Candela durerii și memoriei, mereu arzândă
natura.md
Dec 13, 2024 11:51
199
0
În ediția curentă, domnul Nicolai Morari, victimă a represiunilor staliniste, povestește un episod din viața mamei sale, deportată de mică în Siberia. Tinerețea grea, munca istovitoare a unei tinere, neajunsurile cotidiene, dar mai ales demoralizarea unui suflet nevinovat, ca multe alte sute și mii, sunt suferințele mamei Alexandra, pe care fiul ei le povestește pentru cei care cred că istoria nu trebuie învățată.
MAMA (III)
Deşi de statură nu prea înaltă, mama era îndrăzneaţă, curajoasă şi puternică. Acolo a învăţat să înoate, să mânuiască barca cu mare iscusinţă. Toţi o numeau Şura, care este un diminutiv al prenumelui Alexandra caracteristic pentru populaţia din Rusia. Periodic, conform regulamentului, brigadirul ducea evidenţa şi întocmea raportul cu privire la rezultatul activităţii echipei, despre cantitatea de peşte dobândit. Însă administraţia şi sediul organizaţiei se afla pe malul opus al râului. Deci, trebuia să treacă cu luntrea până la locul cu destinaţie. Nu prea erau doritori să execute însărcinarea, deoarece permanent pe apă se formau valuri şi era cam periculos de traversat. Nici bărbaţii nu îndrăzneau. Apărea veşnica întrebare - cine expediază raportul? Toţi (unanim) răspundeau, numai Şura, doar ea este capabilă să execute operativ şi cu siguranţă. Brigadirul avea încredere. Iarna cu ninsori abundente se aşternea un strat gros de zăpadă. La sfârşitul zilei de muncă se întorceau cu sania, încărcată cu peşte şi cu toate uneltele de lucru, la care era înhămat un cal. Din cauza stratului gros de zăpadă animalul se împotmolea şi se oprea. Atunci toată echipa de lucrători se aranja în coloană câte unul şi făceau o cărare, apoi mergea şi calul. Noaptea se odihneau în căsuţe din lemn, numite „избушка”, construite special pentru drumeţi, vânători sau pentru brigăzi care munceau pe diferite sectoare, la pescuit sau la tăiat lemne în taiga, amplasate la distanţe mari de la localităţi. Când ajungeau la această „избушкэ” toţi erau obosiţi şi flămânzi, hainele ude până la piele, pantalonii din vatin erau plini cu gheaţă. Trebuia să aprindă focul în cuptor, să pregătească ceva de mâncare pentru toată echipa, să usuce hainele. Calul trebiua adăpostit şi hrănit. Iar a doua zi dis-de-dimineață din nou să plece la muncă. Şi aşa - zi de zi.
Dar erau tineri şi suportau, se mobilizau să îndeplinească sarcinile indicate. Un factor important de mobilizare şi spor la muncă a fost dragostea de cântec. La odihnă, după cină, până adormeau, de asemenea cântau multe cântece populare ruseşti. Din cele povestite de mama, am memorizat și eu unele cântece pe care ei preferau să le cânte. (va urma)
Autor: Nicolae Morari
Articol publicat în revista NATURA, nr. 391
Susține Natura.md: Devino Patron!
