Tragedia unui popor, în cifre

În Basarabia şi Bucovina de Nord au fost 3 mari valuri de deportări, între 13 iunie 1940 şi 5 martie 1953.

Tragedia unui popor, în cifre
Foto: www.jurnal.md

Primul val de deportări: operațiunea a început în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941 (ora 2.30) și a cuprins teritoriile anexate de URSS de la România în iunie 1940. Numărul celor deportaţi în iunie 1941variază, în dependenţă de surse, de la 22000 la 30000 de oameni.

Deportaților le era permis să ia câte 10 kg fiecare, numai că, de multe ori, tot ce era mai de preț sau mai util în bagajele celor deportați le împărțeau între ei cei care i-au ridicat în miez de noapte.
Listele cu deportați au fost făcute de NKVD pe bază de delațiuni, ținându-se cont de pregătirea și activitatea capului familiei, de averea sa și de faptul că a colaborat cu administrația românească. Adeseori, turnătorul venea împreună cu reprezentanţii NKVD.

În stațiile de cale ferată, membrii fiecărei familii erau separați în felul următor: capii de familii într-o parte, tinerii peste 18 ani în altă parte, iar femeile cu copii mici și bătrânii - aparte. Apoi, erau îmbarcaţi în vagoane de marfă, uneori câte 70-100 persoane, fără apă și hrană.

În total, din Basarabia au pornit 1271 de vagoane cu deportaţi. Drumul dura în medie 2-3 săptămâni. În plină vară, ei duceau lipsă de apă potabilă, fiecăruia revenindu-i doar câte 200 grame de apă pe zi, iar de mâncare li se dădea doar pește sărat. La fiecare oprire a trenului, în câmp se aruncau cadavre, care, ori erau îngropate sumar, ori erau lăsate ca hrană animalelor. În medie, un om din trei nu supravieţuia călătoriei.

Dintr-un raport fragmentar al GULAGului din lunile septembrie-octombrie 1941 aflăm că, în toamna acelui an, deportații din RSSM au fost amplasați în RSS Kazahă (9.954 persoane), RASS Komi (352), regiunile Omsk (6.085), Novosibirsk (5.787) și Krasnoiarsk (470). În Kazahstan, deportații din RSSM se aflau în regiunile Aktiubinsk (6.195 persoane), Kîzîl-Ordînsk (1.024) și
Kazahstanul de Sud (2.735), iar în regiunea Omsk erau dispersați în 41 de raioane.

Pe vagoane scria: Tren cu muncitori români care au fugit din România, de sub jugul boierilor, ca să vină în raiul sovietic. Ieșiți-le în cale cu flori! sau Emigranți voluntari

Al doilea val de deportări a avut loc pe 5-6 iulie 1949 şi avea drept scop strămutarea „chiaburilor, foștilor moșieri, marilor comercianți, complicilor ocupanților germani, persoanelor care au colaborat cu organele poliției germane și românești, a membrilor partidelor politice, a gardiștilor albi, membrilor sectelor ilegale, cât și a familiilor tuturor categoriilor enumerate mai sus”. Au fost deportaţi peste 40000 de oameni.

Cel de-al treilea val (31 martie – 1 aprilie 1951) a avut drept scop „deportarea de pe teritoriul RSS Moldovenească a membrilor sectei ilegale antisovietice a iehoviștilor și membrilor familiilor acestora, în total 5917 persoane.” Aceştia erau priviţi ca periculoşi pentru puterea sovietică.

Eufrosinia Kersnovskaia a fost o femeie deportată din Basarabia, care şi-a scris memoriile sale în 12 jurnale, 2 200 000 de caractere însoţite de 680 imagini. Una dintre însemnări zice: „Din toate vagoanele se auzeau plânsete şi tânguieli: aşa de obicei se bocesc morţii. Nu e de mirare: îşi luau rămas bun de la patrie, de la pământul drag basarabean... În unele vagoane a început să se cânte un cântec de rămas-bun: ,,De ce m-aţi dus de lângă voi, de ce m-aţi dus de-acasă?
Eufrosinia Kersnovkaia, Cât valorează viaţa unui om?, caietul 2, capitolul 6