de baştină a reînviat. Trecerea la cei drepţi ai părinţilor – Claudia şi Ştefan, a fratelui meu Ion (Nelu ), cum îi ziceam cei ai casei) mi-au readus trăirile vechi. Pierderea casei părinteşti, ultimul meu refugiu în copilărie şi adolescenţă, m-au obligat să mă implic în sărbătorirea a 115 ani ai învăţământului şcolar în Talmaza, cât şi sărbătorirea a 130 ani de la naşterea academicianului Ştefan Ciobanu.
Am participat şi m-am bucurat de deschiderea „Centrului de Sănătate” din Talmaza, preconizez să mă implic în deschiderea unei cişmele cu numele fostului director Gheorghe Chiperi.
BAŞTINA e tot ce-mi aminteşte de copilărie, locul, unde am luat prima gură de aer la naştere, unde mă aşteaptă mormântul părinţilor, a rudelor apropiate, locul, care îmi susţine existenţa pe acest pământ. M-am bucurat nespus, când mi s-a conferit, în 2013, titlul de „CETĂŢEAN DE ONOARE AL COMUNEI TALMAZA”. Aceasta mă onorează, dar şi mă obligă să fac cât mai mult pentru BAŞTINA mea.
Un profund respect şi deosebită mulţumire TALMAZEI – LEAGĂNUL COPILĂRIEI ŞI ADOLESCENŢEI MELE!
Autor: Romeo Șcerbina,
Articol publicat în revista NATURA, nr. 383
Susține Natura.md: Devino Patron!
