Satul cu cei mai mulți pomi de cireși

De la Petru Rareș amintire 

 Satul Trușeni, așezat la 4 km de Chișinău sau la 12 km, dacă începi călătoria spre capitală plecând din dealul satului, este o zonă rurală frumoasă, renumită prin pomii de cireși care nu lipsesc din nicio gospodărie.     

Ca orice localitate, Trușeniul are o legendă veche, confirmată istoric și cunoscută de locuitorii lui. Este un sat răzășesc, dovadă a mai multor secole de la înființare că trușenenii se trag din oameni gospodari. Prima atestare este în anul 1545, mențiune găsită într-un hrisov de pe timpul lui Petru Rareș, iar denumirea este legată de numele unui oarecare Toader Truș, care se crede că ar fi organizat strămutarea satului de pe vatra veche a Turluieștiului pe lângă cheile Bâcului, în locul unde actualmente se află mahalaua Fundătura. Astăzi satul mai păstrează amintirea trecutului, fiind împărțit în câteva măhălăli: Fundătură (poiană din fundătura codrilor), Ivașcova (de la numele unui boier din Iași, care a luat cu forța această moșie), Dealul Morilor (aici au fost peste 20 de mori de vânt), Vălicica Veche (o vâlcea neînsemnată), Vălicica Nouă (un sector nou), Basarabia (partea de sud a satului) și Centru. 

Acest loc strămoșesc s-a extins treptat, întinzând brațele Chișinăului și orășelului actual Vatra. Deci, primul vornic este Toader Truș, iar alții care au gestionat sfatul satului nu se cunosc. O istorie amplă se poate citi în două studii cercetate și documentate despre Trușeni: „Un sat basarabean de codru”, scrisă în 2008 de Gheorghe V. Madan, și „Satul Trușeni. Mărturii documentare despre trecutul și prezentul satului” de Simion Damaschin, apărută în 2014.          

Un sat vechi cu oameni noi    

O întâlnire prietenească în satul Trușeni, care va rămâne și memorabilă, este cu primarul Viorica Beregoi. Tânără și pricepută să conducă o echipă și un sat, inteligentă și cu atitudine față de locuitori și consăteni, interesată ca satul ei de baștină să prospere și să fie frumos ca cele europene, Viorica Beregoi povestește coerent despre proiectele sale, de parcă orice cuvânt l-ar pune drept pietricică la temelia faptelor. Este la primul mandat, iar în doar șapte luni, doamna primar, cu mânecile suflecate știe ce le-a promis consătenilor. A început cu lucruri concrete și importante (ea și echipa ei le numește proiecte ambițioase) să construiască drumurile în sat, să conecteze gospodăriile la sistemul de apă și canalizare. Are nevoie de mulți bani, dar și așa cu mijloacele financiare pe care le-a avut, a reușit să instaleze toate rețelele de apeduct și canalizare, să toarne ultimul strat de asfalt pe strada Dimitrie Cantemir. Știe că localitatea, considerată o parte a urbei capitalei, trebuie să corespundă imaginii urbanistice, de aceea caută investiții ca cele trei priorități – drumurile bune, sistemul de apă și canalizare – să fie proiectele finalizate până la sfârșitul mandatului. Când nu are bani, are modele de lideri și de primari. Cel care o inspiră este primarul din Cociuba Mare, județul Bihor. Colaborarea și prietenia cu primari care au reușit să dezvolte infrastructura localității îi dă curaj și crede că salvarea e România. Este mereu în căutarea soluțiilor și chiar a reușit prin intermediul unui proiect din cadrul Programului Satul European, în valoare de 10 milioane de lei să construiască un apeduct pentru o parte din locuitori. Lupta continuă și pentru asigurarea cu apă potabilă a celeilalte jumătăți a satului.   

Doamna primar Viorica Beregoi are în grija sa pe toți cei 10000 de locuitori, își bate capul ca școlile, grădinițele și tuturor problemelor  locuitorilor să le țină piept. Este una din fiicele satului Trușeni, aici a învățat, aici îi sunt rădăcinile, iar neamul cireșarilor, cum se consideră trușenenii, să-l știe toată lumea că răzeșii de cândva sunt europenii civilizați de astăzi.     

