Recunoștința
natura.md
Mar 18, 2023 09:51
1782
0
Legendele arabe povestesc că un vizir blajin la servit cu credință pe sultan timp de treizeci de ani. Într-o zi, indus în eroare de câțiva curteni invidioși, sultanul și-a pierdut încrederea în vizir și la condamnat la moarte: acesta a urmat să fie aruncat de viu într-un ocol de câini sălbatici.
Când i-am oferit cuvântul să-și exprime ultima doleanță, vizirul a cerut să fie lăsat în libertate încă trei zile, timp în care să cumpere bunăvoința îngrijitorului de câini și sa ocupat (cu permisiunea acestuia) de hrana animalelor...
În ziua execuției, grefierul ia citit din noua sentință și, sub ochii sultanului, vizirul a fost aruncat în ocolul câinilor... Dar, în loc să-l sfâșie cum făceau, de obicei, cu ceilalți condamnați, animalele au prins a da din coadă și a se gudura pe lângă el.
Curtenii, prezenți la execuție, au rămas uimiți de ceea ce vedeau, iar sultanul a ordonat ca vizirul să fie adus în fața sa, plin de suspiciune, la întrebat:
– Cum ai scăpat de colții câinilor?
– Timp de trei zile am avut grijă de ei, a recunoscut sincer vizirul și iată cu câtă mulțumire m-am ales din partea lor... De tine însă, stăpâne, am avut grijă timp de treizeci de ani și, în loc de recunoștință, m-ai condamnat la moarte.
Rușinat, sultanul l-a scos de sub acuzare și, ca să-l îmbuneze, i-a dat voie să hotărască soarta curtenilor care l-au bârfit.
Străjerii au pus imediat mâna pe ei și i-au târât cu forța în fața câinilor sălbatici. Toată lumea aștepta ca vizirul să dea ordinul de execuție. El însă a pus capăt răfuielii, spunându-le celor prezenți:
– Ar fi, probabil, omenește să mă răzbun pentru răul pe care acești mișei mi l-au făcut, dar ar fi total neomenește dacă n-aș fi în stare să-i iert.
Prin acest act de bunătate, a câștigat din partea „greșiților” săi cea mai valoroasă dintre bogății - recunoștința.
Aurelian SILVESTRU
Articol publicat în Revista NATURA în numărul 373
Susține Natura.md: Devino Patron!
