Devino Patron!

Cum să nu ne îngrășăm de Sărbători

Cum să nu ne îngrășăm de Sărbători

Vin Sărbătorile cu tradițiile noastre dragi, cu multe mese copioase și tentații dulci, ispititoare, care expun pe oricine la excese alimentare și la creștere în greutate. Lipsa de cumpătare, pe lângă kilograme nedorite, mai poate cauza sau acutiza și unele probleme de sănătate. Vă propunem trei strategii pentru a mânca inteligent de Sărbători: 

Conștientizați conținutul de calorii

În principiu, atunci când vă doriți să vă mențineți la o greutate sănătoașă, cunoștințele elementare de nutriție sunt foarte utile. În medie, un adult are nevoie de 2000 de kilocalorii pe zi. Mâncând cu moderație, vă veți putea bucura de bunătățile de Crăciun fără să aveți surprize la cântar. Iată un scurt ghid al caloriilor (per 100 gr/produs) pe care le conțin alimentele românești consumate cel mai frecvent în timpul sărbătorilor de iarnă:

Slănină de porc - 638 kcal

Șuncă afumată - 378 kcal

Caltabos - 300 kcal

Tobă de porc- 323 kcal

Piftie de porc - 106 kcal

Mușchi slab de porc gătit - 145 kcal

Ciolan de porc - 337 kcal

Șorici- 564 kcal

Piept de pui la grătar - 150 kcal

Drob ficat de pui - 115 kcal

Sarmale (varză murată, carne de porc, orez) - 290 kcal

Salată de boeuf (carne de pui, maioneză de casă, legume, ouă fierte) - 250 kcal

Ouă umplute (maioneză de casă) - 240 kcal

Cozonac Panetone - 350 kcal

Turtă dulce - 366 kcal

Praline cu ciocolată și alune - 563 kcal

Ciocolată - 500 kcal +

Vin alb sec - 73 kcal

Vin roșu dulce - 106 kcal

Bere - 43 kcal

Portocale - 47 kcal

Faceți alegeri alimentare mai sănătoase

Dincolo de moderație, pentru a evita kilogramele în plus, dar și tulburările digestive, este indicat să consumați alimente mai sănătoase. Preparatele tradiționale românești pot fi adaptate și  reinterpretate în varianta light. De exemplu, înlocuiți carnea de porc din sarmale cu carne de pui sau de curcan, renunțati la afumătură și „veți economisi” multe calorii. Maioneza din salata de boeuf poate fi și light. Înlocuiți zahărul alb din deserturi cu diverși îndulcitori dietetici, ce nu conțin calorii.

Din categoria legumelor, iarna sunt foarte recomandate murăturile, bogate în probiotice și în vitamina C, sau variantele congelate în cazul în care suferiți de hipertensiune și trebuie să evitați sarea.

De Crăciun, la aperitive, puteți pune în farfurie brânză sau o bucățică de caltabos/lebăr cu legume și o felie mică de pâine din făină integrală sau de secară; la felul principal, vă puteți delecta cu carne slabă, alături de murături și cartofi la cuptor. Deserturile este indicat să le consumați în prima parte a zilei și cu foarte multă moderație.

Mâncați conștient

Amintiți-vă să vă bucurați de mâncare și nu confundați mesele festive cu o cursă de umplut stomacul contra cronometru. Luați bucăți cât mai mici de mâncare, mestecați bine fiecare îmbucătură, savurați, înghițiți și abia apoi luați următoarea înghițitură. Din când în când, mai lăsați tacâmurile jos, apoi întoarceți-vă cu plăcere la ritualul mesei.

Practic, mâncatul conștient presupune alegerea conștientă a alimentelor și savurarea acestora. În perioada Sărbătorilor, de fiecare dată când vă este poftă de „ceva bun” este bine să vă întrebați:

 - Mănânc doar pentru că acest aliment este în preajma mea sau pentru că mi-a fost oferit?

 - Ce alte bunătăți am mai mâncat azi și ce este în plan pentru restul zilei?

 - Cum mă voi simți după ce voi mânca? Îmi va părea rău? 

Autor: Paraschiva Mămăligă 

Articol publicat în revista NATURA, nr. 392

 

Susține Natura.md: Devino Patron!