Școală și cultură la Trușeni         

Pe strada 27 August, Casa de Cultură (director Oxana Radu) îți atrage atenția prin arhitectura ei. Fațada, ale cărei imagini frontale este atrăgătoare datorită celor opt stâlpi înalți și viguroși, asemenea umerilor puternici ai lui Hercule și supli ai lui Apollo, pe care se sprijină frontispiciul, găzduiește mai multe centre de cultură. Aici își desfășoară activitatea Biblioteca Publică și Muzeul local de Istorie și Etnografie. Lidia Covali, pe care satul Trușeni a înfiat-o, și ea, drept mulțumire, și-a  făcut aici o familie frumoasă, mă ghidează și-mi arată câți oameni valoroși are satul. 

Intrăm în Biblioteca Publică și aici o găsim pe bibliotecara Alexandra Madan printre cele patru mii de cărți. Directoarea bibliotecii Mariana Isac este cea care îi împrietenește pe săteni cu cartea prin intermediul diferitelor activități. Expozițiile tematice, educarea tinerilor de a frecventa templul unde renaște civilizația, unde găsești informația sigură și recentă (aici găsești ziare și reviste, inclusiv revista NATURA, frumos colecționată cu un șnur albastru) adună elevii sau sătenii de orice vârstă. Aici cireșarii (porecla trușenenilor deveniți faimoși datorită acestui fruct) scriu povestea satului pentru următoarele generații.    

La Trușeni mai este un locaș căruia trebuie să-i treci pragul. Este Muzeul local de Istorie și Etnografie, înființat în 2020, chiar în anul greu de pandemie, la inițiativa Carolinei Cheianu, sociolog, profesor universitar UTM. Inițial, a fost mai mult o aventură, fără pretenția că afirmarea poate să-ți aducă degrabă faimă. Exponatele au fost adunate într-o încăpere numită „ceainaia” (un birt de sorginte sovietică), iar munca a fost la nivel de voluntariat. Acum muzeul are 1800 de exponate pe care doamna director Carolina Cheianu, împreună cu muzeografa Maria Tihinchii, stau la straja patrimoniului satului. Vizitatorii sunt curioși să vadă obiecte de un secol sau chiar mai mult. De exemplu, localnicii au adus să fie păstrate în muzeu două biblii ce datează din 1800. Doamna director menționează, ca să știe și cei care nu cunosc barbaria soldaților sovietici, că aceștia, ca să șteargă urmele identității noastre, ardeau cărțile. Ceea ce este o relicvă a cărei valoare trebuie s-o prețuiască tot satul este un jurnal despre sat, scris uimitor de caligrafic, început în 1700, dăruit de Ilie Grozavu.   

Aici se pot găsi o monedă din 1785, mobilier vechi din 1900. Niște stative așteaptă să fie instalate pentru a fi puse în funcțiune, un pătuț-legănuț dinaintea Primului Război Mondial. Covoarele tradiționale din lână, de peste o sută de ani, sau prosoapele de nuntă, țesute și frumos ornamentate, sunt și ele zestrea satului Trușeni. Două covoare de 110 ani păstrează memoria meșterițelor Ana Cheianu și Maria Isac.   

Firele covoarelor au țesut în flori sau au lăsat în paneraș numele celor care au obosit la ele: Ana Vârlan, Maria Isac și Ana Cheianu. 

După o trecere pasageră pe ulițele satului Trușeni, Lidioara Covali mă îndeamnă să scriu și despre școlile și grădinițele din sat, despre profesorii și intelectualii de aici, despre Festivalul cireșelor, despre Ansamblul „Floarea de cireș” (conducător Oxana Radu), despre biserica somptuoasă, păstorită de parohul Andrei Secrii, despre mulți săteni știuți care au plecat în lume și au devenit victorioși. 

Ne retragem cu Lidia sub un cireș, bineînțeles. Și cu cireșe furate de gura noastră, ne gândim că poate „cavalerii florii de cireș” de Constantin Chiriță au rădăcini din Trușeni. O fi sau nu, dar cireșarii din Trușeni au toate șansele să-și construiască un sat prosper și să devină o zonă europeană în vecinătatea Chișinăului.      

Autor: Silvia STRĂTILĂ

Articol publicat în revista NATURA, nr. 386

Susține Natura.md: Devino Patron!