Devino Patron!

Un viitor în 3 D – dragoste, dăruire, devoțiune

Un viitor în 3 D – dragoste, dăruire, devoțiune

Gingășie, finețe, inteligență și încredere senină sunt câteva animații naturale, înnăscute care o fac mai frumoasă și mai atrăgătoare. Născută într-o familie de intelectuali, în satul Ghindești, raionul Florești, Victoria Afonin este studentă în anul doi la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău, Facultatea Arte Plastice și Design, specialitatea animație. Este absolventă a Gimnaziului „M. Eminescu” din localitate, iar Liceul „Miron Costin” din Florești au fost trei ani hotărâtori care au determinat-o să-și aleagă o profesie.  

A crescut și a fost educată într-o casă cu cărți, părinții ei, Arcadie și Liliana Afonin, ambii profesori de limba și literatura română, i-au cultivat calități alese – bunul-simț și respectul -, de la ei a învățat să prețuiască calitățile umane, dar nu neapărat să le transmită și ea din perspectiva unui pedagog. Ea și-a ales o profesie din viitor, dar fiind a treia generație de intelectuali, bunicii, și ei pedagogi, Anatol Afonin, profesor de limba rusă, și bunica Natalia – profesoară de limba franceză, nu-și trădează și nici nu o va face tradițiile patriarhale ale familiei și domeniului lor nobil.       

Anii de studii la facultate sunt productivi, și-a remarcat interesul să asimileze cât se poate de mult ca viitoarea profesie să-i aducă satisfacție și profit. Deși specialitatea e încă una puțin explorată la noi în R. Moldova, ea făcând parte din prima grupă de studenți la această facultate, Victoria spune că modelarea 2 sau 3 D o fascinează. Despre studii sau despre colegele ei, cu care împarte bucuriile adolescenței și interesele viitoarei profesii, vorbește la superlativ. Le unește deocamdată temele pe care le explorează împreună. Profesorii, pe care nu-i ușor să-i găsești la noi, aceștia venind cu inovații și cu programe inedite pe care studenții le urmează, o fascinează. Pedagogi și îndrumători din România, Kiev și chiar din India vin cu programe, cum ar fi,  Z-Brush, Maya, Blender, TV Paint, Photoshop pe care le studiază zile întregi. Tot în timpul anilor de studenție și a tinereții fără bătrânețe.        

Victoria Afonin la vârsta tinereții sale este încrezătoare în tot ceea ce face. Educația de acasă, studiile liceale, fondul genetic sunt temeinice, chiar dacă viața o va duce departe de hotarele țării. Și-a antrenat memoria citind literatură, studiind biologie, poate-poate medicina o va atrage. Nu s-a regăsit în acest domeniu, dar teoriile o vor sprijini în viață. Chiar dacă medicina nu a atras-o, pedagogia nu a urmat, Victoria Afonin va urma cu desăvârșire calea unui model de intelectual, animat în  formatul a 3 de D – dragoste, dăruire, devoțiune.     

Autor: Silvia STRĂTLĂ 

Articol publicat în revista NATURA, nr. 384

 

 

Susține Natura.md: Devino Patron!