„Vă rog să vă aduceți aminte și de mine...”

Lucrând la monografia Alexandru Cristea (1890-1942): Viaţa și activitatea, reflectate în timp, am scris și despre Elena Alistar, născută Balan, directoarea Școlii Eparhiale de fete din Chișinău, o prestigioasă instituţie de învăţământ din Basarabia interbelică. Fostele eparhialiste se luminau când rosteau numele „Alistar”, după care urma: „Ce directoare excepţională a fost, o Doamne!...”. Ori: „Ce bună a fost cu noi... Era o mare naţionalistă!”. 

Elena Alistar, născută la 1873, în com. Vaisal, jud. Ismail, a murit la Pucioasa în anul 1956 (și nu în 1955!). După ce în [1963] osemintele ei au fost reînhumate la Cimitirul Bellu din București, a devenit o tradiţie ca în ziua de 21 mai, de sărbătoarea „Sf. Constantin și Elena”, fostele eleve să vină la mormântul-simbol. Veneau și pentru a face curăţenie la mormânt, a aprinde o lumânare sau a sădi o floare, știind că Elena Alistar nu avea urmași. Numai că între timp eparhialistele s-au stins din viaţă, iar mormântul devenea din ce în ce mai singuratic și părăsit. Elena Alistar a murit la 10 ianuarie 1956.

Solemnitatea deschiderii Sfatului Ţării
Una dintre cele mai puternice și tulburătoare imagini din istoria Basarabiei este solemnitatea deschiderii Sfatului Ţării, din 21 noiembrie 1917. Ședinţa a început la ora 14, în clădirea Liceului nr. 3 de băieţi din Chișinău, rechiziţionată pentru lucrările Sfatului Ţării. De acum încolo, edificiul se va numi un timp „Palatul Sfatul Ţării”. Cineva dintre participanţii la eveniment, un Gheorghe Ghimpu al timpurilor noastre, a arborat pe clădirea Palatului „drapelul Basarabiei”. Mă întrebasem cine o fi acea fericită și curajoasă persoană și care o fi acel drapel? Nu cumva tricolorul românesc? Procesul-verbal al Sfatului Ţării nu dă răspuns la această întrebare, venind
doar cu fraza citată mai sus: „drapelul Basarabiei”.

La inaugurarea Sfatului Ţării, asista un numeros public – reprezentanţi ai instituţiilor naţionale, politice, militare și obștești. Procesul-verbal i-a remarcat și pe refugiaţii români. Deschiderea lucrărilor Sfatului Ţării a alcătuit apogeul zilei de 21 noiembrie. Reluăm o secvenţă din procesul-
verbal din acea zi, redat în limba română în volumul lui Ștefan Ciobanu: „Cel mai mare ca vârstă dintre deputaţi, N. N. Alexandri, ocupând locul prezidenţial, se adresează către asistenţă cu următoarele cuvinte: „Domnilor deputaţi! Declar ședinţa Sfatului Ţării deschisă”. Ca în urma unui semnal, toţi deputaţii și publicul se scoală și aplaudând frenetic, strigă: „Trăiască Basarabia autonomă! Trăiască democraţia! Trăiască Republica Moldovenească!”.

La intonarea imnului „Deşteaptă-te, române”, deputații din Sfatul Țării au plâns ca niște copii
Corul execută imnul „Deșteaptă-te, române”. Pe ochii multora se văd lacrimi, unii plâng. Refugiaţii își acoperă fețele cu batiste. Președintele, mușcându-și buzele, încearcă să-și oprească lacrimile. Arhimandritul Gurie, deputatul Pelivan, doamna deputat Alistar și mulţi alţii plâng ca niște copii. După ce a trecut această furtună de entuziasm, cu lacrimi și felicitări, președintele propune Sfatului Ţării să-și aleagă prin votare un președinte. Președintele comitetului executiv gubernial basarabean al deputaţilor ţărani și deputatul Sfatului Ţării P. V. Erhan îl propune ca președinte al Sfatului Ţării pe I. C. Inculeţ, ales cu unanimitate de voturi.

Această declaraţie a fost acoperită cu o erupţie de aplauze. Doamna deputat Alistar, în costum naţional, îmbracă pe umărul președintelui o frumoasă panglică naţională tricoloră. O vedem pe Elena Alistar în frumosul său costum naţional, cu ochii albaștri ca cerul, din care curg lacrimi de bucurie...

Amintirile Elenei Alistar conţin o secvenţă despre neuitata zi de 21 noiembrie 1917
„Deschiderea a fost atât de solemnă încât e greu de închipuit, dar și mai greu de descris. Când marele luptător Alexandri, fiind ales, ca cel mai în vârstă din comitet, să deschidă ședinţa a pronunţat: „Declar prima ședinţă a Sfatului Ţării deschisă!”, ochii îi erau plini de lacrimi, vocea îi tremura, pe barba-i încărunţită au prins a-i curge lacrimi care se vărsau pe piept. În acel moment nici Halippa, Pelivan, câţiva preoţi, părintele Gurie nu și-au putut ţine lacrimile. Întreaga sală a fost zdruncinată de un sentiment așa de adânc, de o bucurie așa de puternică ce nu se poate închipui decât numai văzând”.

Elena Alistar în costum naţional la deschiderea lucrărilor Sfatului Ţării
Nu mi-o imaginez pe Elena Alistar altfel decât în costum naţional. Poate datorită primelor imagini de epocă pe care le văzusem după 1989. Poate și datorită amintirilor fostelor sale eleve de la Școala Eparhială. Mențiunea de mai sus o arată pe Elena Alistar în costum naţional la deschiderea lucrărilor Sfatului Ţării.

