De ce apa noastră devine tot mai necalitativă

Rezervele ţării noastre privind cantitatea de apă disponibilă pe cap de locuitor pe an sunt de 2 ori mai mici decât norma. Mai mult, acestea se vor diminua cu 16-20% până în anul 2020. (Articolul a fost scris în iulie 2016).

De ce apa noastră devine tot mai necalitativă

Tot mai puţină apă de calitate
În R.Moldova, care, conform datelor oficiale, dispune de 4934 de sonde arteziene și 179.367 de fântâni de mină cu alimentare din apele freatice (la 1681 de localităţi), problema aprovizionării populaţiei cu apă potabilă de calitate este una dintre cele mai acute. Potrivit Raportului Naţional de Dezvoltare Umană în Moldova, rezervele ţării privind cantitatea de apă disponibilă nu depășesc 500 m3 pe cap de locuitor pe an. Pentru comparaţie, același Raport menţionează că, dacă volumul de apă disponibilă este mai mic de 1.000 m3 la un locuitor pe an, lipsa apei poate împiedica dezvoltarea economică și poate afecta sănătatea și standardul de viaţă al populaţiei. Mai mult, conform estimărilor, resursele de apă de suprafaţă disponibile ale R.Moldova se vor diminua cu 16-20% până în anul 2020.

Raportul relevă o diferenţă considerabilă dintre mediul rural și mediul urban cu referire la accesul la servicii de alimentare cu apă, aceasta fiind de 22,8% faţă de 68,9%, la accesul la sistemul public de canalizare diferenţa fiind și mai alarmantă - de 1% faţă de 50,1%. Accesul redus la sistemele de alimentare cu apă potabilă și canalizare duce la poluarea apelor freatice și subterane, se mai constată în document, fapt ce duce la agravarea și mai mult a problemei aprovizionării populaţiei cu apă potabilă de calitate.

Lucru nobil şi tradiţie frumoasă
Cândva săpatul unei fântâni era considerat un lucru nobil. Fântânile și izvoarele săpate la margini de drumuri sau în apropierea lanurilor agricole, de obicei, purtau numele celor cu munca și cheltuiala și treceau ca moștenire de la părinţi la copii, care aveau grijă de întreţinerea lor. În multe localităţi, tradiţional, în ajunul Duminicii Mari, fântânile și izvoarele erau curăţate și amenajate. În raionul Rezina prin anii 80-90 ai secolului trecut, printr-o decizie a administraţiei publice raionale, adoptată la iniţiativa ziarului local, a doua duminică din luna iulie fusese declarată Zi a fântânilor și izvoarelor. Către această zi în localităţi se organizau concursuri pentru cea mai bună amenajare a surselor de apă potabilă, rezultatele concursurilor erau anunţate în mod festiv, învingătorii - premiaţi.

Pe la începutul secolului curent și autorităţile centrale din R. Moldova au încercat să tragă niște dividende din această tradiţie. La indicaţia conducerii ţării, ministerele, alte structuri de stat, pentru a-și demonstra „atașamentul faţă de nevoile poporului”, s-au implicat într-o campanie de construire și amenajare, (cu resurse publice, desigur), preponderent de-a lungul traseelor naţionale, a unor fântâni și izvoare. După schimbarea guvernării comuniste, o parte dintre acele fântâni și izvoare au rămas uitate și neîngrijite.

Fântănâ din satul Văsieni (Ialoveni). Foto: Alecu Reniță

 

Fereşte-te de apa dintr-o fântână părăsită...
Într-o zi mă deplasam cu mașina de la Rezina la Bălţi. De-a lungul traseului mi-au atras atenţia o mulţime de fântâni părăsite. La întoarcere le-am numărat: s-a dovedit că pe o distanţă de circa 100 de km sunt circa 30 de fântâni din care aproape jumătate stau neîngrijite, cu gurile deschise pentru toate gunoaiele și impurităţile posibile și fără vreun semn că cineva se folosește de apa lor. În una am văzut plutind peturi de plastic și crengi, în alta - o bucată de anvelopă și niște păsări moarte. O situaţie similară am observat și în s. Step-Soci, raionul Orhei, care se întinde de-a lungul traseului Rezina-Orhei pe o distanţă de peste 8 km. De ambele părţi ale drumului central am numărat la vreo 20 de fântâni de mină, dintre care doar vreo jumătate sunt cât de cât îngrijite și protejate de factorii de poluare destul de periculoși pe sectorul dat, cu un trafic rutier foarte aglomerat.

