Primăvara, moldo-ivanii și „Hora Unirii”

Oricât ai ascunde gunoiul sub țol, casa nu devine mai curată și aerisită. Mirosul urât se simte de la prag, înainte de a deschide ușa. Fala, prostia, îngâmfarea și slugărnicia nu încap sub preș. Ele ți se aruncă în ochi de la poartă, ele stau imprimate pe fața individului și, uneori, chiar a unei majorități din comunitate. Fără să cad în păcatul generalizării, cunosc câteva localități, încă până la „independență”, adevărat că nu multe, unde coada de păun, fudulia goală, umflatul în pene, lingușeala și  închinăciunea în fața „eliberatorilor” se voiau a fi măsura și emblema satului. Când vedeau persoane străine pe drum, mai ales din presă sau șefuleți de la „raikom”, boala tribului lor era să-i tragă de mână în curte și să le arate luxul în care trăiește aborigenul, excursia pornind de la poiată și coștereață și continuând până la beci și în casă.

În amintesc de fața crispată a unui „colhoznic” care, după ce m-a purtat insistent prin „palatul” lui urât, pustiu și neaerisit, cu două niveluri, la încercările disperate de a scoate din mine un cuvânt de laudă, i-am spus sincer că „o casă fără nicio carte în ea e ca un om fără suflet.” Replica lui supărată a fost la fel de sinceră: „Ce folos de la cărți? N-am timp de pierdut, am mult de lucru.” 

Pare incredibil, dar pentru milioanele de cetățeni sovietici, care aveau alergie de la citit, partidul unic avea grijă să le camufleze imaginea de analfabeți, punând în vânzare doar cotoarele de la cărți, având inscripționate cele mai răsunătoare nume de scriitori, poeți și filosofi. Generația mea mai ține minte cum puteai să-ți montezi pe perete o bibliotecă-imitație, cu rafturi de autori celebri, fără să ai, în realitate, măcar o singură carte. Rar nomenclaturist, care nu avea în cabinet o bibliotecă fictivă. Prostimea rămânea cu gura căscată, când intra la șef și vedea un perete încărcat de cărți. În realitate, un fals mascat. Ce mai vorbă – potiomkiniadă curată!

Acele imitații înșelătoare și modele lipsite de conținut împreună cu alte șiretlicuri ideologice, transformate în cultură de masă, au contribuit mult ca milioane de „națmeni” din imperiu să îmbrățișeze cu mândrie ridicolă și aere de superioritate față de conaționalii lor, statutul de homo sovieticus, de mancurți și dezrădăcinați – ei dezicându-se de părinți, identitate și limba maternă, fiindu-le rușine de poporul din care se trag, disprețuindu-l și ponegrindu-l mai rău decât străinii.

Am evocat slugărnicia față de ocupanți, fala goală, tâmpenia afișată, îngâmfarea ridicolă, mândria de a fi prost, rușinea de a vorbi limba mamei, virtutea de a nu citi, inutilitatea educației, bibliotecile fantome, analfabeții atotștiutori, mancurții-șefi, pentru a arăta că buruienile, care s-au înmulțit enorm și au înăbușit grădina noastră, nu sunt de ieri sau de alaltăieri, ci au rădăcini adânci și e nevoie de ani și ani de muncă istovitoare pentru a curăța pământul și a planta pomi roditori și flori. Vreau să înțelegeți că anume în acea perioadă nefastă de dominație rusească, din amestecul toxic de buruiene rele s-a născut o specie mutantă, nouă, concepută în laboratoarele ideologice ale Kremlinului, specie cunoscută sub numele de moldo-ivani, care s-a înmulțit rapid în toate localitățile, frânând orice forme de dezvoltare și molipsind grav R.Moldova.

