Casa cu ochii spre Mama

La Casa muzeu „Grigore Vieru” de la Pererita, Briceni

Casa cu ochii spre Mama
La Grigore Vieru acasă, 26.10.2019. Foto: Nicolae Curoșu

 Ai fost la Pererita? Cu ce ocazie? Te aşteaptă… Casa muzeu „Grigore Vieru” şi… tot cu ochii spre Mama, România-Mamă, spre soarele-n amiezi.

Am văzut-o şi m-a văzut, ne-am şi fotografiat împreună, pe când Poetul era încă în viaţă. Te durea sufletul când te uitai la ea, părăsită şi parcă uitată de toată lumea, în afară de acei, pe semne, care i-au furat poarta şi i-au pus gardul pe foc…, după cum spunea îndurerat Vieru.

Acum? Dacă s-ar face o minune şi ar putea bardul să-i treacă pragul, nu ştiu dacă ar mai reveni vreodată la Chişinău, nu ştiu...

A fost renovată de la temelie până la hogeag şi este străjuită de acum de un zid trainic din piatră, care nu mai poate încăpea în sobă, cu o poartă ca la cei mai buni gospodari, toate  dichisite cu busuioace din  grădina sufletului, încât ai impresia că cineva locuieşte în ea.

Ţi-i mai mare dragostea s-o cuprinzi cu ochii şi să dai frâu imaginaţiei văzându-l parcă aievea pe copilul Grigore Vieru, alergând cu alţi copii, desculţ prin ogradă sau – ajuns „clasic viu” al literaturii române, însoţit de prietenul şi consăteanul său, ilustrul violonist Dumitru Blăjinu, Ceahlăul criticii literare Mihai Cimpoi, din Larga, marele actor Victor Ciutac, din Şirăuţii de Jos, acelaşi judeţ Hotin, altădată… Azi? Doar Dorul şi Aşteptarea aici sunt acasă şi, cum se vede, aici vor rămâne de-a pururi, cu iertarea împreună…, care este, totuşi, din rai. Parcă îl văd şi îl aud pe Grigore Vieru în faţa casei părinteşti, vorbindu-i: „Tu mă iartă, o, mă iartă, / Casa mea de humă, tu, / Despre toate-am scris pe lume, / Numai despre tine nu”.

De ceva vreme, chipul lui Grigore Vieru, turnat în bronz, se uită de pe un postament, bine lucrat, la acest cuib de dor şi îi întâmpină pe cei care vin şi tot vin aici să să ia cunoştinţă unde a văzut lumina zilei, unde a fost legănat, unde şi-a petrecut copilăria şi adolescenţa, de unde şi-a luat zborul în lumea largă, în nemurire marele Poet.

Mai zilele trecute, la 26 septembrie 2019, dimpreună cu Vasile Malaneţchi, directorul general al Muzeului Literaturii „Mihail Cogălniceanu” din Chişinău, scriitorul Sava Calabădău, membru al Uniunii Artitilor Plastici din Moldova, pictorul Nicolae Curoşu, de asemenea membru al Uniunii Artitilor Plastici din Moldova, ne-am înfăţişat înaintea Casei muzeu „Grigore Vieru”, cuprinşi de un val de sentimente, gânduri şi amintiri despre Poet. Şi ce poate fi mai uşor pe suflet decât o împărtăşanie? Şi noi am avut parte de acest miracol – cei veniţi la Pererita, dimpreună cu cei pereriteni, aflaţi la acea oră, în acea frumoasă zi de toamnă, acasă, la Grigore Vieru, pentru a ne întâlni. Frumoasă şi dragă şi înălţătoare e clipa împărtăşaniei cu oameni frumoşi şi dragi, asemenea celor de la Pererita, cu Vieru de acasă. Câtă lumină şi dragoste şi speranţă puteai citi în ochii copiilor, care pentru o doară au lăsat valul treburilor la sat în plină toamnă, şi-au ornat chipurile lor de îngeri cu minunea portului naţional, ca să ajungă, să-i vedem şi noi „la Vieru acasă” – flori în codrul veşniciei. I-am şi auzit pe aceşti atât de frumoşi şi atât de sfioşi copii, recitând din opera vieriană, am şi văzut, totodată, mai multe minunate lucrări de artizanat, modelate cu atâta fineţe şi dragoste multă de mânuţele lor dibace...

