Orașul domnitorului Vasile Lupu

Orașul în grija lui Vasile Lupu

Obișnuiți cu rutina timpului să vadă Orheiul în fiecare zi, pe chipurile localnicilor, întâlniți pe stradă, citești, sau cel puțin intuiești, un fel de pace, mai mult aparentă până la prima discuție. Poți observa, fără să cercetezi prea mult, cu câtă prudență și educație, trec culoarea roșie a semaforului oamenii, oricât de grăbiți ar fi, câtă liniște e pe străzi, o liniște și cumsecădenie se simte cât ai străbate pe jos urbea de la un capăt la altul.

Despre orașul lor, unii din ei fiind băștinași, alții fie că sunt cu treburi zilnice, iar cineva ca mine într-o vizită scurtă să reconstituie din memorie orașul văzut cu 40 de ani în urmă, orheienii vorbesc cu drag. Este al lor (fără aluzia că schimbarea unei litere poate modifica denumirea sau istoria orașului vechi de pe bătrânul Răut) sau al nostru, adică un târg atestat din 1554.

Numele, după cercetările savantului Iorgu Iordan vine de la ungurescul vár + hely (cetate + loc), însemnând „loc al cetății”, adică „locul unde era o cetate”. Într-o accepție etimologică locală, cuvântul are sensul de „deal întărit, cetățuie sau curte boierească părăsită”. Este cunoscută și mențiunea cercetătorului Dimitrie Cantemir în a sa lucrare desăvârșită „Descrierea Moldovei” despre etimologia localității „loc unde a fost o cetate, ruină”. Pe vechile ruine ale cetății Petrodava, despre care Cantemir scria că „Numele îi vine de la cetatea Orhei așezată pe râul Răut, care nu e prea mare, dar cu toate acestea e frumoasă și are cu prisosință tot ceea ce este trebuitor vieții omului.

Lacul Orheiului este așezat în aproape de aceasta spre răsărit. Pe malul dinspre apus al lacului în mijlocul codrilor deși, se văd urmele unei cetăți vechi, numită de locuitori Orheiul Vechi. Judecând după așezarea ei, pare să fie cetatea Petrodava din Dacia”, astăzi Orheiul Vechi e o memorie vie în stare să povestească contemporanilor istoria ce datează din secolul al XV-lea.

Surse Wikipedia scriu că „orașul moldovenesc Orheiul Vechi a avut o importanță strategică. Faptul că era situat în apropierea Nistrului – calea comercială de importanță ce lega Europa centrală cu Mediterana și țările Orientului – a favorizat transformarea lui într-un mare târg de iarmaroace”. Timpul a lăsat ca dreptatea să fie de partea Orheiului după ce pe drumurile târgului au năvălit hoarde ori s-au instaurat imperii.

Meritele domnitorului Vasile Lupu (1634-1653) au fost edificate în urmele lăsate în timpul domniei sale. Astfel pe timpul acestuia a fost refăcut lacul Orheiului, s-au construit poduri, au fost reamenajate mai multe străzi, a fost întemeiată lângă Orhei o „slobozie” (o explicație a DEX-ului ar fi să înțelegem că e vorba de o colonie scutită pe o perioadă oarecare de bir sau de prestații). Vasile Lupu a ctitorit Catedrala „Sf. Dumitru”.

Paul Alep, cronicar și călător creștin ortodox sirian, vizitând târgul Orhei în 1653, scria în jurnalul de călătorie: „Casele sunt din piatră și lemn, iar străzile pavate cu scânduri, cum erau și la Iași”. Perioada domniei lui Vasile Lupu a lăsat urme atât de adânci, încât în 1938 în centrul orașului este amplasat monumentul domnitorului. Statuia din bronz, ilustru sculptată de Oscar Han (1881-1976), îl înfățișează pe V. Lupu îmbrăcat în odăjdii voievodale, în mâna dreaptă ţinând o gramotă domnească. Este și unul din puținele monumente de asemenea proporții, rămasă intactă pe teritoriul Basarabiei din perioada sovietică.