Așteptăm de peste trei decenii ca moldo-ivanii să se trezească la realitățile noi, să înțeleagă că „soiuzul” a murit pentru totdeauna, că patria lor nu e Rusia, iar Putin e președintele rușilor, nu al cetățenilor din R.Moldova. De-a lungul anilor, am evitat conștient să-i acuzăm pentru atitudinea lor slugarnică față de imperiul defunct, amăgindu-ne cu iluzia că rătăcirile lor îndelungate vor lua sfârșit. Nu a fost să fie! Îngăduința, încrederea și așteptările noastre s-au dovedit a fi zadarnice. Fiind mulți și având instinctul de turmă, ei se țin scai de stăpânul de la Moscova, îndeplinind întocmai comenzile date. În timp ce noi luptam pentru „Limbă și Alfabet”, ei stăteau ascunși în case sau mărșăluiau împotriva noastră alături de coloana a cincea, la braț cu „Interfrontul”; când lumea de bună credință a inundat străzile Chișinăului și a proclamat Independența față de Moscova, ei așteptau ordinul să lovească în spate Mișcarea de Renaștere Națională și au lovit-o în clipele cele mai grele; în timp ce eroii noștri își apărau pământul strămoșesc și cădeau uciși în tranșeele de la Nistru, ei se rugau ca Rusia să câștige „războiul civil” împotriva R.Moldova; când am început să făurim podurile de flori spre România și Europa, ei le-au minat și aruncat în aer.

Rechizitoriul e lung și dureros, pe sute și mii de pagini, dar concluzia principală e una – moldo-ivanii  reprezintă categoria cea mai numeroasă, care asigură timp de trei decenii păstrarea R.Moldova sub talpa Rusiei. Cum? Prin vot! Marionetele Kremlinului – Lucinschi, Voronin, Dodon – au ajuns în fruntea statului moldovenesc cu votul majoritar al moldo-ivanilor, iar de acolo au format guvernări antiromânești, au creat rețele de trădători, demnitari corupți și jefuitori, paralizând orice forme de evoluție civilizată și dezvoltare modernă. R.Moldova de azi – depopulată, ruinată, pustiită și mafiotizată – este, mai întâi, opera moldo-ivanilor și a conducerilor alese de ei, apoi a conaționalilor, care au renunțat la luptă pentru Idealul reîntregirii neamului românesc!

În afară de mulțimile rusofile, fanatizate și vizibile de la distanță, tipologia moldo-ivanilor e mult mai diversificată și ascunsă sub zeci de măști: caracteristica de bază a lucinschiștilor o reprezintă șmecheria, trișarea și rețelele invizibile; a voroniștilor –  moldovenismul de grotă, rusesc; a dodoniștilor – trădarea, prostia, statalismul fără stat, slugărnicia; a șoriștilor – hoția legalizată și jaful de miliarde; a roșchiștilor – perfidia, fățărnicia, unionismul de paradă și profanarea idealurilor; a chicuiștilor de sub pod – obținerea cetățeniei române sub jurământ fals față de Țara-Mamă; a boțanilor fripturiști din societatea civilă –fabricarea de rapoarte moarte, salarii de europarlamentari, europenism fără românism etc.

Puteți completa lista cu multe alte personaje și categorii existente însă, până la urmă, o să vă convingeți că moldo-ivanii, fie de stânga, centru sau dreapta, au o trăsătură definitorie, comună, care îi unește – toți vor să aibă statul lor moldovenesc, dar să-l întrețină alții. Diferența între ei este că unii așteaptă bani din Rusia, iar alții din Europa și SUA. România nu e Țara-Mamă, ci o haltă cu buget, căreia i se oferă onoarea să dea cât mai mulți bani peste rând tânărului stat moldovenesc în drumul său măreț spre Uniunea Europeană. Acolo, unde ne vom întâlni și vom face Unirea. ...Lăsați-mă să râd pe săturate, altfel îmi plesnește călimara, fiindcă deja îi văd pe deputații de la Chișinău și București în Parlamentul de la Bruxelles, dansând „Hora Unirii” fără...Unire. Căci, de ce au mai venit în Parlamentul de la Chișinău? Da, ați ghicit – să se antreneze! Până la urmă, e artă adevărată, e cea mai responsabilă și înțeleaptă politică a guvernanților români de pe ambele maluri ale Prutului, să învârtească la Bruxelles, în văzul Europei și a întregii lumi, „Hora Unirii” fără...Unire.

Stafia comunismului a dispărut în cețurile trecutului; Ceaușescu, Elțin și Gorbaciov ne privesc din ceruri; sârma ghimpată de pe Prut stă pitită în subconștient; Iliescu își mai scrie memoriile fără să spună adevărul de ce Basarabia nu se află pe harta Țării; Uniunea Sovietică s-a prăbușit de 32 de ani; Germania s-a unit de 34 de ani; România e în NATO și UE de o veșnicie. Ce fericire e să te naști român basarabean sau transnistrean...

Nu disperați, dragii mei! Vine o nouă primăvară!

Alecu RENIȚĂ

Articol publicat în Revista NATURA în numărul 373

Susține Natura.md: Devino Patron!