INTERVIU Mi-a rămas în reflex stilul matematic, dar aproape tot timpul şi toată energia le dedic activităţii culturale

S-a născut în Cicănești, Argeș, este absolvent al Liceului „Vlaicu Vodă” din Curtea de Argeș, al Facultății de Matematică a Universității din București. A obținut doctoratul în matematică la Universitatea din București, avându-l coordonator pe matematicianul român Solomon Marcus. Este un autor extrem de prolific și complex, a publicat peste 500 de articole științifice, cărţi traduse în mai multe limbi. Este cel mai citat informatician din România (www.research.com). A călătorit mult, invitat la universități și conferințe internaționale. Este membru titular al Academiei Române și al Academiei Europei, membru de onoare al Academiei de Ştiinţe a Moldovei. A scris literatură, este membru al Uniunii Scriitorilor şi al Uniunii Ziariştilor din România.

Este redactor-șef al revistei lunare de cultură „Curtea de la Argeș”. Recent, fiind invitat la Simpozionul Internațional CUCUTENI 5000 REDIVIVUS, organizat de UTM, a binevoit să împărtășească cititorilor revistei NATURA câteva opinii despre  realizările profesionale, legătura sa cu literatura și cultura cărora le slujește generos și cu talent, bucuria și prețuirea Domniei sale pentru Basarabia.    

• Matematicianul și savantul Gheorghe Păun este un nume cunoscut atât în România, cât și peste hotare. Sursele biografice, din care vă putem cunoaște, sunt la îndemâna oricui. Totuși, prezentați-vă pentru cititorii revistei NATURA. Cine este Gheorghe Păun?            

• E o întrebare grea. Sunt și tipic, și netipic. Sunt plecat de la țară, copil de țăran autentic, dar, spuneam undeva, mai în glumă, mai în serios, ajuns din întâmplare în Academia Română. Lucrurile s-au derulat natural. Am scris în mai multe locuri cine m-a influențat. Mă consider rezultatul unor întâmplări norocoase – cu menţiunea că trebuie să fii pregătit pentru a valorifica o întâmplare norocoasă, pentru a lua calea pe care ți-o deschide destinul.  

• Care ar fi aceste întâmplări, care v-au determinat cariera?
• Părinții sunt primii cărora le datorez ceea ce sunt, nu numai biologic, ci și social etc. De mic mi-au inoculat ideea că sunt bun la matematică. Desigur, este aici o mică exagerare, pentru că un copil de trei ani nu e bun la matematică, e bun la numărat, dar dacă părinții spun că ai talent la numărat, deci la matematică, îi intră copilului în cap și așa crește. O intuiţie pedagogică formidabilă au avut părinţii mei.
• Aşadar, părinții v-au descoperit, v-au încurajat și v-au motivat… 
• Da, încurajarea părinţilor îți dă încredere și deschidere într-o direcție, iar apoi, când ajungi la școală, învățătorul și profesorii (eu am avut noroc de minți luminate în rândul lor) desăvârşesc adevărata formare. 

În anii de facultate, ba chiar și în anii de liceu de la Curtea de Argeș, aveam o singură dorință – să mă fac profesor de matematică și să mă întorc la liceul unde am învățat. În anul patru de facultate m-am întâlnit însă cu Solomon Marcus, un profesor contagios, la modul propriu, care încuraja foarte mult pe oricine... 

