Îi place Irlanda, dar se va întoarce în Moldova
Un viitor campion
Dacă știi să remarci inteligența, buna creștere și cultura generală a acestei tinere de 15 ani, apoi să-i apreciezi calitățile înnăscute, îți dai seama că toată cultura bătrânei Europe trebuie cunoscută și învățată din valori. Numele ei este autohton, Simona Țurcan, născută în Republica Moldova, dar plecată la vârsta de trei ani, cu familia în Irlanda. Provine dintr-o familie frumoasă, ai cărei bunici din Mereni, Anenii Noi, Tamara și Leonid Gnilenco, sunt modele de cumsecădenie. Mama ei tânără și frumoasă, Aliona, i-a cultivat Simonei dragostea de carte, a făcut ca adolescenta să aibă o inteligență sclipitoare și este mereu dornică să învețe.
Își amintește bine de primul ei zbor spre țărmurile Irlandei, deși era mică, acolo unde personajele din mitul fantastic de frumos, Tristan și Isolda, au lăsat loc contemporaneității să împletească povești frumoase de viață. Plecată de la o climă caldă, cu mult soare, cu veri generoase în temperaturi ridicate, spre Țările de Jos, cu un timp meteorologic mai umed, mai rece, cu ploi generoase, copilul de atunci ține minte aceste schimbări, care acum i se par niște povești frumoase, rămase ca amintiri din copilărie.
Orașul Dublin, frumos și pitoresc datorită aspectului clasic etern, unde este stabilită cu familia, l-a îndrăgit de mică. Clasele primare le-a făcut la o școală bună, Kindergarden se numește. Urmează educația la gimnaziul Adamstown C.C., unde învață mai multe discipline. Îi place mediul prietenos, apreciază efortul pedagogilor care-i învață pe copii să știe cât de importante sunt cunoștințele. Din cele 12 discipline, arhitectura, științele și matematica sunt preferatele ei. Etapa de gimnaziu a determinat-o pe Simona să-și aleagă studiile de mai departe. În viitor vrea să învețe la UCD, universitate unde va căpăta o profesie în domeniul arhitecturii și ingineriei. De fapt, Simona de pe acum este pasionată de arhitectură și face deja proiecte de interior ale locuințelor, iar cei care îi solicită serviciile, sunt impresionați și mulțumiți.
Dacă până la această vârstă, Simona Țurcan a călătorit în multe locuri frumoase, a vizitat aproape toate orașele din Irlanda, totuși, Moldova sau mica Basarabie, unde-i sunt rădăcinile, o atrage mult. Vine la bunicii din Mereni, în fiecare vară. Vorbește bine limba română, pe care vrea să și-o îmbunătățească studiind-o mereu, îi plac locurile frumoase și verzi de aici, preferă timpul călduros și oamenii, la fel de calzi și primitori din Moldova. Se gândește și-și dorește să se întoarcă pe locurile unde au copilărit părinții ei, să îi bucure atunci când la maturitate, cu o profesie aleasă pentru viață, va face cu inima și cu munca ei, ca meleagurile mioritice să rămână la fel de frumoase așa cum le percep și turiștii, așa cum sunt lăsate de Dumnezeu.
Autor: Silvia Strătilă
Articol publicat în revista NATURA, nr. 388
Susține Natura.md: Devino Patron!