Ce ar trebui să mănânce o persoană cu diabet?
Pe scurt, despre diabet
Diabetul este o boală cronică ce apare atunci când nivelul zahărului din sânge este peste limitele considerate optime. În mod normal, pancreasul răspunde la creșterea cantității de zahăr din sânge prin secretarea de insulină, un hormon al cărui rol principal este de a gestiona modul în care organismul folosește carbohidrații din alimente.
Cele mai întâlnite simptome ale diabetului sunt următoarele:
- urinări frecvente (în special noaptea);
- foame excesivă;
- scăderea bruscă în greutate;
- vedere încețoșată;
- senzație de amorțeală sau de furnicături în mâini și picioare;
- oboseală;
- piele uscată;
- vindecarea lentă a zgârieturilor și rănilor superficiale;
- infecții frecvente.
Ce este permis să mâncați
Când vine vorba despre ce este permis să mâncați, specialiștii recomandă următoarele produse:
orez brun, fulgi de ovăz, quinoa, mei, amarant, cartofi dulci copți, kale, spanac, rucola, roșii, broccoli, varză, varză de Bruxelles, conopidă, sparanghel, morcov, ardei gras, ceapă, fasole, sfeclă, rubarba, avocado, țelină, nuci, semințe, tofu, pește, fructe de mare, carne slabă de pui, ouă, lactate cu conținut scăzut de grăsimi, băuturi neîndulcite.
Ce trebuie să excludeți din dietă
Când vine vorba despre ce trebuie să excludeți din dietă, este important să stați departe de următoarele produse: orez alb, făină albă, pâine albă, lipii albe pentru tortilla, paste, cereale de mic dejun cu conținut ridicat de zahar, cartofi prăjiți, conserve de legume cu adaos de sare, legume gătite cu mult unt, brânză sau sos, murături, varză murată, conserve de fructe cu sirop de zahăr, dulcețuri, jeleuri, băuturi din fructe, iaurturi cu fructe, carne prăjită, pește prăjit, tofu prăjit, untură, bacon, brânzeturi, carne de pasăre de țară, lapte, iaurt, brânză de vaci, smântână, margarină, înghețată, prăjituri, bomboane, biscuiți, fursecuri, napolitane, covrigi, produse de patiserie, pizza, burgeri, mâncăruri semipreparate, chipsuri, popcorn, snacksuri, ceaiuri îndulcite, bere, energizante, cafele aromate, cafea cu zahăr, vinuri de desert, cidru, miere, nectar de agave, sirop de arțar, struguri, pepene, banane coapte, stafide.
Ce să consumați pentru a preveni boala
Dacă doriți o listă a alimentelor, care să vă ajute să preveniți boala, iată câteva recomandări:
nuci, fulgi de ovăz, mere, citrice, afine, spanac, broccoli, kale, varză de Bruxelles, năut.
Autor: Parascovia Mămăligă
Articol publicat în revista NATURA, nr. 387
Susține Natura.md: Devino Patron!