Parcurile moşiereşti: le pierdem definitiv?!

Pe teritoriul R. Moldova s-au păstrat vreo 40 de grădini şi parcuri dendrologice vechi, fondate în a doua jumătate a sec. XIX şi începutul sec. XX, de către moşieri români, polonezi, austrieci, armeni, ruşi, francezi etc. Acestea reprezintă o valoare considerabilă datorită faptului că în ele a fost concentrată o colecţie însemnată - mai mult de 150 de specii şi forme de plante arborescente de provenienţă străină. În plus, multe parcuri sunt interesante din punct de vedere al planificării şi aspectului arhitectural, format de covorul verde. La Ţaul – Donduşeni, Pavlovca – Briceni, Mândâc – Drochia etc. găsim cele mai reuşite modele de arhitectură peisajeră din Europa. Cu regret, nu am ştiut a îngriji şi păstra acest valoros patrimoniu, lăsat moştenire de înaintaşii noştri, pentru viitorul Ţării şi al neamului.

Parcurile moşiereşti: le pierdem definitiv?!
Conacul din Țaul. Foto: Oxana Greadcenco

Boierii au avut proiecte interesante
Majoritatea parcurilor dendrologice moşiereşti sunt concentrate în nordul R. Moldova, zonă de silvostepă cu soluri fertile, bogate în cernoziom. Moşierii locali şi străini, în a doua jumătate a sec. XIX, în timpul ocupaţiei ţariste, având la dispoziţie braţe ieftine de muncă şi-au construit pe moşiile lor vile cu grădini şi parcuri.

Prin anii 80 - 90 ai sec. XIX au apărut parcurile din Lipcani, fondat de austriacul von Ditmar şi Pavlovca din com. Larga, raionul Briceni, creat după proiectul lui Vladislavski - Podalco, Stolniceni şi Brânzeni – Edineţ, fondate de vestitul filantrop V. Stroescu şi parcul natural din s. Hincăuţi, întreţinut de Shnaider.

În s. Ţaul din raionul Donduşeni, la începutul sec. XX, moşierul Pommer a creat, după proiectul lui Vladislavski –Podalco. În această perioadă au fost fondate şi parcurile din s. Corbu, de către moşieriţa Alexandra Mavrocordat şi din s. Cernoleuca - de moşierul Cazimir, dar şi din Târnova.

În raionul Drochia, în satul cu acelaşi nume, a fost fondat unul din cele mai vechi parcuri dendrologice. Participantul la războiul ruso-turc, Demianovici, după ocuparea Basarabiei de către Rusia ţaristă (1812), primeşte aici un lot de pământ, îşi construieşte un conac, sădeşte o livadă de pomi fructiferi şi amenajează un parc dendrologic original, folosind specii rare de plante. Mult mai târziu, pe la sfârşitul sec. XIX, un alt polonez după nume Oganovici, ceva mai la nord de satul Drochia, la vreo 3 km de s. Mândâc, îşi construieşte o vilă cu două nivele, numită de el „Vila Mândâc” şi un parc pe o suprafaţă de 3-4 a, care la sud şi est contactează cu livezile de meri, formând un complex de grădină–parc.

La sud de or. Drochia este situat s. Miciurin. Aici am descoperit un parc – grădină pe o suprafaţă de 4 -5 ha, fondat, pe la sfârşitul sec. XIX, de moşierul Victor Bogdanovici. Istoria lui este tragică. Prin anii 50 ai sec. trecut în parc a fost instalată Staţia de Maşini şi Tractoare, care a distrus o bună parte din parc, apoi aici au fost instalate tabere de odihnă şi sau ridicat noi construcţii, s-a defrişat pentru terenuri de fotbal şi volei. În prezent se mai păstrează doar câteva segmente din parc şi vechea livadă, astfel că încă se poate de reconstruit parcul de altă dată. 

Parcurile din Pavlovca, Hincăuţi, Ţaul, de la „Vila Mândâc” şi recent descoperit, parcul din s. Corestăuţi, raionul Ocniţa care se întinde pe o suprafaţă de 17 ha, includ în structura lor compoziţională lacuri, care odinioară conturau o frumuseţe aparte. În prezent, acestea au un aspect jalnic – sunt înnămolite, în ele cresc plante hidrofite precum stuful, papura etc.

Cavoul nobililor Ohanowicz din satul Mândâc. Foto: Vadim Șterbate

 


Distrugerea au început-o sovieticii
Starea actuală a parcurilor vechi moşiereşti, în mare parte capodopere de arhitectură peisajeră,este alarmantă. Şi mai gravă este situaţia conacelor moşiereşti. Cu regret, zeci de ani, vilele au fost folosite (unele se mai folosesc şi astăzi) fără a fi reparate.