• ...iar pe dumneavoastră a simțit că are toate motivele să vă încurajeze... 
• Sunt produsul lui, fără îndoială. Am lucrat în același domeniu cu el, am preluat foarte multe de la el, probabil că stilul nostru de a fi se potrivea. De pildă, el discuta cu oricine, cu taximetristul, cu elevii, cu vânzătorul de ziare. Îi semăn şi aici. De aceea sufăr când văd că la supermarketuri se înlocuiesc casele de marcat cu vânzătoare cu case automate. Mă simt frustrat, fiindcă eu vreau să trec pe lângă un om, să-l privesc în ochi și să-i zâmbesc, el să-mi zâmbească mie. Ceea ce spun pot părea fleacuri, dar sunt lucruri fundamentale în aceste timpuri, când ne înstrăinăm din ce în ce mai mult. Vreau să trăiesc în stil tradițional, nu virtual, online. 
• V-ați ocupat de multe domenii de cercetare: teoria limbajelor formale şi teoria automatelor, sisteme de gramatici, calculabilitate pe bază de ADN, calcul cu membrane (inițiatorul domeniului), combinatorică pe cuvinte, cercetări operaționale (decizii multicriteriale, agregarea indicatorilor), semiotică, lingvistică computațională. Cui se datorează acest parcurs?  
• Mai întâi o să vă răspund de ce m-am ocupat de toate acestea. Aici sunt două aspecte. Faptul că Marcus m-a influențat și m-a atras spre teoria limbajelor formale și teoria automatelor este o certitudine, dar e sigur și că mintea mea era pregătită pentru matematica de tip algebric, structural, algoritmic. Eram cumva format genetic pentru o asemenea arie de cercetare, dar întâlnirea cu S. Marcus a fost hotărâtoare, providențială.    
• Îl puteți considera mentorul dvs.?   
• Întotdeauna am zis că îi sunt student perpetuu. Mi-au rămas în reflex foarte multe lucruri de la el, nu numai matematică. De pildă, era foarte grijuliu, avea un mare respect pentru textul scris. Spunea: nu contează că îl publici sau nu. Cel care l-a scris trebuie să-și onoreze semnătura și să aibă respect pentru foaia de hârtie, iar asta mi-a rămas și mie în minte şi în obicei. Descopăr uneori lucruri de care nu eram conştient că vin de la el, dar pe care parcă mi le-ar mai spune o dată și încă o dată.     
• Nu cred că sunteți singurul discipol.    
• Nu, deloc. A avut o școală de analiză, una de lingvistică matematică, apoi o școală de limbaje formale. Probabil, eu sunt cel mai activ elev al lui din zona de limbaje formale, şi, la rândul meu, am creat școli pe care împreună cu el le-am dus mai departe. Solomon Marcus a avut foarte mulți discipoli, în România și în lume. A scris cărți care au fost citite de oameni de pe tot globul și care și-au găsit la timp meseria potrivită, datorită acelor cărți. Mărturisea de fiecare dată asta un japonez, discipol al lui.     
•  În ce constă actualitatea și ineditul domeniilor de care v-ați ocupat?    
• Am fost întotdeauna cercetător, prin fișa postului, dedicat ineditului, frontierei domeniului, căutând să împing frontiera mai departe. Întotdeauna m-am ocupat de lucruri necunoscute, pe care am încercat să le cunosc. Cercetările mele au fost și sunt actuale, pentru că toate se așază în zona informaticii, „vecine” cu digitalizarea şi inteligența artificială. Am intrat de un deceniu şi ceva în a patra revoluție industrială bazată tocmai pe procesarea informaţiei, pe conectivitate, pe inteligență artificială – toate acestea sunt tot mai prezente în viaţa noastră.
• Inteligența artificială va diminua intelectul uman?   
• Este un posibil concurent. Să ne amintim că motoarele de la primele revoluții industriale înlocuiau mușchii omului și ai calului sau ce mai folosea omul, în diverse activități: întâi în mine, apoi la transport etc. Revoluția de acum are de-a face cu informația, cu înlocuirea creierului (exagerez un pic) în unele activități grele pe care le dăm calculatorului. Până unde va merge înlocuirea creierului? E o întrebare relevantă. Până unde a mers înlocuirea mușchilor? Foarte departe. Astăzi nu mai facem mai nimic cu mușchii noștri – dăm cu aspiratorul prin casă, dar și acolo s-au inventat aspiratoare automate. Va fi la fel cu inteligenţa artificială? Nu ştim…
• Dar un Solomon Marcus nu va dispărea, la fel un Gheorghe Păun. 
• Inteligența artificială curentă învață în funcție de ce i se dă pentru a se „antrena”. Deci, nu i se poate da mai mult decât ceea ce avem acum. Ea nu face progrese, ci muncă de rutină. De pildă, dacă îi dăm să scrie un program, produce unul care nu e mai bun decât programele pe care i le-am dat pentru învăţare, din care s-a antrenat. Sigur, face asta repede şi ieftin. Dar, pentru a împinge informatica dincolo de frontiere, e nevoie de om.    
• Putem spune că inteligenţa artificială va încuraja lenea?   
• Nu neapărat. Va înlocui munca meșteșugărească din informatică. Altă formulare – îi va înlocui pe muzicanți, nu pe muzicieni. Muzicieni vor rămâne, muzicanți mai puțini, pentru că dăm partitura inteligenței calculatorului și aceasta o va executa perfect... 
• ...și cântă calculatorul. 
• Și cântă calculatorul. Partitura rămâne însă apanajul omului. Superspecializarea este însă însoţită de un soi de analfabetism. Sunt cărți de acest gen – una se numeşte chiar civilizația analfabetismului. Ca să ajungi un neurochirurg de clasă, nu trebuie să mai știi poezii, literatură, şi nici nu mai ai putere pentru asta, pentru că trebuie să te dedici total profesiei, să te realizezi, altfel nu mai faci performanță. 
• Gheorghe Păun este la bază matematician și informatician. Activitatea dvs. însă nu se încadrează doar în domeniul real. Matematicianul Gh. Păun trece hotarele domeniului real în cel al culturii, social. Ion Barbu este mai întâi poet sau matematician, s-ar întreba unii. Care este explicaţia interesului dvs. pentru domeniul culturii?      
•  Oamenii se nasc cu multe talente, dar nu actualizează, nu valorifică decât puține. Cum spuneam, pentru a face performanţă într-un domeniu, trebuie să renunţi la altele, să renunţi la o parte dintre visurile din copilărie. Eu am avut norocul să pot valorifica mai multe, fiindcă fiind un cercetător inventiv (nu știu cum să mă laud fără să mă laud), am inițiat domenii, am avut nonșalanța, plăcerea și inspirația de a formula domenii și modele noi. În felul acesta am avut timp și energie pentru a mă reîntoarce la dorințele din tinerețe: literatură, cultură, ceea ce fac din plin acum, la pensie.    
• Acum ce faceți mai mult – matematică sau cultură?    
• Cultură, însă gândirea matematică, stilul matematic, modestia matematică nu se pierd niciodată – modestie însemnând nevoia de a demonstra tot ce spui. Matematicianul, dacă spune ceva, trebuie să vină cu o demonstrație, ceea ce e foarte important în viața socială, fiindcă azi fiecare poate să spună orice trăsnaie fără să o demonstreze. Mie sper că încă mi-a rămas în reflex stilul matematic, dar aproape tot timpul şi toată energia le dedic activităţii culturale, de pildă, realizării revistei Curtea de la Argeş. La Curtea de Argeș am avut şi un club de cultură cu întâlniri lunare. Am ridicat în oraş monumente lui Eminescu şi lui Urmuz, scriitorul născut aici. Trebuie însă precizat că nu e deloc o mare distanță între cultură și matematică. Ion Barbu spunea că geometria și poezia se întâlnesc undeva sus, în straturile înalte ale creației.     

