La Nistru, la mărgioară...

La Nistru, la mărgioară...
Armata a 14-1 rusă și forțele separatiste de la Tiraspol invadează, la 19-20 iunie 1992, teritoriul Tighinei, pământ românesc.

În data de 2 martie 1992, forțele armate ruse au deschis foc asupra populației pașnice la Cocieri, unde au omorât civili pașnici, neînarmaţi. Astfel a început oficial războiul cu Transnistria separatistă. Pe parcursul lunii martie, între forțele de ordine ale Republicii Moldova și cele separatiste s-au produs ciocniri și conflicte armate. Lupte se duceau în Cocieri, Corjova, Roghi, Dubăsari, Grigoriopol, Coșnița, Doroțcaia, Tighina, Varnița, Copanca, Fârlădeni, Gâsca, dar și în alte localități de-a lungul Nistrului.

Din partea Republicii Moldova au fost mobilizați militari, polițiști și voluntari. Armata Moldovei, organizată în grabă, amplasează câteva unități de infanterie motorizată și artilerie în direcțiile strategice: Dubăsari, Coșnița, Doroțcaia și Tighina. Se duc lupte la Cocieri-Dubăsari, unde armata rusă, împreună cu separatiștii, dau drumul la tancuri, care probează pozițiile generalului N. Petrică. Tancurile și pozițiile inamice sunt nimicite.

Cele mai mari incidente militare și conflicte între separatiștii înarmați și forțele de ordine s-au produs la Tighina (19-24 iunie 1992), unde, periodic, s-au dus lupte de stradă, orașul fiind împărțit în câteva sectoare controlate de forțele separatiste și Armata a 14-a rusă, pe de o parte, și forțele legitime ale Republicii Moldova (poliția, armata), care controlau două sectoare ale orașului Tighina. Forțele R. Moldova erau dotate cu pistoale automate Kalașnikov, aruncătoare de grenade AG-7, AG-9, aruncătoare de mine și artilerie, inclusiv reactivă. În două zile de luptă continuă, orașul a fost practic eliberat de separatiști, însă rușii, prevăzând înfrângerea, au aruncat în luptă tancurile regimentului motorizat al Armatei a 14-a ruse, dislocate la Tiraspol. Bateriile noastre antitanc nu au putut rezista atacurilor tancurilor inamice și au cedat. Ajutorul cerut nu a venit. Batalionul colonelului rus L. Karasiov, care a luptat sub Tricolor, de partea Republicii Moldova, a fost decimat de tancurile generalului Lebedi. Lângă cetate au fost distruse încă câteva puncte de rezistență a moldovenilor. În această luptă am pierdut circa 100 de combatanți; morți și răniți.

Ar putea fi o imagine cu 1 persoană şi stând în picioare
Crucea unui ostaș moldovean ucis pe câmpul de luptă.

 

Prin Convenția de încetare a focului „Elțin-Snegur”, semnată la 21 iulie 1992, la Moscova, președintele Mircea Snegur a cedat în favoarea separatiștilor tiraspoleni. Știau oare luptătorii că Președintele Mircea Snegur va ceda acest oraș istoric, strategic și valoros centru economic al Republicii Moldova din partea dreaptă a Nistrului, separatiștilor tiraspoleni, care înființaseră un stat nelegitim pe partea stângă a Nistrului? Cu siguranță, nu! Decizia a venit ca un cutremur, ca un trăsnet, ruinând total buna încredere a ostașilor în loialitatea conducătorilor de vârf. Militarii și voluntarii știau că Limba română, Istoria și Pământul sunt pilonii pe care se ține Neamul românesc.

Înfrângerea Republicii Moldova nu a venit numai de la factorii externi, din Rusia. În toate aceste evenimente de război, o contribuție negativă a avut-o conducerea Moldovei, care nu a știut să evite războiul, să demareze acțiuni diplomatice cu țările europene, cu Rusia, să colaboreze cu clasa politică și cu Executivul României. Fostul Președinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur, legat ombilical de Moscova, ca fost lucrător al P.C.U.S., a cedat, pas cu pas, idealurile unioniste și semnând zeci de documente economice și militare (secrete) cu Federația Rusă, inclusiv, controversatul Protocol de constituire a C.S.I., 21 decembrie 1991 și a limitat, sub presiunea Rusiei, colaborarea cu România, cu țările europene și S.U.A.

