Peştera Emil Racoviţă
Primele însemnări despre fenomenele carstice din dreptul satului Criva au fost înregistrate încă în 1948, cu ocazia prospectării geologice a giganticului zăcământ de gips. Prin urmare, n-ar fi fost ieşită din comun descoperirea unor peşteri sau grote în zonă. Cu toate acestea, când o explozie din timpul exploatării zăcământului, în 1959, a scos la iveală una dintre gurile peşterii, lumea a fost uluită şi pe bună dreptate, căci din gura nou deschisă a erupt un puhoi de apă, care a curs neîntrerupt, inundând satul din vale, pentru ca mai apoi să se verse în Prut. La fel ca în basme, inundaţia a durat de şapte ori câte şapte zile şi şapte nopţi, după care s-a oprit, lăsând caverna deschisă ochilor curioşi ai oamenilor.
Totuşi, explorarea peşterii a fost începută mulţi ani mai târziu, abia în 1969, iar cercetarea ştiinţifică - abia din 1977. Până în prezent, au fost cartografiate 86 km de galerii, şi se estimează că lungimea totală depăşeşte 140 km, ceea ce ar plasa peştera pe locul 3 între cele mai mari peşteri în gips din Europa. De fapt, toate cele 3 peşteri mari – Optimisticeskaia, Oziornaia şi Emil Racoviţă, se află în aceeaşi fâşie de gips lată de 10-15 km şi lungă de 280, ce începe de lângă Şiret, regiunea Lvov, Ucraina şi se termină în dreptul satului Ivancăuţi, România, pe malul drept al Prutului, nu departe de Criva. Emil Racoviţă se află la una dintre extremităţile acestei fâşii.
Stânca de gips de deasupra peșterii „Emil Recoviță”. Foto: Alecu Reniță
De altfel, cele 3 peşteri au şi alte caracteristici comune. Una dintre ele este caracterul labirintic al galeriilor. Spre exemplu, în cazul peşterii Optimisticeskaia, cea mai lungă peşteră în gips din lume, 230 km de galerii, în câteva niveluri, se întind pe doar 2 km2 de teren. Emil Racoviţă este similară. Mergând pe la suprafaţă, ai putea parcurge distanţa dintre cele mai depărtate puncte ale cavernei în mai puţin de 20 de minute – nu sunt nici 1,5 km. Chiar şi având în vedere că peştera este împărţită în 4 niveluri, o asemenea densitate şi fragmentare a galeriilor este impresionantă.
Atât de încâlcite sunt galeriile, încât chiar şi cartografii peşterii se mai încurcă prin ele – aşa cum ni s-a întâmplat chiar la vizita noastră.
Element din peșteră. Foto: Alecu Reniță
Şi din nou ne putem aminti de câteva dintre celebrele mituri şi poveşti. Pentru a se descurca prin păienjenişul de tunele, speologii îşi marchează drumul cu diverse semne şi cu un fir alb, să nu se rătăcească, cam în acelaşi fel în care Tezeu şi-a marcat drumul prin labirintul Minotaurului folosind firul Ariadnei. Aceste fire se întâlnesc în cele câteva săli mari ale peşterii - Sala celor 100 de metri, Sala Aşteptării, Catedrala, Sala Pinguinului, Sala Hipopotamului, Sala Jurnaliştilor, Sala Cenuşăresei, Cimitirul Dinozaurilor. Cele mai mari dintre acestea ating o înălţime de 11 m, lăţime de 30-40 m şi lungime de 60-100 m. Datorită sălilor grandioase, Emil Racoviţă are un volum semnificativ mai mare decât celelalte 2 surate ale ei, fiind cât celelalte 2 luate la un loc.
Echipa de vizitatori într-una din sălile peșterii. Foto: Alecu Reniță
Alţi posibili vizitatori al peşterii ar fi cei patruzeci de hoţi sau piraţii care să-şi ascundă comorile în stratul gros de jumătate de metru de argile multicolore - alb, roz, roşu, negru sau albastru, ori la fundul vreunuia dintre numeroasele lacuri. Având în vedere natura alambicată a galeriilor, tradiţionala hartă cu X mare în centru este neapărat necesară. Nestemate nu se găsesc doar în cuferele eroilor mitici, ci chiar în pereţii şi tavanul peşterii – fiind o fostă geodă în interiorul unui mare zăcământ de gips, interiorul acesteia este căptuşit cu cristale, unele chiar de dimensiuni apreciabile.
