În 60 de ani de viață, 30 i-am dedicat medicinei

Nicolae Chele (n. 05.06. 1964, satul Cazangic, Leova) este absolvent al Facultății de Stomatologie, USMF „Nicolae Testemițanu”, promoția 1991. După o experiență îndelungată, formări și stagieri profesionale, în țară și peste hotare, în prezent este doctor habilitat în științe medicale, profesor universitar, chirurg oro-maxilo-facial, categorie superioară. 

În cei peste 30 de ani de activitate, medicul N. Chele a urcat multe trepte profesionale, cu eforturi proprii, prin muncă, investind multă dragoste și atitudine în profesia aleasă. În 2006, susține teza de doctor în științe medicale, iar în 2010 obține titlul de conferențiar universitar. Urmează o muncă de cercetare continuă, iar în 2018, eforturile îi sunt certificate cu titlul științific de doctor în științe medicale, cu drept de conducător de doctorat, sub tutela domniei sale au fost susținute 5 teze de doctor în științe medicale (Cheptanaru O., Melnic S., Motelica G., Levco S., Dabija I.), altele 3 sunt în proces de susținere (Oineagră V., Zugrav V., Zgîrcea A.) și la moment mai are în derulare 5 proiecte de cercetare, ulterior obținând și titlul de profesor universitar. Are 17 brevete de invenție și peste 150 de articole naționale și internaționale.   

Activitatea didactică a domnului profesor a fost mereu antrenată în munca de cunoaștere, de depășire a ceea ce este cunoscut în medicină, iar un medic dedicat profesiei, în care se înscrie și el, are mereu dorința să se implice și să fie la curent cu tot ce evoluează în medicină. A cutreierat lumea în lung și-n lat – călătoriile sale au fost călăuzite de îndemnul lui Hipocrate, fiindcă jurământul medicului este să-și conducă viața „sacră și curată”, să fie de folos bolnavului, iar îndemnul patronului spiritual al medicinei „atât cât mă ajută forțele și rațiunea, prescripțiunile mele să fie făcute numai spre folosul și buna stare a bolnavilor, să-i feresc de orice daună sau violență” l-a adus la conștiința că școala doctorului, adică tot ce-a învățat la facultate și cât a luat din experiență, să fie mereu cu respect și plecare spre pacient.

Într-o discuție cu profesorul Nicolae Chele, șeful Catedrei de chirurgie oro-maxilo-facială și implantologie orală „Arsenie Guțan”, IP USMF „Nicolae Testemiţanu”, am aflat mult mai multe lucruri interesante și folositoare oricui din experiența sa decât ceea ce este adunat în CV-ul său opulent în activități, stagii, schimb de experiență cu colegi din lumea întreagă, cu participări la congrese naționale și internaționale, care i-au fortificat statutul de chirurg.     

• Nicolae Chele este un medic recunoscut la nivel național și internațional. Și-a adunat un CV impresionant datorită unei activități bogate nu măsurată în ani, ci în muncă prolifică. Cum se vede profesorul Nicolae Chele, un doctor cu un statut format și apreciat de colegi, studenți și pacienți?    
• Eu nu pot vorbi despre mine la superlativ. Despre mine, mai precis, despre faptele mele, aș vrea să vorbească cei care mă cunosc. Mie îmi place să vorbesc despre profesia mea, despre medicina căreia îi sunt fidel și mă dedic, pentru că atunci când ești legat de profesie, dăruiești dragoste și sacrificiu în jur.

Urcușul meu în domeniul medicinei a pornit de la zero, eu fiind un copil dintr-o familie cu mulți frați și surori, cu un tată veteran de război, căruia războiul i-a luat un picior. Deci, în anii adolescenței mele, în satul meu de baștină, Cazangic, ca și în toate satele Moldovei, mulți copii de țărani, după școala din sat, urmau cursurile facultăților din Chișinău. Eu mă visam contabil. În drum spre școala de contabili din Bender, unde urma să depun actele, sora mea, Natalia, cu patru ani mai mare, m-a întrebat dacă n-aș vrea să intrăm, dintr-o curiozitate caracteristică adolescenților, la Colegiul de Medicină, că tocmai treceam pe lângă acea instituție. Se pare că acești pași sfioși cu care am intrat pe holul colegiului, au fost mult mai hotărâtori pentru destinul meu, fiindcă școala de aici am îndrăgit-o la foarte scurt timp.    

