Există țări mari, care au poeți mici, și țări mici, care au poeți mari
natura.md
Iul 31, 2024 09:46
262
0
Afirmația din titlu am auzit-o de la Nicolae Dabija la una din întâlnirile cu tinerii cititori, pe care le făceam deseori în școală. Poetul le vorbea elevilor despre personalitățile literaturii române și ale culturii neamului nostru. Le spunea câtă valoare au pus în operele lor, câtă dragoste de patrie au avut pentru care au scris. Le mai spunea câți poeți valoroși are literatura română după Eminescu. Și dacă ne gândim că țara noastră, mă refer la întreaga Românie, pentru că românii, oriunde s-ar afla, studiază aceiași autori, vorbesc aceeași limbă – limba română -, scriu după aceleași reguli gramaticale, deși geografic este depășită de alte țări, în acest spațiu plin de dor, dar și de suferințe, de frumusețea munților, a pădurilor, a apelor și a florilor, s-au născut mulți creatori. Meșteșugari de cuvinte, de idei, cu dragostea neamului în suflet, smulsă de sistem cu orice preț. Aceștia au săpat în cuvânt, în piatră, în lemn, glasul unora a răsunat până la cer, iar alții au demonstrat tenacitate cu forțele lor, dăruite de Dumnezeu.
Dacă Basarabia ar fi rămas copilul legitim la trupul Țării, multe talente născute aici deveneau (re)cunoscute mult mai ușor, mai repede și n-ar fi existat sintagma poeți/scriitori de dincolo de Prut. În ce categorie de autori s-ar fi integrat Adrian Păunescu? Cât de (ne)cunoscute ar fi fost numele actorilor Stela Popescu, Iurie Darie, Colea Răutu, Tamara Buciuceanu, Maia Morgenstern, Tania Popa? Dau exemplu doar de câteva nume de rezistență care au fortificat pilonii scenei românești și n-au mai lăsat să se închidă cortina. Mulți dintre membrii Sfatului Țării au trecut Prutul în speranța că dragostea și lupta lor pentru integritatea țării nu au granițe, dar este și o dovadă că eroismul românilor trebuie să fie același model istoric ca și al grecilor Ahile sau Hector. Ce mai contează și câtă relevanță am pune pe locul de naștere al celor care au semnat actul marii uniri: Ion Pelivan, Ion Inculeț, Ion Buzdugan (ION - adică NOI, țara întreagă, inversată individual în fiecare personalitate), Pantelimon Halippa etc., născuți în stânga Prutului, iar pământul Țării, pe care l-au iubit și pentru care au luptat, i-au onorat cu câte un pumn de țărână, o moviliță sub care se păstrează memoria lor veșnică.
Din ,40 și până la sfârșitul anilor ,80, când dialogul firesc între frați era împiedicat de fioroasa cortină de fier, vocea tânărului poet Nicolae Dabija, într-o armonie perfectă cu cea a lui Grigore Vieru, împreună cu alte voci și inimi tinere, erau auzite peste Prut. Confrați de condei și de suferință din cauza sistemului ce apăsa pe creiere, visul cel mare, spunea Vieru, era să treacă Prutul, nu să zboare în cosmos. Cea mai frumoasă declarație frățească, muiată în dor și dragoste de neam, s-a revărsat într-o poezie, care a dărâmat sârma ghimpată, a șters ura rușinoasă adresată fraților români, timp de jumătate de secol: „Din Basarabia vă scriu / Dulci fraţi de dincolo de Prut. / Vă scriu cum pot şi prea târziu, / Mi-e dor de voi și vă sărut. // Credeam că un noroc e plaga, / Un bine graiul cel sluţit. / Citesc azi pe Arghezi, Blaga – / Ce tare, Doamne-am fost minţit!” Poezia „Scrisoare din Basarabia” de Grigore Vieru a reușit, cred eu, să înlăture măcar o parte din greșelile istoriei care au „tras graniță peste genunchi” între frați.
După generația lui Vieru vine o altă generație (poate în condiții și mai austere să învețe și să gândească liber), învinuită că gândește, că vrea să vorbească frumos limba română (căreia, de fapt, i se furase denumirea). Și ca întreaga culpă s-o poată duce poate nu mai ușor, dar cu aceeași demnitate, succesorii – tinerii în blugi, cu plete rebele, determinați mai abitir să nu dezamăgească prin indiferență sau frică lupta iluminiștilor, a junimiștilor și a clasicilor - și-au găsit în interior un ochi esopic, păstrător de valori. Șef de promoție al generației „ochiul al treilea”, Nicolae Dabija împreună cu alți români intelectuali din Basarabia resuscitau adevărul istoric, luptau pentru unirea neamului românesc, au adus alfabetul latin acasă. Poetul Dabija era pulsul și creierul acestor acțiuni, devenite istorie. A parcurs greu prin istorie, cu atitudinea sa de a restabili dreptatea românilor de dincoace de Prut, în schimb, i-a marcat destinul cultural.
Într-o țară mică se nasc oameni mari. Paginile vieții și ale muncii lor sunt deschise mereu. Ziua, luna și anul nașterii te duc cu gândul la numele lor. Aceste indicii fac apel la păstrarea memoriei: ianuarie îl naște pe Eminescu, februarie pe Vieru, iulie pe Nicolae Dabija.
Autor: Silvia STRĂTILĂ
Articol publicat în revista NATURA, nr. 387
Susține Natura.md: Devino Patron!
