Prin Defileul Dunării

Prin Defileul Dunării
Statuia „Chipul lui Decebal” de la Cazane. Foto de autor

Aventura Dunării, de la izvoare și până la vărsarea în Marea Neagră, are pe teritoriul românesc două dintre zonele ei de măreție unică: Defileul și Delta Dunării. Apele bătrânului Istru pătrund pe teritoriul țării noastre pe la Baziaș - așezare cu o interesantă existență interbelică, locul de baștină a marelui prozator Petru Dumitriu, autorul celebrului roman «Cronică de familie», dar și al «Drum(ului) fără pulbere», pentru care, spre sfârșitul vieții, scriitorul declara că «îmi vine să-mi tai mâna cu care l-am scris»... O scurtă vreme, Dunărea își urmează drumul în voie, fără lupte cu stâncile, cu pereții de piatră, cu strâmtorile ori coturile bruște. Asta nu înseamnă că priveliștile, însuflețite de stoluri de păsări, dar și de animale domestice, ce vin să se adape direct din Dunăre, sunt mai puțin atrăgătoare.

Pe nesimțite, impresionanta vale a Dunării începe să-și arate, din ce în ce mai consistent, întreaga grandoare. Primul sector calcaros al Clisurii, numit Strâmtura Pescari-Alibeg, ne întâmpină cu pereți abrupți, din calcare jurasice și cretacice, înalți până spre 120 m. Chiar la intrare, stânca Babacai se ivește din mijlocul apei. Parcursul este încă liniștit. După ce se lovește de stâncile Cozlei, Dunărea, făcând un mare ocol, pătrunde în cel de-al doilea sector calcaros al defileului, fiind tot mai puternic strânsă de chinga munților.

După Svinița nouă (km 996) – satul vechi a fost strămutat, vatra lui fiind acoperită de apele lacului de acumulare al hidrocentralei Porțile de Fier I, în 1970 - și turnurile fostei cetăți Trei Cule, Dunărea se abate spre nord-est, la km 989 încheindu-și marele cot început la Cozla. Cine călătorește cu vaporul, va aștepta cu respirația gâtuită apariția Cazanelor Dunării. Evenimentul se va petrece la km 973,8, unde se pătrunde în Cazanele Mari. Pitorescul deține, într-adevăr, supremația. Apele fierb, pereții – pe alocuri surplombați - îți dau senzația, cu aproape cei 200 de metri înălțime, că se tot apropie unii de alții. Misterioase guri de peșteri sunt gata, parcă, să adune la sine pe toți curioșii. Defileul Dunării capătă conotații mitologice, balaurul lichid  atacând frontal, cu o înduioșătoare uitare de sine, orice îi iese în cale: colți de piatră, praguri, ziduri, maluri, opreliști. Este o înfruntare colosală. Lucrarea apei are ceva din duhul implacabilelor fatalității. O cosmică încleștare de energii, cu momente ce aparțin, parcă, registrului apocaliptic. Numai că năvala, forța și tenacitatea apei întruchipează, până la urmă, însăși biruința vieții...

Defileul Dunării. Foto de autor.

 

Peisajele, cu fiecare anotimp în parte, risipesc puhoi de frumusețe: verde crud și efluvii de liliac, la vremea renașterii naturii, incendii cromatice, la vreme de toamnă. Aripă de pasăre și zbatere de pește, fâșâit de șarpe și carapace de broască țestoasă, nopți cu lună plină, pe care valurile n-o pot lua cu ele, laleaua bănățeană și fagul oriental, alunul turcesc ori smochinul, sunt tot atâtea ținte cercetate cu maximă atenție. Este și normal, Cazanele Dunării au statut de rezervație naturală, în primul rând botanică. Rezervația se întinde, pe malul stâng al Dunării, între localitățile Eșelnița și Dubova. Sunt, la un loc, circa 215 hectare teren protejat. Imediat după Cazanele Mari, la km 970, se formează un golf larg, semicircular. Este depresiunea Dubova. La km 968,6, se intră în Cazanele Mici, flancate de Ciucaru Mic (310 m) și Mali Strbac (626 m). În perioada comunistă, în dreptul țărmului sârbesc, Dunărea era vegheată cu o vigilență ieșită din comun, fiindcă nu puțini români, cu gândul de a ajunge în Vest, încercau să traverseze fluviul în înot, temeritate plătită adesea chiar cu viața.

Odată cu ieșirea din strânsoarea Cazanelor Mici (km 965), Dunărea se lățește, în partea stângă. Când blândă, când agitată, ea își continuă drumul victorios spre Marea cea Mare, lăsând pe malul românesc porturi și așezări a căror existență a fost influențată, mai mult sau mai puțin, de „regele fluviilor” din Europa, cum numea Napoleon această «axă lichidă» a bătrânului continent. O întreagă lume rămâne, în același timp, acoperită de apă. Odată cu realizarea hidrocentralei Porțile de Fier, de la Gura Văii, au fost dezrădăcinate sate întregi și orașe, precum Orșova, au dispărut insule, între care și faimoasa Ada-Kaleh, s-a modificat un întreg peisaj. Mai sunt încă mulți români care își amintesc cu nostalgie de insula Ada-Kaleh, locuită de o populație turcă, vestită pentru pitorescul ei oriental, în care capul de afiș îl dețineau cafeaua, bijuteriile, tutunul, trandafirii...

Valurile Dunării, de la Baziaș la Marea Neagră, cale de 1075 km, au multe de povestit iubitorilor de drumuri fără pulbere... Cu câteva dintre porturile de pe malul românesc al Istrului ne vom întâlni data viitoare, după care vom stărui mai îndelung în Deltă.

 

Mihai OGRINJI

Articol publicat în numărul 242