Casele cu chip de om
natura.md
Sep 5, 2023 03:53
1312
0
Pe un umăr al Răutului, stau așezate grămăjoară trei sate pitorești: Rogojeni, Roșietici și Țâra.
Râul șerpuitor aducător de vlagă, stâncile milenare, care încing râul și printre care atent s-au ridicat satele, soarele ce-și spală picioarele în apa curgătoare, colorând dimineața și seara valea în roșu, ațele de fum transparent ce urcă încet spre cer unite parcă într-o rugăciune, turlele bisericii vechi, cocorii ce revin în fiecare primăvară conferă locului imaginea unui peisaj rupt de lume.
Amplasarea ghemuită în valea Răutului a generat înrudirea acestor localități, or, timp de sute de ani, destine umane de pe ambele maluri s-au împletit în povești de viață, iar podul suspendat prin care comunică cele două maluri a devenit simbolul unității lor.
Satele se aseamănă izbitor: întinse de-a lungul râului, pe ambele părți, cu o singură stradă pavată natural cu piatră, cu stânci protectoare, scăldate în flori de liliac.
Cândva pline de viață, astăzi aceste localități abia de-și mai țin suflul.
Dărâmăturile unor ziduri, odată înalte, conturează curțile caselor modeste, odată frumoase, care se ivesc de sub acoperământul de verdeață. Casele propriu-zise au dispărut în neant, parcă nici nu au fost...
Ici-colo, își face apariția câte o bașcă. O casă mică, zidită din piatră în stâncă, acoperită cu pământ. Aceste căsuțe, ivite parcă din povești, pot fi întâlnite în țara noastră doar aici.
În fond, bașca este o construcție auxiliară, un spațiu privat ce conturează „universul” vieții cotidiene și de etalare a personalității locuitorilor săi.
Întruchipare seculară a tehnicii arhitecturale numită astăzi generic open space, căsuța include o singură odaie, de circa 12-14 m2, cu sisteme de boltire, semicilindri cu sau fără arce. Cuptorul, componentă obli-gatorie, constituie nucleul casei, rolul său fiind multiplu, de sursă de căldură, loc de gătit și de dormit. Casa are două geamuri mici, amplasate pe ambele părți ale unei uși trainice. Pereţii, atât în interior, cât și exterior, sunt tencuiţi și vopsiţi cu var alb sau în nuanţe de albastru siniliu. Bașca e dotată cu mobilier de lemn: măsuţă, scăunele, dulap, toate de dimensiuni modeste, adaptate la dimensiunile încăperii.
Localnicii povestesc că bașca era sufletul unei gospodării, care asigura răcoarea revigorantă vara și căldura salvatoare iarna, locul care servea în calitate de bucătărie, de dormitor, de „salon” pentru cei ai casei. Or, bașca, prin menirea ei, era locul intim al familiei. De altfel, însuși termenul de bașcă care, se pare, a intrat în limba română prin filieră poloneză, de la termenul baszta, ce semnifică „turn”, „bastion”, sugerează că acest spațiu este unul de putere și echilibru pentru familie. Oaspeții, de regulă, nu aveau acces în bașcă, pentru ei fiind rezervată Casa Mare.
Modestia acestei căsuțe pare divină: într-un spațiu foarte mic și minimalist reușea să-și găsească bucuria o întreagă familie, deseori numeroasă. Pereții mai păstrează vie amintirea acestei bucurii. Pe alocuri mai pot fi descoperite câte o fotografie veche de familie, câte o broderie, câte o icoană...
Privite de departe, bășcuțele amintesc de chipul unui om, care te privește cu ochi calzi și buni.
Astăzi, mai sunt doar câteva bășcuțe locuite de oameni. Cea mai mare parte sunt abandonate, unele pe cale de dispariție, cu ochii tot mai stinși.
Valoarea istorică și arhitecturală a acestor case este incontestabilă. Se impun măsuri urgente de conservare a acestui patrimoniu. În caz contrar, în câțiva ani, doar imaginile foto vor mai vorbi despre aceste case cu chip de om.
Autor: Alexandru MIHAILUŢĂ,
elev al clasei a VII-a,
Liceul Orizont, Chişinău
Susține Natura.md: Devino Patron!
