Lecții neînvățate

Lecții neînvățate
Şi stă deşertul la un pas... Foto: Lilia Curchi

După o secetă hidrologică prelungită – fără precipitații din toamnă și până la jumătatea primăverii – ploile din mai au adus speranță și, pe alocuri, oamenii au prins la curaj, gândindu-se că nu-i totul pierdut. Dar bucuria este de scurtă durată, din păcate, or, așa și nu am învățat lecția gospodăririi apei. Dovadă este că, la scurt timp, codul galben de secetă hidrologică a revenit, pe râurile mici din centrul și sudul țării și în bazinele acvatice, conform avertizărilor Serviciului Hidrometeorologic de Stat.

Ce înseamnă, de fapt, această secetă hidrologică? Seceta hidrologică, potrivit definiției, este perioada de timp anormal de uscată, suficient de prelungită pentru a determina o scădere semnificativă a scurgerii cursurilor de apă, a nivelurilor din lacuri, din pânzele freatice, aducândule la valori inferioare celor normale, la o uscare nefirească a solului.

Date recente privind nivelul apei în râurile Nistru, Prut, cât și în râurile mici din Republica Moldova, arată că scurgerea constituie, în mare parte, doar jumătate din normă. Pierderile economice și de mediu ale secetei hidrologice prelungite sunt greu de estimat. Cu siguranță, însă, fiecare le simte la propriu. Dar ce-am putea face pentru a păstra cât mai mult apa când avem precipitații și a întârzia consecințele secetei hidrologice?

În condițiile schimbărilor climatice, ploile nu mai sunt cele de odinioară. Vin rar și abundent, spălând totul în cale și, în scurt timp, constatăm că totul este iarăși uscat. Am discutat la această temă de nenumărate ori cu experți de mediu de la noi și am auzit aceleași argumente la specialiștii de peste hotare. Ideea e simplă. Dacă vor reda naturii luncile râurilor, apa ar umplea aceste spații – numite zone umede – și ar rămânea locului pentru un timp mai îndelungat, poate chiar până la următoarea ploaie, spre bucuria și beneficiul omului și a tuturor viețuitoarelor. S-ar umple toate gârlele, bălțile, luncile pâraielor și râurilor mari și mici. Ar reveni abundența și vegetația din povestirile bătrânilor, care au mai prins vremea când casele, terenurile agricole sau grădinile nu ajungeau până în buza apei și când sătenii se îndestulau cu pește din bălțile pline cu apă. Prin rețeaua subterană, apa din gârle ar alimenta terenurile agricole, fântânile, izvoarele, contribuind la atenuarea secetelor.

Deși recunoscută ca o soluție în adaptarea la schimbările climatice, în documentele strategice ale statului rar se strecoară câte vreo acțiune de creare sau restabilirea a zonelor umede. Am analizat, recent, conținutul Planurilor de gestionare a riscului de inundații în bazinele hidrografice Nistru și Dunărea-Prut și Marea Neagră și lista acțiunilor propuse până în 2025. Pe Nistru, în 5 ani, se propune de a lucra la un studiu de fezabilitate privind crearea zonelor umede pe sectoarele Ohrincea-Mașcăuți, Calfa și Coșernița-Hrușova, prin care s-ar institui, în total, trei mii ha de zone umede. Pe Prut, tot în 5 ani, se propune studiul privind crearea de zone umede pe sectoarele Cantemir-Stoianovca, Camenca și Sărata Răzeși, pe o suprafață totală de 900 ha. Tot mai bine decât nimic, dar, oare, nu este timpul de a deschide ochii la lecțiile naturii și a prevedea un program național dedicat zonelor umede, nu digurilor, strămutării, pas cu pas, a caselor din zonele de risc. Oare nu e timpul ca statul să investească banii în răscumpărarea terenurilor agricole din luncile râurilor și redarea acestora naturii? Acest lucru a fost practicat cu succes în alte state și este cea mai sigură investiție împotriva inundațiilor, dar și gestionării durabile a apei de ploaie, în luncile râurilor.

O altă soluție este împădurirea malurilor cursurilor de apă, despre care vom vorbi într-un alt articol.

 

Lilia Curchi

Articol publicat în numărul 339