De neuitat rămâne întâlnirea aici şi cu doamnele Tamara Grigoroi-Ţipiniuc şi Elena Zastavineţchi-Prodan, înzestrate cu harul cuvântului ales, dar şi iscusite meşteriţe populare, care pe nimeni nu lasă indiferent prin lucrările sale, izvorâte din frumuseţea sufletului. Şi trebuie să mărturisesc că de fiecare dată, ori de câte ori mi-a fost dat să-mi duc paşii şi la Gimnaziul din localitate, de fiecare dată am trăit revelaţia sufletească de la întâlnirea cu minunaţii elevi din Pererita, raionul Briceni – oglindă a părinţilor şi a corpului didactic, în fruntea căruia, de mai mulţi ani, se află admirabilul pedagog, dna Valentina Ciobanu, pe care mult mi-aş fi dorit s-o văd şi de astă dată aici, la Vieru, în curtea părintească, însoţită de colegi şi elevi – şi, mulţumesc! aşteptările mele n-au fost în zadar: mi-au adus bucuria revederii şi a împărtăşaniei. Au fost clipe… de neuitat. Şi de astă dată ne-a întâlnit dragostea noastră de neam şi omagierea bardului de la Pererita.

Fireşte, nu am putut să nu exprim şi un cuvânt de felicitare dnei Valentina Ciobanu, precum şi pedagogilor, care ştiu a cultiva dragostea de tot ce e frumos, de tot ce ne înconjoară, de Natura-mamă, deopotrivă şi elevilor care s-au abonat cu drag, în număr mare, la revista „Natura”, al cărei prieten şi colaborator a fost Grigore Vieru. Colegii de redacţie aşa şi spun: „Cine-i prieten cu „Natura” e prieten cu Vieru, şi cine-i prieten cu ceea ce ne-a lăsat ca zestre Vieru e prieten cu Natura”.

Cunoaşte o lume că Grigore Vieru, cu tot ce ne-a lăsat moştenire, este patrimoniul nostru naţional. Anume despre aceasta a vorbit în faţa celor prezenţi  mult cunoscătorul acestui patrimoniu, dl Vasile Malaneţchi, membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova, care a venit aici şi cu o altă misiune importantă – împreună cu cei doi artişti plastici, Sava Calabădău şi Nicolae Curoşu să analizeze îndeaproape, profesionist, starea de lucruri la Casa muzeu „Grigore Vieru” şi să-şi aducă obolul necesar privind prezentarea artistică la nivelul cuvenit a ceea ce cuprinde în sine acest edificiu socio-cultural şi turistic.

Cu respiraţia întretăiată l-am ascultat pe dl Victor Guţu, prietenul din copilărie al Poetului, coleg de clasă şi cumătru cu Grigore Vieru, care ne-a povestit despre Vieru – copilul, elevul, Vieru – prietenul de-o viaţă şi poetul… de mic copil. Aşa ceva… trebuie să auzi, neamule. Nouă, celor prezenţi în acea zi luminată de atâta şi atâta Lumină Lină, nu ne rămâne decât să-i exprimăm din tot sufletul un cuvânt de mulţumire organizatorului întâlnirii noastre, dlui Veacelav Ciutac, directorul Casei muzeu „Grigore Vieru”, care-şi face onorabil datoria şi, de bună seamă, nu în ultimul rând, dnei Corina Ciobanu, ghidul acestui locaş nepereche, înzestrată cu harul de a se prezenta în faţa vizitatorilor muzeului drept un talentat povestitor, de la care am aflat şi eu multe dintre cele ce nu le-am cunoscut, până la întâlnirile noastre, privitor la viaţa şi opera consăteanului ei, Grigore Vieru. Ne-am convins şi de astă dată, poposind la „Casa cu ochii spre Mama”, că cine are dragoste şi memoria îi este vie nu cunoaşte decât înălţarea şi nemurirea. De aceea poate, oriunde m-ar duce paşii, îmi stăruie în memorie cuvintele lui Grigore Vieru: „Mamă, tu eşti Patria mea”. Rămâne de neşters în memoria mea şi această întâlnire festivă cu pereritenii, doldora de suflet blând şi dragoste de-acasă.

Ionel CĂPIŢĂ, octombrie 2019, revista NATURA