• Nu cumva medicina v-a ales pe dumneavoastră și nu știați?
• Se poate spune și așa. Adolescent fiind, venind dintr-un mediu rural, eu îmi găseam refugiu în învățătură. Chiar în anul doi de studii, m-am înscris în cercul de chirurgie, iar la foarte scurt timp mergeam cu profesorul Pavel Ostroveț la intervenții. În fiecare zi, ceea ce vedeam prin spitale, ceea ce ne predau profesorii noștri, ceea ce aflam eu, adică materia însușită la cursuri o developam și o așezam cu dragoste în mine și parcă îmi dădea curaj să studiez și mai mult. Pentru un student la medicină, experiența de la prima intervenție chirurgicală, dacă mai este și complicată, poate fi o amintire care rămâne în memorie toată viața. Mi-am pierdut cunoștința, pentru că prea puternic era impactul cu ceea ce era pe masa de operație. Căderile însă te întăresc, iar curajul, dar mai ales dorința și ambiția medicului de a nu lăsa pacienților să-i devoreze conștiința, îi fortifică puterea să se depășească, iar concentrarea și cunoștințele acumulate parcă îl cheamă spre drumul minunilor de care are nevoie orice bolnav.     
• Unii absolvenți, după ce se angajează în domeniul ales, chiar și în domeniul medicinei, spun că școala, cursurile, profesorii nu le-au fost de mare folos, că practica, după cum spune și proverbul, bate gramatica. Pe cât de adevărată este această opinie și câtă manipulare sau detestare există în ea?
• La colegiul de medicină, dar și la facultate între colegi era o concurență strânsă. Să fii student la medicină și să sfidezi sau să neglijezi învățătura și învățatul este o absurditate. Eram copii de la țară, puși pe carte. Din 32 de studenți, la colegiu, 14 am absolvit cu mențiune, adică cu media maximă (în sistemul sovietic, inclusiv, în anii ,80 când eram student, se menționa termenul „diplomă roșie”). După absolvire, eram obligați să lucrăm trei ani, în localitatea unde eram recomandați sau să mergem la armată pe doi ani. La facultate aveau posibilitate să continue studiile, conform îndreptărilor de la Ministerul Sănătății, respectiv, acestea erau recomandările care asigurau înmatricularea. Din cei 14 studenți eminenți, ne-au revenit patru recomandări. Noi, băieții, din politețe, le-am cedat la trei fete și un băiat care din motive de sănătate nu putea face serviciul militar, iar noi, gentlemeni fiind, am plecat la armată. Îmi amintesc bine perioada în care mi-am făcut serviciul militar în Baikonur, Kazahstan, unde mi-au încredințat punctul medical și sala de pansamente cu toate ustensilele pentru a fi gata de primul și ultimul ajutor soldaților, eu fiind cu grad de sergent, aveam în subordinea mea de felcer superior 24 de paturi, unde erau internați soldați cu diverse patologii. Nu știu cât de mult am îndrăgit să țin pușca în spate, dar știu sigur că aici mi-a încolțit în minte și în suflet determinarea că după armată trebuie și voiam să-mi continui studiile la medicină. Nu eram hotărât în alegere – medicină generală sau stomatologie, direcția mea era să mă fac medic. Studiile la Facultatea de Stomatologie nu prefer să spun că au fost grele sau ușoare. Rădăcinile învățăturii trebuie să fie amare, dacă vrei ca roadele să fie dulci. Am avut parte de profesori buni de la care am preluat priceperea și gustul meseriei. Începând cu anul trei de studii, împreună cu profesorii Arsenie Guțan, Dumitru Șcerbatiuc mergeam în sala de operație, asistam și mă implicam în intervenții complicate. Interacțiunile în vederea schimbului de experiență, în anii studenției noastre, nu erau atât de frecvente sau libere, ca să ai de unde alege. De-abia în anul patru, o bucurie care nu se uită ușor, a fost prima mea participare ca delegat al asociației studențești, cu un raport de specialitate despre Osteomielita odontogenă la un Congres din Dnepropetrovsk, Ucraina, organizat de Asociația Studenților din URSS. Așa am îndrăgit și mai mult chirurgia.
• Viața de student, dacă întoarcem timpul cu 30 de ani în urmă, nu era ușoară, tinerii nu aveau toate căile deschise spre performanțe, trebuia să dai din coate ca să crești profesional, să evoluezi, să te afirmi. Cum ați reușit dvs., dar și alți colegi, să obțineți încredere în fața pacienților, în primul rând, dar și în fața autorităților că jurământul depus stă mereu în conștiința și puterea dvs.?
