PE ARIPILE TIMPULUI (3)
Nota redacției:
Acest articol reprezintă continuarea unui serial tematic publicat în paginile revistei NATURA.
Partea I poate fi citită AICI.
Partea a doua - AICI.
Deci, statul lui Burebista cuprindea și Basarabia de mai târziu. Mai mult, geții de aici și triburile sarmatice din zona sa sudică de câmpie, au participat efectiv la cele două războaie daco-romane, încheiate în 106 d. Hr. În următoarele secole au loc două fenomene esențiale, romanizarea unei mari părți din spațiul geto-dacic și debutul seriei de mari migrații ale popoarelor.
Inima Daciei romane a fost Transilvania, de unde - mai târziu și în diverse etape - se vor dispersa mari mase de români în Muntenia și Moldova. La est de Carpații Orientali, s-au afirmat ca putere militară, uneori trecând Dunărea în expediții de jaf, triburile carpilor numiți după numele munților, sau invers, munții preluând numele lor. În spațiul est-carpatic au existat și fortificații, mai bine cercetate cele din România: Petrodava (Piatra Neamț), Poiana (Galați), Zargidava (Brad, Bacău), sau Utidava (Târgu Ocna). La nord de arealul lor, mai sigur dincolo de granița României și R. Moldova, până aproape de Liov (L’viv), au viețuit costobocii, ulterior participând etnic la nașterea poporului ucrainean din arealul său vestic.
Pe la 300 după Hristos, se consideră că triburile vestice ale goților (vizigoții), au trecut Nistrul. Inițial acești germanici au plecat din zona baltică spre nordul Mării Negre. Pe parcursul itinerarului lor, în contact cu costobocii și apoi mai la sud cu civilizația orașelor grecești de la mare, au preluat roata olarului și alte numeroase elemente de civilizație romană provincială.
În acest complex arheologic, numit Sântana de Mureș (centru Transilvaniei) – Cerneahiv (zona Kiev), caracterizat de o puternică amprentă materială de civilizație romană, au viețuit în vest getodaci, resturi de sciți târzii, sarmați târzii, și în partea răsăriteană posibil și unele neamuri foarte timpurii de slavi, nedefiniți încă etnic bine. Geto-dacii se incinerau, iar goții se înhumau. În Basarabia un mare cimitir a fost cercetat la Dănceni/Ialoveni.
Conviețuirea geto-dacilor cu goții, preț de vreo două generații, a dus practic la o dublare a densității de locuire, distrusă însă din cauza teribilei migrații a hunilor de la 376 d. Hr. Goții părăsesc majoritar acest spațiu, parte trecând Dunărea în Imperiul roman de răsărit, parte plecând spre vestul continentului.
Plecarea goților, apoi decăderea puterii hunilor au fost cauze pentru o penetrare ușoară după 500 a triburilor înapoiate ale slavilor migratori, unde se perpetua încă o sclavie patriarhală și nu se folosea încă roata olarului, printre altele. Teoriile imperiale ruse au tot încercat să susțină rolul civilizator al slavilor, exact ca și mai târziu după cotropirea Basarabiei, plus apoi rolul eliberator, toate susținând blestemata politică a panslavismulu, care continuă și mai intens astăzi prin înarmarea fără precedent a imperiului rus, fără grija asigurării unui nivel decent de trai al populației. Politica lui Putin, contra căreia tot mai mulți ruși curajoși ies în stradă, fără să îi tragă de mână afară din casă americanii, care mereu sunt criticați de ruși.
Patria de formare a slavilor s-a întins între Elba și Nipru, iar cele mai multe triburi din spațiul extracarpatic, profitând de căderea pazei militare bizantine pe Dunăre din vanul 602, au trecut fluviul spre sud, unele comunități ajungând chiar în nordul Greciei, unde ulterior au fost asimilați. Fiind agricultori, sedentari, ne-au influențat lingvistic, dar datorită superiorității paleoromânei, a culturii materiale, și în unele zone a celei numerice a autohtonilor, au fost asimilați. În plus, în urma deselor incursiuni de jaf la sud de Dunăre, slavii obișnuiau să aducă la întoarcere numeroși prizonieri romanici, contribuind la fenomenul general al romanizării lingvistice.
În secolul VI, al domniei lui Iustinian și al urmașilor săi, are loc o puternică acțiune de misionari de creștinare dincolo de fluviu. Între Carpați și Nistru s-au descoperit deja arheologic numeroase vestigii paleocreștine. Ceea ce trebuie să reținem spre a expune tuturor, mai ales celor mințiți fără pic de bun simț de falsificatori, sunt două idei de forță:
1. POPORUL ROMÂN S-A NĂSCUT CREȘTIN, romanizarea fiind în mare sincronă cu creștinarea, astfel că suntem singurii dintre vecini care nu am fost creștinați, decizie impusă printr-o decizie politico-religioasă de vârf. Și cei mai vechi creștini.
2. SUNTEM SINGURUL POPOR CONTEMPORAN CE AM PĂSTRAT NUMELE CELEBREI ROME, imperiul său civilizator al continentului fiind după mine o primă UNIUNE EUROPEANĂ. Deci MÂNDRU SĂ FII ROMÂN chiar și la jumătate de mileniu, de când însuși Ștefan cel Mare se autodefinea în documentele sale voievodale VALAH, ROMÂN și nu moldovean (!!!). A se vedea site-ul menționat la sfârșit.
În spațiul carpato-nistrean, mai ales în zona sudică și centrală, au existat așezări autohtone romanice, care au avut cultura arheologică Costișa-Botoșana-Hansca, ulterior Lozna-Dodești. În secolul X, de mare explozie demografică pe tot continentul, populația străromânească, parte posibil extinsă din nord-estul Munteniei, strămoșii noștri au avut cultura arheologică Dridu. Astfel de așezări cercetate la Giurgiulești, Calfa, Molești, Brănești, Hansca, etc. În partea nordică, în special zona dintre Nistru mijlociu și Prutul superior (în mare reg. Cernăuți de azi), a existat o densitate deosebită de așezări slave. În partea de N-E a Basarabiei, între Răut și Nistru, a locuit o populație (slavi ?), ce și-a amenajat și o serie de fortificații din lemn și pământ (grupul cultural Alcedar-Echimăuți). În sec. XI-XII, în zona centrală s-a definit cultura românească Răducăneni (numită după comuna din jud. Vaslui).
Pentru copierea gratuită a cărții ISTORIA ADEVĂRATĂ A MOLDOVEI PENTRU ELEVI, în fapt scrisă pe înțelesul tuturor, rog intrați pe Google, cu link-ul goo.gl/b9BQne. Popularizați cartea și link-ul. Rog arhivați fiecare parte din materialele noastre lunare din revistă, iar bibliotecile să o printeze spre inventariere.
Vă iubesc. Va urma.
Dr. Mugur ANDRONIC
Articol publicat în Revista NATURA în numărul 350
Susține Natura.md: Devino Patron!