Într-o stare deplorabilă se află și majoritatea surselor de apă potabilă construite cândva pe ogoare și pășuni și destinate pentru a potoli setea și nevoile a sute de oameni ocupaţi la muncile agricole sau a vitelor scoase la pășunat. De la un timp, în fiecare localitate ogoarele sunt îngrijite doar de câţiva mecanizatori și fântânile de pe ogoare și-au pierdut actualitatea de altă dată, rar cine-și mai amintește de ele nu numai pentru a le îngriji și amenaja în modul cuvenit, dar și pentru a lua apă.

Mihai Gotornicean, primarul comunei Lalova, spune în această ordine de idei: „În extravilanul localităţilor noastre avem multe fântâni și toate-s într-o stare deplorabilă. Majoritatea poartă numele celor care le-au construit cândva și care demult au plecat în lumea celor drepţi, iar urmașii, cu unele excepţii, au uitat de ele. Le-am propus agenţilor economici să aibă grijă de fântânile situate pe ogoarele transmise în gestiunea lor. Propunerea n-a fost susţinută. Iar în bugetul comunei nu avem resurse pentru aceste lucrări. În sat nu-s fântâni părăsite, pentru că atunci când nu avem curent electric, dar asta se întâmplă des, pompele nu lucrează și apă la robinet nu este, așa că lumea aleargă la fântână”, spune primarul de Lalova.

Solicitat să se refere la relaţiile cu Centrul de Sănătate Publică privind analiza calităţii apei din sursele deschise, primarul a spus: „Analiza probelor luate din fântâni și clorarea acestora de către CSP este un serviciu cu plată, iar bugetul nostru știţi cum este, în acest scop ne putem permite să cheltuim anual nu mai mult de 500-600 de lei, adică să efectuăm aceste lucrări la doar câteva fântâni. Într-un an verificăm unele, în următorul – altele...

Alţi primari au confirmat că situaţia este similară și în localităţile lor. O veche zicală indiană spune: să te ferești de un om vorbăreţ, un om închis, un om care își arată religiozitatea prin semne  exterioare, o femeie care poartă văl lung pe faţă și apa dintr-o fântână nefolosită. Iar altă vorbă din spaţiul românesc zice: renunţă la apa neacoperită, la fântâna dintr-un sat părăsit și la un drum alunecos.

O atare stare de lucruri nu poate rămâne fără urmări. Acum câţiva ani, întro localitate din raionul Rezina mai multă lume, majoritatea copii, s-a îmbolnăvit de hepatită. Analizând situaţia, serviciul sanitar a stabilit: cauza îmbolnăvirii este apa din mai multe fântâni. Satul respectiv are multe fântâni de mină și izvoare, o mare parte din acestea fiind construite nemijlocit în gospodăriile sătenilor, în vecinătate cu grajdurile și gojineţele pentru animale, veceurile. Fiind prea dese și alimentate din unele și aceleași izvoare subterane, este destul să se impurifice apa dintr-o fântână, ca murdăria repede să ajungă și în altele, ne lămurea atunci un medic epidemiolog.

Dregem una, distrugem alta
În ultimii ani se investesc resurse financiare solide pentru aprovizionarea populaţiei de la sate cu apă potabilă de calitate, adică de la robinet. În raionul Rezina, potrivit datelor Centrului de Sănătate Publică, la moment funcţionează un apeduct urban (la Rezina), 18 apeducte rurale și 2 – departamentale, majoritatea dintre care însă nu sunt legiferate în modul stabilit. Conform standardelor internaţionale, odată cu apeductele trebuie să fie construite și reţele de evacuare a apelor reziduale, staţii de epurare. În raionul Rezina nicio localitate, inclusiv or. Rezina, nu dispune de reţele de canalizare și staţii de epurare la care ar fi conectate toate sursele de reziduuri. Este adevărat că mai multe proiecte finanţate din Fondul Ecologic Naţional și implementate în localităţile noastre prevăd construirea concomitent cu apeductele și a reţelelor de canalizare. Dar aceste obiective, de regulă, sunt finanţate cu ţârâita, lucrările se tărăgănează cu anii și deseori mai departe de instalarea traseelor centrale de aprovizionare cu apă, la care se conectează doar o parte din săteni, lucrurile nu se mișcă. Motivele sunt foarte prozaice: deficitul de resurse financiare, sărăcia oamenilor care trebuie să vină cu propria contribuţie în realizarea proiectelor date, corupţia în repartizarea și valorificarea investiţiilor, incapacitatea antreprenorilor de a face faţă volumului mereu crescând de asemenea lucrări etc.

Trecerea la aprovizionarea centralizată a populaţiei cu apă potabilă ar trebui, în fond, să influenţeze modificarea pozitivă a unor indicatori sociali importanţi și, în primul rând, accesul unei părţi tot mai mare a populaţiei la apă potabilă de calitate, reducerea riscurilor de îmbolnăvire și creșterea speranţei de viaţă. Din păcate, deocamdată asta nu se întâmplă. Potrivit studiului „Profilul de sănătate a populaţiei raionului Orhei și factorii ce o determină”, elaborat de Ministerul Sănătăţii în parteneriat cu Centrul de Sănătate Publică Orhei, în perioada 2004-2013 ponderea probelor de apă din fântânile de mină care n-au corespuns cerinţelor igienice la indicatorii chimici a crescut de la 81,5 la 97,1%, iar la indicatorii microbiologici de la 20,3 la 46,7 %. 

