Stânca îndrăgostiților nu se uită ușor

Colicăuți este satul meu drag de pe malul Draghiștei. Nu sunt singura și nici prima care scriu despre Colicăuți, dar pentru că acolo îmi sunt rădăcinile, nu pot să nu-mi exprim respectul față de oamenii satului, de locul copilăriei mele, de profesorii care mi-au fost călăuze în viață, despre părinți mei și casa părintească.
Pentru că este un sat cu o istorie veche, legende despre el sunt mai multe. Prima e legată de domnia lui Ștefan cel Mare, care spune că etimologic provine de la numele boierului Colicavschi, un oștean al lui Ștefan. În urma unei bătălii (o fi fost cu victorie) în Valea Cosminului iau naștere mai multe sate. Tot atunci, pe la 1700, pe râul Draghiște se înființează și satul meu, denumirea fiind dată în numele boierului luptător în armata lui Ștefan. Este și a doua legendă, una despre Stânca îndrăgostiților, cu doi protagoniști, din Colicăuți, doi tineri - Ana și Ion - care se iubeau și voiau să fie împreună. Tatăl fetei însă le-a stat împotrivă, pentru că Ion era sărac, iar Ana a fost dată unui boier. În ultima lor noapte de iubire un fulger le-a despicat stânca unde se aflau, iar ei au dispărut fără urme. Localnicii și astăzi mai cred că sufletele lor s-au contopit cu stânca, iar Colicăuți s-a înființat pe Stânca îndrăgostiților.
Ceea ce aflăm din paginile vechi ale istoriei este că locuitorii se bucurau de o regiune de șes, de o costișă mare și frumoasă de stâncă. A fost și este un sat de oameni gospodari, care își făceau singuri îmbrăcămintea: bărbații purtau sumane, cojoace, bernevici și încălțau opinci, iar mai apoi ciubote.
Femeile țeseau pânză din cânepă și își coseau cămăși. Iarna purtau scurteici și împleteau flanele din lână, încălțau opinci.
În mijloc și de-a lungul satului a fost lăsat un drum, numit ,,prihon”, iar lângă biserică era toloaca satului, numită ,,vatra jocului”. La Sfintele Paști se monta un scrânciob mare cu doi căluți și o roată - ,,scrânciobul lui moș Simion”. De aici și până la locuința săteanului Vasile Bocancea se plimbau fete și flăcăi, iar pe margine stăteau pe scaune vârstnicii și-i admirau până seara, presupunând care și cu cine se va căsători.
În satul Colicăuți sunt oameni gospodari, harnici și primitori, care păstrează obiceiurile și tradițiile naționale ca pe niște comori. Are toate edificiile necesare pentru un trai decent. La Școala de Arte activează două formații: Ansamblul Etnofolcloric ,,Cununița” și formația de dans popular autentic „Izvoraș”. Școala din Colicăuți a fost și este un important centru educațional pentru comunitatea locală. Fondată în perioada interbelică, aceasta a servit generații întregi de copii, oferindu-le educație de bază și contribuind la formarea lor ca cetățeni, fiind o mărturie a istoriei și tradițiilor educaționale ale satului.
Sunt mândră ca fiecare colicăuțean că s-a născut în acest sat minunat și pitoresc. Important este că vin dintr-o localitate cu o temelie frumoasă și trainică. Satul perpetuează prin familiile tinere și prin copiii care aduc speranță.
Autor: Oxana Mardare
Articol publicat în revista NATURA, nr. 387
Susține Natura.md: Devino Patron!