Bulgăre de cristal. Foto: Alecu Reniță
Câteva stalactite şi perdele adaugă farmec galeriilor. Argila din peşteră a fost folosită de speologi pentru a-şi face marcaje, dar şi pentru a plăsmui figurine sau statui, astfel că unele săli arată ca nişte altare, sau expoziţii de sculptură în lut.
Stalactite. Foto: Alecu Reniță
Nu în cele din urmă, în peştera noastră ar putea să poposească haiducii, pentru a-şi potoli setea şi a se ascunde de poteră. Lacurile peşterii sunt multe, cristaline, pitoreşti şi nu în ultimul rând, mari pentru o peşteră – cel mai mare atinge 100 m2. Dintre lacuri, putem să le menţionăm pe următoarele: Lacul Dacilor, Lacul Verde, Lacul Albastru, Lacul Dinozaurilor, Lacul Împăratului sau Lacul Natilus. În plus, două dintre nivelurile peşterii sunt în întregime inundate, iar prin ele curge un râu subteran. Nivelurile sunt conectate între ele prin fântâni, care pot să atingă o înălţime de peste 10 metri.
Unul din lacurile din peșteră. Foto: Alecu Reniță
În peşteră se găsesc şi câteva specii de floră şi faună. Aici cresc ciuperci saprofite (între care şi o specie de ciuperci fosforescente) şi trăiesc viermi Tubifex rivolorum (în argilă) sau crustacee inferioare din genurile Gamarus, Asellus şi Nipfargus, reprezentate adesea de specii oarbe (în lacuri sau locuri umede din peşteră).
Ciuperci pe pereții peșterii. Foto: Alecu Reniță
Această peşteră unică în Moldova este însă ameninţată de distrugere din cauza carierei de gips din apropiere, operată de compania Knauf. Odată cu extinderea carierei, unele galerii sunt înghiţite, iar vechile intrări au fost acoperite. Exploziile prin care este exploatat gipsul pot duce şi la fisurarea rocilor sau prăbuşirea altor galerii. În prezent, accesul este dificil şi se poate face doar printr-un tunel vertical de 30 de metri adâncime (care se poate coborî pe o scară), urmat de o galerie joasă, plină de noroi. Acest fapt, dar şi natura labirintică a peşterii înseamnă că vizitarea trebuie făcută doar cu ghid şi echipament corespunzător.
În ultimele 2 decenii, ecologiştii moldoveni, mai ales Mişcarea Ecologistă din Moldova şi revista „Natura” au luptat pentru conservarea acestui unic monument al naturii şi pentru a restrânge şi opri exploatarea gipsului, care afectează atât de mult peştera. Nu doar caverna este afectată, ci şi casele sătenilor din Criva, căci exploziile slăbesc rezistenţa acestora.
Activităţile ecologiştilor au avut un oarecare succes – peştera a fost adusă în atenţia pubicului, Knauf şi-a încetat activitatea pentru o scurtă perioadă, iar ulterior cantitatea de explozibil folosită a fost redusă. Doar cu un pic, însă. Drept recunoaştere a acestor eforturi, unul dintre lacurile peşterii a fost botezat - Lacul Revistei „Natura” şi a Mişcării Ecologiste din Moldova.
Lacul Revistei Natura. Foto: Alecu Reniță
Aceasta nu poate decât să-i motiveze pe ecologişti să continue lupta pentru salvarea acestui valoros monument al naturii.
Să sperăm că peştera va supravieţui totuşi exploatării gipsului şi cu timpul va fi amenajată întrucâtva şi pentru turiştii obişnuiţi.
Lucian RENIȚĂ
Articol publicat în numărul 230 din apriilie 2011
Susține Natura.md: Devino Patron!