Înainte de anexarea Basarabiei la URSS, specialiştii români, în persoana profesorilor A. Borza, Colpacci, Lepşi şi alţii din cadrul Muzeului Naţional al Basarabiei de pe acele timpuri, paralel cu lucrările de organizare a rezervaţiilor şi parcurilor naturale pe teritoriul dintre Prut şi Nistru, au atras atenţia şi asupra parcurilor vechi moşiereşti (Colpacci, 1941). Deşi atunci aceste parcuri se aflau într-o stare satisfăcătoare, ei şi-au expus unele opinii cu privire la păstrarea şi conservarea lor. Însă după cel de-al doilea Război Mondial şi ocuparea Basarabiei de către regimul sovietic, parcurile moşiereşti, ca elemente de arhitectură peisagistică, au fost neglijate.

Fiind trecute în subordinea ministerelor Agriculturii, Învăţământului, Sănătăţii şi Asigurării sociale, au fost exploatate la maxim. De ex., Ministerul agriculturii de atunci a plasat pe teritoriul parcului din s. Miciurin, Staţia de Maşini şi Tractoare, iar în s. Şofrânicani - colhozul, cu permisiunea ministerului, a defrişat 7 ha de parc, sădind în locul lui livadă de pomi fructiferi. Astăzi din parcul moşierului Irjacovskii se păstrează doar conacul, care se află într-o stare avariată şi o mică parte din fostul parc. Ministerul Sănătăţii şi Asigurării sociale de după război a avut grijă ca în vilele moşiereşti (Lipcani, Pavlovca –Briceni, Brânzeni şi Hincăuţi – Edineţ etc.) să instaleze case de odihnă, spitale, sanatorii de tuberculoză etc., iar Ministerul Învăţământului a plasat în parcurile moşiereşti „lagăre pionereşti” (Mândâc, Hincăuţi), terenuri experimentale pentru şcoală (Iarovo – Soroca ) şi terenuri sportive(Miciurin, Corbu). În conacul din parcul s. Bălăbăneşti a fost instalată conducerea colhozului.

Toate aceste ministere şi organizaţii au pus începutul distrugerii parcurilor boiereşti. Construcţiile adiacente, efectuate de noii stăpâni pe lângă vile (Mândâc, Miciurin, Rediu Mare, Hincăuţi etc.) au distrus complexul arhitectural de altă dată. Au dispărut multe specii de plante arborescente valoroase. 

De pe vremea regimului sovietic de ocupaţie ne-au rămas conacele boiereşti devastate. În această privinţă o răspundere morală îi revine şi Grădinii Botanice şi specialiştilor de atunci (arhitecţi, dendrologi ), care prea târziu au bătut alarma. Abia în iunie 1958 – 1959, după 14 -15 ani de la anexarea Basarabiei la regimul sovietic, directorul Grădinii botanice a Filialei Academiei de Ştiinţe a URSS de atunci, T. Gheideman adresează un demers secretarului CCP din Moldova, tov. Z. Serdiuc, în care descrie situaţia tristă a parcurilor vechi moşiereşti, cu propuneri concrete în vederea îngrijirii, păstrării şi conservării acestui patrimoniu ( ANRM, F. 2848, I. 6, D. 821 ). Conţinutul demersului a fost alcătuit de cercetătorul ştiinţific al Grădinii botanice, inginerul P. Leontiev, care era un specialist de înaltă probă. În vederea pregătirii demersului către conducerea republicii, P. Leontiev a studiat în profunzime starea a mai multor parcuri moşiereşti de pe teritoriul R. Moldova, venind cu propunerea principală de a interzice distrugerea în continuare a parcurilor vechi moşiereşti şi de a le restabili, îngriji şi păstra.

Ca răspuns la iniţiativa Grădinii botanice, Consiliul de Miniştri a obligat ministerele, în subordinea cărora se aflau parcurile, să organizeze finanţarea îngrijirii lor şi restabilirea elementelor dispărute din parcuri. În acest scop au fost atraşi arhitecţii Institutului de Proiectări, care şi-au făcut datoria, însă deoarece finanţarea n-a avut loc, proiectele acestora au rămas doar pe hârtie. Ministerele au continuat exploatarea la maxim a parcurilor. 

Mai mult decât atât, pe teritoriul lor (Ţaul, Vila Mândâc, Corbu, Cernoleuca, Pavlovca, Brânzeni,
Miciurin, Drochia ş.a.) au apărut noi construcţii. Toate acestea au influenţat mult asupra aspectului arhitectural al parcurilor. Pe tot parcursul anilor şi până în prezent, din lipsa de îngrijire specială, majoritatea parcurilor se transformă în pădure.

Conacul din Păulești (Pavlovca). Foto: Oxana Greadcenco

 

Legea nu se respectă, obligaţiunile nu se cunosc
Odată cu obţinerea independenţei R. Moldova (1991) problema parcurilor vechi moşiereşti de pe
teritoriul R. Moldova revine la ordinea zilei. Mai mult ca atât, la 25 februarie 1998 a fost adoptată
Legea nr. 1538 –X111, privind fondul ariilor naturale protejate de stat. În cap. 12 din Lege -„Monumentul de arhitectură peisajeră” art. 72 prevede următoarele: Monumentul de arhitectură peisajeră are ca obiect păstrarea şi dezvoltarea compoziţiilor arhitectonice peisajere şi servesc ca depozit al genofondului de plante. Articolul 73 declară monument de arhitectură peisajeră parcurile vechi, parcurile silvice, aleile cu valoare istorică, culturală, ştiinţifică, estetică, economică şi recreativă. Art. 74 prevede că terenul Monumentului de arhitectură peisajeră (adică şi parcurile vechi moşiereşti ) se exclude din circuitul economic, dar rămâne la dispoziţia deţinătorului şi se află în subordinea autorităţii administraţiei publice locale. Acest articol nu obligă la nimic deţinătorul monumentului, iar administraţia publică locală cunoaşte numai faptul că acest teritoriu este exclus din circuitul economic.