Într-o fotografie reală cu deputaţii Sfatului Ţării ea este surprinsă în sala de ședinţe, în mijlocul bărbaţilor neamului, alături de care a votat reforma agrară și Unirea necondiţionată a Basarabiei cu România. Românca Elena Alistar nu putea veni la eveniment altfel decât în costum popular și maramă de borangic. Rămăsese la acel moment unica femeie în Parlament. Imaginea a fost reprodusă în multe surse interbelice, inclusiv în numărul festiv al ziarului „Basarabia”. Superba fotografie în costumul naţional al Elenei Alistar din revista „Ghiocelul” a fost cea mai răspândită imagine de epocă, fiind reprodusă și în unele veniete ale scolii, aflate și în posesia subsemnatei. 

În diverse fotografii de grup de la cele mai importante manifestări naţionale, politice și religioase, fotografii cu diverse societăţi, înfiinţate la Chișinău după 1918 – peste tot Elena Alistar apare în costum naţional (oare câte costume o fi avut?). Pe 28 decembrie al aceluiași an, Liga Culturală a Femeilor Moldovene, condusă de neobosita Elena Alistar, a organizat un concert în clădirea Upravei Zemstvei Guberniale. Bănuim că și aici Elena Alistar s-a arătat în costum naţional.

Dragostea, respectul și evlavia pe care le avea Elena Alistar faţă de portul popular au fost cultivate de ea cu multă râvnă elevelor sale, fiind susţinută în această operă de corpul didactic. Era și preocuparea forurilor superioare într-o epocă de avânt cultural-naţional. Marea Unire a declanșat energii nebănuite. S-a remarcat mai cu seamă Societatea „Tinerimea Română” din București, condusă de Nae Dumitrescu care a desfășurat o manifestare specială.

Mergem în Basarabia să vedem cetatea lui Ştefan cel Mare şi să îmbrăţişăm pe fraţii noştri În 1926, Gara de Nord a Bucureștiului prezenta un spectacol unic. Valuri de tineri și tinere în costume naţionale au fost întâmpinaţi pe peron de însuși Nae Dumitrescu și de membrii Comitetului Societăţii. Elena Alistar și corul mixt al Seminarului Teologic și al Școlii Eparhiale de fete din Chișinău au fost prezenţi la eveniment, revenind acasă cu Premiul I. Conferinţele ţinute în acele zile de Societatea Profesorilor, precum „Rolul școalei în societatea de azi”, ori „Patriotismul în școală”, își aveau și ele rostul lor educativ.

La banchetul din 11 mai, Elena Alistar a rostit un discurs, iar Nae Dumitrescu a remarcat în replică: „naţionalismul basarabean trebuie susţinut și dezvoltat sincer și cu toate sacrificiile”.

O tradiţie a Societăţii „Tinerimea Română” era serbarea distribuirii premiilor, care se desfășura la București în ziua de 21 mai – data întemeierii „Tinerimii Române”. Cununile de lauri, diplomele, premiile în bani își așteptau destinatarii la Ateneul Român. De data aceasta premianţii erau așteptaţi în Basarabia. Deviza lansată de președintele Nae Dumitrescu suna astfel: „Mergem în Basarabia să vedem cetatea lui Ștefan cel Mare și să îmbrăţișăm pe fraţii noștri basarabeni, să le spunem că-i iubim, și că Basarabia a fost, este și va fi a noastră!”.

Portul popular şi statutul de deputat în Sfatul Ţării o ajutau pe Elena Alistar în rezolvarea unor probleme

Anul 1938 era unul special în biografia Elenei Alistar, căci ea se despărţise de conducerea școlii. Revista „Ghiocelul” publică o serie de materiale dedicate fostei directoare. Coperta revistei conţine imaginea Elenei Alistar în costum naţional și un moto profetic: „Prin / Înţelepciunea ta senină, / Cugetarea ta înaltă, / Adâncimea inimii tale calde / Patriotismul tău entuziast / Vei trăi mereu”.

Promovarea costumului naţional prin propriul exemplu a fost și va rămâne cel mai puternic instrument în educaţia naţională a tinerei generaţii. Ecourile unei astfel de educaţii au fost diverse, numeroase și neuitate. Peste o jumătate de secol, la comemorarea Elenei Alistar de la Cimitirul Bellu, fosta sa elevă Zenaida Chirilov-Eftimiu, promoţia 1940, remarca: „Nu putem uita frumoasele costume naţionale, pe care le purtam la zile mari, spre a fi exemplu în respectarea portului și tradiţiilor noastre românești”.

Portul popular, dar și statutul de fost deputat în Sfatul Ţării, o ajutau pe Elena Alistar în rezolvarea unor probleme, inevitabile în conducerea oricărei școli. Nina Gorceac, o altă fostă elevă, mărturisea: “Când apărea în costum naţional și cu valiza în mână, noi, elevele, ne spuneam: “Iarăși pleacă la București să lupte pentru „fetele mele și școala mea. Nu venea de la București fără rezultatul dorit. Băga groază în cei de la Minister!”.

Sursă foto: Buletin Științific. Revistă de Etnografie, Științele Naturii și Muzeologie

Maria VIERU-IŞAEV, Bucureşti
Articol publicat în Revista NATURA în numărul 362

Susține Natura.md: Devino Patron!