•  Ați fost de mai multe ori la Chișinău. Este Basarabia pământ românesc?     
• Revista Curtea de la Argeș s-a născut în decembrie 2010, iar în 2011 deja o lansam la Chișinău, în organizarea doamnei Svetlana Cojocaru, vicepreşedinte acum al AŞM, care a fost de la început membră a colegiului de redacție. În sală era și Nicolae Dabija. În cursul lansării, Dabija a spus ceva care mi-a plăcut foarte mult: „Iată, după Podul de flori, un pod de reviste, mai trainic”. Am avut o colaborare foarte frumoasă cu Nicolae Dabija. El a venit de mai multe ori la Curtea de Argeş, eu am venit la Chişinău, însoţiţi şi unul şi altul de colaboratori. Iar rubrica „Podul de reviste” nu a lipsit decât de foarte puţine ori din sumar.

Nu pot accepta întrebarea dacă Basarabia e pământ românesc... Cum să nu fie, ne mai întrebăm lucrul ăsta?! Nistrul, de la un capăt la altul, este înșirat cu cetățile lui Ștefan cel Mare. Toți îl iubim pe Eminescu. Nu zicea el că „suntem români și punctum”? Vorbim aceeași limbă. Trăsnaia cu limba moldovenească a rămas în istorie ca o glumă proastă. 

Evident că Basarabia e pământ românesc. Unirea în cuget și simțiri e deja realizată, dacă aceasta s-a făcut, restul sunt „detalii” istorice. Eu nu lupt pentru unire, știu că e făcută deja. Eu doar aștept să se întâmple și cea administrativă. Când va fi, este mai greu de spus. Pamfil Șeicaru, celebrul ziarist, unul din întemeietorii presei românești interbelice, care a sfârșit în exil, scria undeva: „Unirea este inevitabilă, unirea se va face cândva, nu știu dacă o să apuc eu, dar ea este în firea lucrurilor”. El n-a mai apucat-o. 

Să lucrăm pentru unirea administrativă/politică, dar mai mult să lucrăm cu ce ne pricepem noi – cu condeiul, cu revista, cu întâlnirile față în față. Dabija spunea că ceea ce ne lipsește este să ne cunoaștem, să comunicăm mai mult, exemplul fiind versurile „Doru-mi-i de dumneavoastră/ ca unui zid de o fereastră”, ilustrat și de un tablou al expoziției „Eşti floare de dor, Basarabie”, a dlui Alecu Reniţă, pe care am organizat-o, pe rând, la Curtea de Argeş, Piteşti, Câmpulung, Râmnicu Vâlcea.    

• Cine va moșteni munca dvs.? Va fi ea recunoscută de generațiile viitoare sau acestea se vor lăsa complet pe „mâna” inteligenței artificiale?  
• E o întrebare bună, mă preocupă, dar nu prea mult. Domeniile de cercetare, cu atât mai mult în informatică, se nasc, cresc, se maturizează şi eventual se dizolvă în domenii noi. La ora asta se lucrează încă destul de intens în Membrane Computing, domeniul inițiat de mine acum mai mult de un sfert de secol. Modelele se numesc P Systems, de la Păun, am ajuns o iniţială... Domeniul s-a maturizat, a trecut de la teorie la aplicaţii, a prins foarte mult în China, iar chinezii vin cu numere mari. Editura Springer are o revistă dedicată domeniului, există şi o Societate Internațională de Membrane Computing, cu sediul în China, există conferinţe de profil. Toate acestea mă fac optimist.
• Autor: Silvia Strătilă 
• Interviu publicat în revista NATURA, nr. 391 

Susține Natura.md: Devino Patron!