Un district românesc cât o istorie (ne)uitată

La intrare în Orhei pe o plăcuță, dar și pe alte afișe, poți citi „orheiland”. E frumos să vezi schimbările în bine, cu o față mai frumoasă, mai nouă a orașului. Într-o eră a dezvoltării economice, infrastructura demonstrează că Orheiul devine, și chiar a devenit, mai luminos. Strada centrală Vasile Lupu este aglomerată. Dovada mulțimii pe străzi este poate o zi de weekend, dar motivul nu ar fi mai persuasiv decât acela că orașul este un centru economic și cultural mai altfel la ora actuală.

De fapt, orașul are toate șansele să concureze cu alte centre industrialcomerciale din R. Moldova. Pe strada lungă din centrul orașului, furnicarul de oameni intră sau iese cu treburi în/din centrele comerciale mai nou sau nu construite. Agricultorii, la tarabe improvizate pe la colțuri sau cu marfa mai aproape de pământul care-i hrănește, amintesc că Orheiul nu e rupt de rădăcinile istorice. Poate că e urbea cu cele mai multe clădiri restaurate sau, cel puțin, încă păstrate, care amintesc de istoria ținutului românesc.

Ce e vechi e și frumos în Orhei

O scurtătură de drum, dacă te abați de pe strada Vasile Lupu (artera centrală din Orhei, spre deosebire de alte centre raionale și chiar alte localități de la noi, nu poartă numele lui Ștefan cel Mare, ci al domnitorului V. Lupu, semn distinctiv că pe timpul voievodului V. Lupu Orheiul s-a înscris în lista târgurilor prospere) străzile lăturalnice duc spre centrul istoric. Aici se ascund sau poate își asigură protecția că vor rămâne intacte, edificii vechi, frumoase, care astăzi sunt destinate să scrie o istorie contemporană.

Muzeul de Istorie și Etnografie își are sediul în vila inginerului Mircea Bengulescu, arhitectul orașului din anii '1900, o casă urbană, construită în stil neoromânesc. O călătorie în Orhei ai putea să o faci și pentru Biserica romano-catolică, ctitorită de Cezarina Dolivo-Dobrovolskaia, o catolică de origine lituaniană, în 1914. Vechi și frumoase sunt biserica „Sf. Nicolae”, aflată în drumul tuturor, bibliotecile „A. Donici” și „Ion Creangă”, clădirea, ce a intrat în câteva pagini de istorie a renumitului Colegiu Pedagogic „V. Lupu”, Palatul de Cultură, Grădina Publică, un loc de agrement, solicitat de localnici.

De la Alexandru Donici educație și cultură

Fabulistul Alexandru Donici, născut pe aceste locuri, a lăsat să se știe că fără cultură și educație, afirmau necuvântătoarele sale, cărora le-a dat înțelepciunea să vorbească, Orheiul nu poate fi un land așa cum scrie pe plăcuța de la intrare în oraș. Astfel, documentele timpului scriu că „urbea are 63 de monumente istorice memorabile, de artă și arhitectură, dintre care 14 sunt de importanță națională, iar 49 de importanță locală, 2 case de cultură, 7 biblioteci și 2 instituții de învățământ artistic (pictură și muzică).

În oraș activează 9 colective artistice de amatori, cu un număr de 180 de persoane ce au performanțe în domeniu și un centru de conservare și propagare a tradițiilor și valorilor culturale, un club de fotbal Milsami Orhei”. Sistemul de învățământ este prezentat de 7 instituții preșcolare, 4 gimnazii, 3 licee, 2 școli medii, o școală polivalentă, colegiul de medicină și colegiul pedagogic.

Așadar, în 1902 populația în Orhei „constituia 14.800 locuitori, inclusiv: 7.000 evrei, 5.000 moldoveni (români), 2.800 ruși, ruteni și alții”. În 2023 populația românească băștinașă majoritară, construiește școli și promovează valorile naționale. Orașul este înfrățit cu localitatea montană Piatra Neamț din România, iar în semn de respect frățesc o stradă din centru îi poartă numele. Așadar, bătrânul și semețul oraș scrie o istorie frumoasă așa cum se vrea frumos și prosper în viitorul apropiat.

Silvia STRĂTILĂ
Articol pubicat în Revista NATURA în numărul 374

Susține Natura.md: Devino Patron!