Din toate parcurile pe care le-am vizitat, numai în două (Mândâc şi Rediu-Mare) la intrare am văzut panouri în care se anunţa că: „Parcul este un Monument de arhitectură peisajeră, protejat de stat”. Din păcate, primarii nu acordă nici o atenţie parcurilor. Când i-a întrebat de ce nu iau măsuri de îngrijire a acestora, ne-a răspuns că Inspectoratul Ecologic nu le permite acest lucru. În multe parcuri (Brânzeni - Edineţ, Corbu şi Rediu Mare - Donduşeni , Corestăuţi –Ocniţa etc.) se permite păşunatul animalelor.

În sfârşit, art. 75 declară că pe teritoriul Monumentului de arhitectură peisajeră se interzice orice
activitate ce nu corespunde destinaţiei lui, care ameninţă integritatea configuraţiilor arhitectonice peisajere. În punctul 2 al art. 75 se spune că orice lucrare de reconstrucţie şi restabilire a Monumentului de arhitectură peisajeră se efectuează după un proiect aprobat de autoritatea centrală de mediu. De aici reiese că reconstrucţia şi restabilirea parcurilor vechi ca monumente de arhitectură peisajeră se efectuează după un proiect alcătuit de Autoritatea administraţiei publice locale, aprobat de Ministerul Ecologiei.

Dar cine finanţează proiectul şi cine îl realizează, în condiţiile în care lipsesc atât mijloacele  necesare, dar, mai ales, specialiştii? De aceea legea rămâne doar pe hârtie, iar parcurile ca Monumente de arhitectură peisajeră degradează pe zi ce trece. Cu pierderea lor noi vom rămâne mai săraci. Şi-i păcat.

Acum, în viziunea noastră, Ministerul Ecologiei, împreună cu organizaţiile obşteşti de mediu,  trebuie să acorde mai multă atenţie acestei probleme şi să găsească calea de soluţionare a ei. Or, în prezent, autorităţile locale nu au posibilităţi financiare şi specialişti, iar Ministerul Ecologiei rămâne indiferent - nu propune proiecte de restabilire, înstrăinează aceste parcuri. Spre exemplu, vila şi parcul de la marginea or. Lipcani, fondat de moşierul austriac von Ditmar, au fost transmise la balanţa Consiliului raional Briceni, iar ultimul, după cum ne-a informat primarul dl Domenco, le-a comercializat. Un bancher din Briceni a devenit peste noapte proprietarul acestui parc, unde a plănuit să-şi construiască un restaurant. Tăierea arborilor din jurul vilei a început în 2008. Parcul din Hincăuţi - Edineţ a fost transmis de la balanţa primăriei la cea a Universităţii Pedagogice „ Ion Creangă”, care după spusele rectorului, profesorul dl Guţu, aici în zona de nord a Republicii va fi deschis un centru educaţional. Ideea este excelentă, dar pentru reparaţia vilei, restabilirea acestui parc natural şi a lacului se cer zeci de milioane. Cinci ani s-au scurs, dar carul nu s-a urnit din loc. Universitatea are nevoie de ajutor financiar, de altfel vila se va dărâma înainte de a fi reparată, iar lacul va dispărea ca element compoziţional al parcului.

Panou din Parcul Mândâc. Foto: Vadim Șterbate

 

E timpul să ne trezim!
Astfel, având în vedere că parcurile vechi moşiereşti prezintă un patrimoniu al întregului popor, răspunderea de starea lor actuală revine organelor centrale şi, în primul rând, Ministerelor  Ecologiei şi Resurselor Naturale, Culturii şi Turismului. În concluzie, propunem: 1) Ministerele, indicate mai sus, împreună cu administraţiile publice locale, să caute căile şi mijloacele legale de restabilire a parcurilor vechi moşiereşti; 2) Ministerele Educaţiei, Sănătăţii, Asigurării Sociale, Agriculturii, care pe parcursul multor ani au exploatat vilele din aceste parcuri, logic şi după lege, trebuie să participe la reparaţia lor şi la restabilirea parcurilor. 3) Autorităţile administraţiei publice locale să respecte întru-totul Legea cu privire la fondul ariilor naturale protejate de stat. 4.) Ministerul Ecologiei şi Resurselor Naturale, împreună cu Ministerul Culturii şi Turismului, să-şi extindă funcţiile şi asupra acestor Monumente de arhitectură peisajeră în vederea restabilirii şi conservării acestui patrimoniu.

 

Petru TARHON, doc. hab., prof., cercetător ştiinţific principal,
Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală

 

Articol publicat în revista NATURA numărul 209