Acasă la George Enescu

natura.md Feb 4, 2021 05:30 2033 0

Într-un cartier îndepărtat al stațiunii regale Sinaia, înconjurat de o rezervație naturală, se află casa în care a locuit și a compus celebrul compozitor român George Enescu. Este vorba despre Casa memorială „George Enescu” din Cartierul Cumpătu, situată lângă Rezervația naturală „Arinișul de la Sinaia”.

După ce am făcut o vizită Castelului Peleș, am luat-o pe jos spre Cartierul Cumpătu din Sinaia. Aproape pe la fiecare intersecție întrebam lumea cum să ajungem la casa lui Enescu și cât mai avem de mers. Am traversat un pod peste râul Prahova, apoi am luat-o pe strada Cumpătu. Această stradă este mărginită de Rezervația naturală „Arinișul de la Sinaia”, o arie protejată care se întinde pe o suprafață de 32 de hectare, situată pe malul stâng al râului Prahova. Am mers până în capătul străzii Cumpătu, admirând frumoasele vile cu etaj, pensiuni cu balcoane generoase și case de vacanță umbrite de brazi falnici. Uneori aveam impresia că ne-am rătăcit, dar când am ajuns la strada George Enescu ne-am dat seama că suntem foarte aproape. Am văzut imediat indicatorul turistic și am coborât pe o străduță îngustă, numită în cinstea celebrului violonist și dirijor american Yehudi Menuhim, elevul preferat a lui Enescu.

Casa memorială „George Enescu” din Sinaia a fost construită în perioada anilor 1923 – 1926, după planurile arhitectului Radu Dudescu, în stil neoromânesc. Această casă a fost construită din banii obținuți de George Enescu în primul său turneu în America. Numită și Vila Luminiș, în această casă frumoasă a locuit și a compus celebrul compozitor român George Enescu în perioada anilor 1926 – 1946. Mult mai târziu, vila a fost donată statului român pentru a fi o casă de odihnă pentru oamenii de cultură și artă. După anii ’90, casa este renovată și consolidată, iar din anul 1995 funcționează ca muzeu dedicat vieții marelui compozitor George Enescu. Din anul 2007, casa memorială devine secție a Muzeului Național „George Enescu” din București.

Vizita casei ne costă 10 lei. La intrare era un tablou impresionant cu Enescu și o masă cu mai multe pliante. Am urcat mai multe scări de lemn și am ajuns la etaj, în salonul marelui compozitor. Doamna ghid ne povestea istorii din viața marelui compozitor, iar noi ne uitam cu admirație la frumoasele obiecte expuse. Ne-a invitat să vedem terasa și să descoperim priveliștile. Pe un perete erau scrise următoarele: „În după-amiezile însorite, terasa era unul din locurile de odihnă favorite ale lui George Enescu. Așezat în fotoliul său din rafie, maestrul petrecea aici bine-meritate clipe de răgaz, după obositoarele ceasuri de activitate muzicală. Construită în stil brâncovenesc, ca o prelungire în exterior a primului etaj, terasa – care înconjoară colțul de nord-vest al vilei – oferă o minunată privelște a maiestuoșilor munți Bucegi, dar și o vedere către râul Prahova, calea ferată și șoseaua care leagă orașele București și Brașov. După lăsarea serii, terasa este luminată de lămpi de fier forjat, montate în tavan și pe stâlpii laterali de susținere. Lămpile au fost lucrate manual în stilul autohton al anilor 1900.”

Am revenit în salon, o încăpere spațioasă, cu mobilier de epocă în stilurile românesc, oriental și Biedermayer. În acest salon era o scară în spirală care permite accesul spre capătul turnului Belvedere și spre mansardă. Gazda ne-a spus că zona a fost închisă pentru lucrări de reparație. În salon erau expuse o mulțime de obiecte de valoare din cristal, porțelan, metal sau ceramică: dulapuri, scaune Baroc din lemn, scaune de epocă Louis cu tapițerie cărămizie și argintie, mese, bibelouri, abajururi, farfurii decorative, sfeșnice, un samovar argintiu, un candelabru cu 12 becuri și mai multe vase de ceramică, decorate cu motive tradiționale. La ferestre erau draperii simple, de culoare galbenă, care dădeau o anumită căldură interiorului și în același timp era o nuanță care oferea o intimitate încăperilor.

Ar putea fi o imagine cu interior

Din salon am intrat într-o cameră decorată în stil eclectic, aparținând Mariei Cantacuzino, soția lui George Enescu. Camera soției era spațioasă, dotată cu un dormitor impresionant, mobilier de epocă, cu o icoană deasupra patului, mai multe obiecte de ceramică, un tablou al lui Enescu pe un perete și un abajur de mici dimensiuni. Această încăpere avea o ușă spre balcon și alta spre baie. N-am ieșit la balcon, așa că am intrat să vedem cum este decorată baia. Pereții erau placați cu faianță albă, iar pardoseala era un mozaic de gresie hexagonală. Baia se află între camera soției și modestul dormitor al maestrului.

Camera compozitorului era mult mai mică în comparație cu cea a soției. Aș putea spune că semăna foarte mult cu o chilie sau cu o cameră la un cămin studențesc. Mobilată în stil autentic românesc, această cameră era locul preferat al maestrului după numeroasele concerte. Patul era destul de mic, fiind acoperit cu o cuvertură decorată cu motive tradiționale. Pe pat era următorul mesaj: „Simplitatea în viață este adevărata libertate – George Enescu, 1931”. Deasupra patului era o icoană, lângă ușă era deschisă o ladă de zestre, originară din anul 1873. La geam erau două scaune de lemn, iar pe unul dintre ele stătea agățat toiagul original al compozitorului.

Ar putea fi o imagine cu interior

Pe un perete era un impresionant covor și câteva farfurii decorative. Pe pervaz era o descriere a dormitorului: „Anticipând parcă zilele de restriște de la sfârșitul vieții, Enescu și-a mobilat dormitorul în cel mai auster mod posibil, în contrast cu celelalte camere ale casei. Un dulap Biedermeier din lemn, furnuit cu nuc, un fotoliu din stejar cu spătarul sculptat, un scaun din stejar tapițat cu piele neagră, un pat îngust și un cufăr din lemn datat din 1719 sunt singurele piese de mobilier din această încăpere modestă, slab luminată, care amintește de chilia unui călugăr. Cu excepția covorului de Buchara din lână (…), a covorului moldovenesc de pe perete, un covor oltenesc, pernele din brocart de pe pat, vasele săsești din ceramică smălțuită de pe dulap și de pe pervazul ferestrei, oglinda din cristal, ștergarul din borangic deasupra icoanei Sfântului Nicolae, candelabrul din alamă și sfeșnicul de bronz de pe fereastră. Fotografia de pe perete, lângă ușă, îl înfățișează pe Enescu tânăr.”

În sala pentru spectacole se afla pianul original al maestrului, un Ibach făcut la Lausanne, instrument de care Enescu s-a folosit în activitatea sa şi în concertele dedicate familiei. La ieșire, în curtea casei memoriale, am văzut un bust din marmură al lui George Enescu, realizat de sculptorul moldovean Ion Irimescu.

Ar putea fi o imagine cu în aer liber şi monument