Mircea Snegur nu a luat nici cele mai elementare măsuri operative pentru formarea Armatei Naționale: „Nu sunt bani, nu este cazul de unire, mai bine să fim singuri!” Abia după protestele luptătorilor de pe front, care au ieșit de pe pozițiile de luptă și au cerut demisia Președintelui și miniștrilor de resort, conducerea republicii s-a „dat peste cap” și a găsit imediat, în depozitele militare, tehnică de război și armament, suficient cât să înarmeze nu un batalion de militari, ci câteva divizii. Evident, acest armament a fost găsit suficient de târziu, pentru ca războiul să fie pierdut. Acest război, declanșat de Rusia împotriva Moldovei, a generat multe jertfe: circa 500 morți, pierduți fără veste, torturați, chinuiți sau căzuți pe câmpul de luptă; circa 2.000 oameni răniți în lupte și bolnavi, care au decedat după război. Consecințele acestui război sunt foarte dramatice.

Republica Moldova, cu concursul conducerii din acea vreme, a pierdut războiul cu Rusia, pricinuindu-ne o daună economică de peste 40 de miliarde ruble (aprox. 4 miliarde dolari S.U.A.). Republica Moldova a pierdut Transnistria, cu o suprafață de 42 mii km2, cu o populație de 700.000 oameni și orașele Tiraspol, Dubăsari, Râbnița, Camenca și Slobozia, iar pe partea dreaptă a Nistrului, Rusia a mai negociat cu Mircea Snegur orașul Tighina, terenurile agricole din împrejurimea orașului și localitățile nistrene Gâsca, Copanca, Chițcani, Merinești, câteva zeci de mii de hectare de pământ arabil.
Ar putea fi o imagine cu 1 persoană, stând în picioare şi în aer liber
Structuri paramilitare ruse, instalate în Transnistria și Găgăuzia la intrările în localități, 1991

 

Rusia continuă și astăzi o politică agresivă și umilitoare față de Republica Moldova. Separatiștii transnistrieni duc aceeași politică agresivă, conflictuală, încalcă dreptul moldovenilor de a vorbi limba maternă, își bat joc de Tricolor, de alfabetul, cultura și tradițiile românești. Până în prezent peste 10.000 de moldoveni, originari din Transnistria, au fost concediați, rămân fără locuri de muncă, peste 2.800 de refugiați nu pot să revină la locurile de baștină, casele lor fiind distruse, ocupate de venetici ruși, cazaci și gardiști din armata separatistă, de elemente rusofone slobozite din închisorile Rusiei și trimise în Transnistria. Instituțiile statului, Parlamentul, Justiția și băncile (inclusiv băncile de stat) se află în mâna rețelelor mafiote și oligarhilor ruși, care au destabilizat economia și valuta națională. Salariile muncitorilor sunt mici, pensiile și mai mici. Marionetele de la Moscova și serviciile secrete ruse, prin împuterniciții partidelor politice: socialiștilor (Ig. Dodon), comuniștilor (Vl.Voronin), „Partidul nostru” (R. Usatâi), împreună cu mancurții moldoveni, destabilizează situația politică, fac demonstrații și proteste, mențin populația în stare „de revoltă”, promovează ura, dezordinea și sărăcia, mediul social în care sunt menţinuţi oamenii societății moldovenești, ceea ce constituie o catastrofă umanitară.


Col.(r), conf. univ, Anatol MUNTEANU,
veteran al războiului de la Nistru

P.S. Mai pe larg, despre războiul de la Nistru, puteți lua cunoștință citind cărțile „Sacrificiu și trădare” (2005) și „Epopeea libertății” (2012), de același autor.