• La medicină, studenții n-au ce căuta dacă pătează albul halatului cu anumite compromisuri. Am început să lucrăm cu salarii derizorii, nu spun aceasta precum că ar fi metoda optimă a primilor pași pentru a-ți începe activitatea. Mai curând afirm că dragostea de profesie te ajută să depășești multe obstacole. Gărzile de noapte, salariile mici, lipsa locului de trai nu m-au cariat, din contra, am înlăturat multe carii, pentru că am înțeles la timp că o dantură sănătoasă și frumoasă îi dă omului încredere să aibă o poziție corectă în viață. Împreună cu doi colegi de curs, Aurel Ciobanu și Sergiu Lungu (nu vreau să se înțeleagă că e o laudă ceea ce voi spune) am fost aleși să lucrăm în laboratorul Cercului științific pe lângă Catedra de chirurgie oro-maxilo-facială. Munca de cercetare, experiența profesorului doctor D. Șcerbatiuc, V. Topalo, V. Ouatu, lipsa utilajului, specialitatea stomatologie puțin apreciată în acea perioadă, și multe alte greutăți – toate au fost pietre de temelie, care ne-au întărit convingerea că medicina e creată să vindece durerea.  
• Ați avut profesori buni?
• Profesorii mei au fost doar binecuvântări cu o pregătire serioasă, școliți, cu cerințe riguroase, patrioți, pe care îi apreciam. Un exemplu este doctorul Arsenie Guțan, a cărui familie a fost deportată în Siberia. Absolvent al Facultății de Stomatologie în regiunea Irkutsk, glasul pământului l-a îndemnat să-i scrie o scrisoare lui tovarasu Stalin ca să revină în Moldova. El, împreună cu Nicolai Fetisov și Vladimir Ocușco, a pus bazele chirurgiei stomatologice din Chișinău.      
• Ați preluat modelul profesorilor, le-ați apreciat munca, apoi participarea și implicarea dvs. la conferințe, congrese ale stomatologilor, organizarea de workshop-uri, experiența și dragostea de profesie v-au transformat în exemplu pentru generațiile succesoare. Încrederea, pe care ați obținut-o în fața decanatului sau a rectoratului, v-au ales să construiți și să lăsați ceva concret în urmă. De ce a fost nevoie de clinica stomatologică pe care ați construit-o?
• Pe toate le reușești când nu-i dezamăgești pe oameni. Era nevoie de o catedră de propedeutică stomatologică, pentru că și aici, în Republica Moldova, oamenii au nevoie de siguranța sănătății. Cele două cămine împărăgenite de pe strada Mihai Viteazul le-am transformat în două școli, exact de ceea ce are nevoie un student ca să fie mulțumit de calitatea studiilor la el acasă. La USMF „N. Testemițanu” (numele patronului, știu toți românii din R. Moldova, se asociază cu onoarea și demnitatea) învață și studenți din alte țări, tocmai pentru faptul că aici calitatea studiilor se datorează instrumentarului tehnologic aliniat la standardele europene. Ajutat de dl. academician, dr.hab.șt.med., profesorul Ion Ababii, profesorul Ion Lupan, din 2010 este deschisă Clinica Stomatologică Universitară nr. 2, cu Catedra Propedeutică Stomatologică şi Implantologie Dentară „Pavel Godoroja”. Cunoștințele, experiența, tehnicile studiate în calificările din lume, le-am adus aici. Echipa de medici studioși nu dezamăgesc pacienții nici prin calitatea lucrului, nici în ceea ce privește dotarea. Și la noi, ca în toată lumea, există implantologie dentară, așa încât, datorită prețurilor accesibile, dar și a serviciilor de calitate, vin europenii aici și pleacă cu o dantură frumoasă. La moment, m-am reîntors ca șef de Catedră Chirurgie OMF să formez o bază puternică în Clinica Stomatologică nr. 2 de chirurgie OMF. 
• Studenții de azi sunt mai buni decât generațiile precedente?   
• Este greu să fac o ierarhie între studenții de azi și cei cu 20-30 de ani în urmă. Tinerii de azi au mult mai multe posibilități și facilități, pe care trebuie să le prețuiască și să învețe mai asiduu.  
• Familia, pe care ați creat-o, vă moștenește profesia și dragostea de profesie, iar jurământul lui Hipocrate va perpetua, cine știe, și următoarelor generații din familie. Cum reușiți să lăsați această moștenire spirituală? 
• Probabil, această moștenire spirituală vine prin dragoste, de la sine. Nu i-am convins pe băieții mei, Dumitru și Cristian, să urmeze Facultatea de Stomatologie, ei au ales-o, chiar dacă cel mic, dorea să devină bucătar, dar s-a oprit la stomatologie. Poate că în genele noastre (soția Daniela este absolventă a aceleiași facultăți) se transmite această pasiune, având în vedere că la masa mare a familiei se adună oameni care împărtășesc această meserie. Dumitru, fiul mai mare, fiind într-un stagiu în SUA, spune că stomatologia de la noi nu se vede într-o lumină mai palidă, privind utilajul sau pregătirea medicilor, decât în state sau în alte țări europene. Dragostea, dedicația și disciplina muncii sunt 3D, care îi aduc omului ceea ce nu trebuie să-i lipsească – respect și bani ca să investească în circuitul celor 3D.  
• Autor: Silvia Strătilă 
• Articol publicat în revista NATURA, nr. 392

Susține Natura.md: Devino Patron!