La sânguri cum e cu limba noastrî?

La sânguri cum e cu limba noastrî?

– Așteaptă să-mi iau un hanorac că e cam rece afară.
– Și vrei sî fași?, mă întreabă Katiușa.
– Să iau ceva mai gros de îmbrăcat.
– Iiii, și-ni ti fărâni așa ca o piceanî, vorghește normal! îmi răspunde cu un ton apăsat și ironic.
– Așteaptă-mă, îi zic, plecând în grabă în casă să-mi iau o haină.
– Tu ești fix ca aiestea cari sî duc la Italia șî vin și numa cu ,,ciao” le-auzi tătî zîua, și nu poți să spui cî vrei o sportivcî sau batnic?
– ..., am tăcut. Să fiu sinceră cu voi în acel moment chiar uitasem de cuvântul batnic.

M-am simțit un pic rușinată și am continuat drumul. Mulți dintre voi veți sări acum și veți zice: cum? De ce să-ți fie rușine? Mi-e rușine că sunt acuzată că am uitat de unde am venit, pentru că sunt acuzată că sunt o prefăcută, că vreau să par superioară, înfumurată... Dacă nu vorbești cu ,,privet padruga, am fost la bazar cu niște basanoști și am cumpărat niști sapojki klasnîie ș-o sumkă” nu ești văzut de-a lor, de-ai casei.

Vă întreb și eu pe voi: de ce când sunteți într-un grup în care este o singură persoană vorbitoare de limba rusă toți începem să vorbim în limba rusă? Pentru ca să înțeleagă și acea persoană? E o formă de respect? Obișnuință? E mai simplu?

După 12 ani în care locuiesc în România, bineînțeles că am însușit cuvinte pe care poate nici nu le știam înainte să vin aici. Îmi amintesc cum colegele mele de la facultate mă întrebau de ce spunem la o mătură „dânsa”? Adică dacă ziceam: ,,nu știu unde am pus mătura, ultima dată am măturat cu dânsa prin cameră”. Dânsa e un pronume de politețe, îl folosim doar pentru persoane, niciodată nu trebuie folosit pentru animale sau lucruri.

Sau auzindu-mă că vorbeam cu cineva pe o rețea de socializare care mă întreba: ei, și la singuri cum? Acel singuri care e un fel de dumneavoastră și cum?, adică ce mai faceți?

Știu, expresia ,,kuliocul” lui Dodon nu are același farmec ca și banala pungă/sacoșă lui Dodon, și nici expresia ,,e bardac în țara noastră” nu e aceeași cu e haos, e dezordine... Știu că aceste rusisme amplifică câteodată sensul. Știu că nu vom scoate cu una - cu două aceste cuvinte din vocabularul nostru. 

* * *
Dar astăzi vorbim despre ea, despre limba română. Mi se pare că e atât de frumos că noi nu certăm pe cineva, noi îi facem ,,cu ou și cu oțet”, pentru că noi nu ne uităm nedumeriți sau dezorientați, noi ne uităm ,,ca boul la poartă nouă”, noi nu avem capul plin de informații obositoare, noi avem ,,capul calendar”... și colac peste pupăză... pe noi ne trage și curentul. Și mai avem și cuvântul ,,dor”care nu poate fi tradus și este atât de al nostru acest dor... Mereu ne este dor de copilărie, de țară, de casă, de un prieten, iubit, copii... Cum zicea și Nichita Stănescu: Mi-e dor să pot/să nu-mi mai fie/dor de tine.”

Când mă întorc în Republica Moldova mi-e dor de limba română vorbită corect, mi-e tare dor...

 

Ludmila HÂRJĂU

Articol publicat în Revista NATURA în numărul 342