Mai mult, și probele luate din apeductele rurale arată o înrăutăţire a calităţii apei de 2,2 ori la indicatorii chimici și de 5,5 ori la indicatorii microbiologici. Potrivit investigaţiilor, apa, mai ales din fântânile de mină, conţine concentraţii excesive, cu mult peste limita normativelor admisibile, de nitraţi, reziduuri fixe, sulfaţi etc., fiind mare și duritatea apei. Situaţia din raionul Rezina, dar și din alte teritorii, nu diferă mult de cea din raionul Orhei. Potrivit medicului igienist de la Centrul de Sănătate Publică Rezina Mihai Stoian, „în rezultatul investigaţiilor de laborator s-a constatat, că în 2015 apa nu a corespuns normelor sanitare la indicatorii chimici în 43,3% din probe, iar la indicatorii microbiologici - în 16,4%. Calitatea apei potabile din fântânile de mină cercetate selectiv în  ultimii ani a degradat după conţinutul de nitraţi de la 66,7% în 2010 până la 68,8% în 2015, iar la indicatorii microbiologici de la 61,5% la 62,5%,” afirmă medicul, precizând că este vorba doar de apa din fântânile cercetate, care constituie circa zece la sută din toate sursele respective de apă.

Specialiștii recunosc că aceste cifre sunt foarte discutabile. Pentru că se cercetează doar o parte foarte mică din sursele de apă. Sau, în unele cazuri, fântânile de mină și izvoarele în genere sunt scoase din câmpul de monitorizare a centrelor de sănătate. De exemplu, eram curioși să aflăm care este calitatea apei în fântânile de la Step-Soci. La Centrul de Sănătate Publică Orhei ne-au spus că nu au asemenea date pentru că, de când satul se folosește de apă din apeduct, conţinutul fântânilor de mină nu mai este monitorizat (!?). Solicitat să comenteze problemele abordate mai sus, Iurie Bejan, director-adjunct pentru știinţă la Institutul de Ecologie și Geografie, a remarcat: „Desigur, poluarea apelor într-o parte din fântânile de mină poate influenţa negativ calitatea apelor subterane în ansamblu, inclusiv a celor din sondele arteziene, deoarece apele subterane sunt distribuite pe orizonturi (acvifere), care au o anumită viteză de curgere în funcţie de înclinarea și specificul straturilor litologice. De aceea, fântânile de mină din localităţi și extravilanul acestora de care populaţia nu mai are nevoie trebuie neapărat acoperite (conservate), ca să nu servească drept sursă de poluare a apelor subterane prin infiltrarea poluanţilor de la suprafaţă”. Dl Bejan a venit și cu soluţii la această problemă: „Agenţia pentru Geologie și Resurse Minerale, care are ca una din sarcinile principale controlul asupra respectării cerinţelor și normelor de exploatare a subsolului (inclusiv a apelor subterane); Expediţia Hidrogeologică de Stat (aflată în subordonarea Agenţiei pentru Geologie și Resurse Minerale), care monitorizează calitatea resurselor de apă subterană și, desigur, Inspectoratul Ecologic de Stat (prin intermediul inspecţiilor raionale), care asigură controlul respectării prevederilor legislaţiei cu privire la protecţia mediului, dar și Administraţia Publică Locală, toate aceste instanţe trebuie să monitorizeze situaţia din comună, să informeze instituţiile abilitate, iar după posibilitate să planifice surse financiare pentru soluţionarea acestei probleme”. 

Nu este normal că Centrele de Sănătate Publică analizează calitatea apei potabile o dată în an, doar în circa 10% din fântânile de mină, iar despre restul surselor de apă folosite de populaţie  lumea nu are nicio informaţie. Adevărat, este imposibil ca centrele să realizeze acest lucru, reieșind atât din numărul foarte mare de fântâni (4934 de fântâni arteziene și 179367 de fântâni cu alimentare din apele freatice), dar și din lipsa surselor financiare și umane necesare. Iată de ce, la acest capitol, o contribuţie mai activă ar trebui să aibă autorităţile publice locale și nemijlocit populaţia care se alimentează din aceste fântâni. Anume ei trebuie să fie cei mai cointeresaţi, ca o dată în an să aibă grijă să se facă aceste analize, inclusiv din mijloace financiare proprii.

 

Tudor Iașcenco

Articol publicat în numărul 293