Povestea celor patru cai. O altfel de călătorie prin Moldova

Povestea celor patru cai. O altfel de călătorie prin Moldova

 

Într-o zi de august aridă, la o plimbare prin Râșcova, cu Valeriu și Ana, am aflat despre expediția în care Valeriu urma să plece împreună cu cei patru cai ai săi. În acel moment mi s-a luminat totul în jur și la întrebarea mea dacă pot să mă alătur, mi s-a răspuns afirmativ. Ce a urmat după, a fost cea mai frumoasă experiență din viața mea!

 

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

 

Deoarece am mai fost prin expediții (de cele mai multe ori chiar singură), eram parțial pregătită. Desigur, aceasta avea să fie o experiență nouă, de aceea a fost necesar să pregătim echipament
pentru a asigura confort maxim, atât căluților, cât și nouă. O săptămână am făcut antrenament cu căluții, pentru a-i obișnui cu mersul la trăsură. Totul s-a făcut treptat, cu grijă, răbdare și compasiune față de căluți, pentru ca orice experiență nouă să fie una pozitivă pentru ei.

Această săptămână a fost pregătitoare nu doar pentru căluți, ci și pentru mine personal. Fiind lângă ei 24 ore din 24, am început să învăț despre rutina cailor, care le sunt nevoile zilnice, cât de sensibili, vulnerabili și receptivi sunt ei la emoțiile și acțiunile omului și anturajului în care se află. Atunci am simțit responsabilitatea pe care o port față de ei, pe care aș compara-o cu cea a părinților față de copiii lor. Odată cu această responsabilitate vine și iubirea necondiționată.

 

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.


În căutarea pajiștii ideale
Cu acest motto am pornit expediția, sub cerul înstelat de vară. Prima oprire a fost la marginea unei păduri de stejari, nu departe de Râșcova, unde căluții aveau o pajiște suficient de  încăpătoare și hrănitoare, iar noi aveam copaci de care să ne agățăm hamacurile de expediție. Am adormit cu priveliștea cerului înstelat care se întrezărea prin coroanele stejarilor și în leagănul sunetelor de căluți și a clopoțeilor unei turme de oi din depărtare, cu gândul la cei dragi de acasă și cu sufletul plin de entuziasm.

După câțiva kilometri buni prin soarele dogorâtor, am hotărât să facem o nouă staționare pentru a ne odihni și a mânca. Cu greu găsisem un loc cu niște iarbă și umbră, seceta afectase o mare  parte din pășuni. Când soarele mai coborâse și era timpul deja să pornim, Wise începuse să aibă colici. În această situație primul lucru este să iei calul la alergat, pentru ca sistemul digestiv să se reactiveze. O oră întreagă a alergat Valeriu alături de Wise, timp în care eu eram lângă ceilalți căluți care erau la fel de îngrijorați și speriați ca și mine.

Pentru că venea noaptea și nu ne permiteam să rămânem acolo, căci nu mai era nici un fir de iarbă, am hotărât să pornim din nou la drum, până la prima pășune. A fost cel mai greu drum pe care l-am avut în expediție pentru că Wise era foarte obosit după colici, iar alți doi căluți începuseră și ei să le aibă. Am simțit atunci atâta neputință! Dar cu opriri dese, masaj la burtica lui Wise și inclusiv împins trăsura când urcam dealul, am ajuns la o altă margine de pădure, cu o pășune alături, unde am putut înnopta.

A doua zi, după câțiva kilometri parcurși, am ajuns la Butuceni, acolo unde aveam apă și iarbă suficientă pentru a putea rămâne mai multe zile ca să ne bucurăm de frumusețile peisagistice și a ne recupera puterile. La Butuceni am decis să regândim traseul pentru a exclude lipsa apei și a ușura sarcina lui Wise. Am hotărât să mergem de-a lungul râului Răut. Așa am traversat satul Mășcăuți, unde am trezit curiozitatea localnicilor, apoi am oprit pe imașul din apropierea satului Bălășești, unde fiecare zi e sărbătoare, iar muzica răsună continuu. 

 

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

Acolo niște localnici curioși s-au apropiat să admire căluții și au fost plăcut surprinși să afle despre povestea Sanctuarului Cailor, iar noi am aflat că unul dintre acești domni era chiar primarul satului Jevreni. El ne-a oferit sprijinul și imașurile din apropierea satului, în caz de nevoie.

Apoi am oprit într-un loc magic, la o distanță de jumătate de kilometru de la Răculești, pe malul Răutului, la umbra unor pini. Locul acela ne-a cucerit atât de mult, încât am hotărât să stăm trei zile. Căluții aveau iarbă verde, apă curată și toți ne bucuram de natura frumoasă și de culorile de vară târzie. Aveam și vecini - câțiva stârci și un uliu care ieșea în fiecare zi la vânat. Un fenomen curios a fost senzația dilatării timpului. O zi o simțeai ca o săptămână, o săptămână ca o lună - atât de intens se petrecea totul.

 

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

 

După Răculești a urmat un popas de o noapte, aproape de Ustia. Acolo Wise a depășit frica de a trece un pod peste Răut, cu ajutorul lui Yuki, care este cel mai tânăr și neînfricat dintre cei patru căluți. El a mers primul și așa Wise a înțeles că nu există niciun pericol și a trecut podul cu îndrăzneală.

Nu departe de Ustia ne aștepta un loc foarte simbolic, acolo unde Răutul se revarsă în Nistru. De aici, după un popas, am luat drumul înapoi spre casă. La scurt timp, am făcut cunoștință cu Ruslan, un localnic din Ustia care îngrijește și el de căluți, cu dragoste și fără violență. A urmat Răculești, Bălășești, Butuceni, unde am ajuns noaptea. Dimineața am fost surprinși de cantitatea deșeurilor și a urmelor de rug lăsate de vizitatorii care au venit să petreacă timpul liber în rezervație. Am strâns iarăși câțiva saci plini pe care i-am lăsat la tomberon, la ieșirea din Butuceni.

 

Ar putea fi o imagine cu 1 persoană

 

În următoarele zile ne-am bucurat de priveliștile Rezervației peisagistice Trebujeni. Acolo căluții au traversat pentru prima dată apa unui râu. Am apelat la aceeași formulă: primul a fost Yuki, apoi au urmat Wise cu Agni și Casper. Yuki a avut norocul să aibă o viață fără traume sau violență, de aceea tratează lucrurile și evenimentele noi cu mare curiozitate și fără frică. Între Trebujeni și Furceni am găsit pajiștea ideală - Raiul pe Pământ, un loc atât de magic și vibrant. Aici tot echipajul expediției s-a integrat în armonia naturii și așa am petrecut două zile magice și înălțătoare. Căluții se simțeau de parcă erau de-ai locului.

 

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

 

De casă ne despărțeau vreo zece kilometri pe care i-am parcurs în aproximativ 24 de ore, cu oprire pe  noapte la marginea pădurii. În timp ce mergeam, mi se derulau, ca într-un film, ultimele cinci săptămâni și simțeam o recunoștință imensă pentru cei cinci condrumeți de la care am învățat atât de mult.


Lecții învățate
În această odisee am întâlnit cai subnutriți, cu cicatrici și răni de bici, cu ochi triști și frică de om. Cei patru eroi ar fi avut și ei o soartă asemănătoare, dacă nu ar fi ajuns în grija lui Valeriu. Așa a fost creat Sanctuarul Cailor din Râșcova, acum mai bine de doi ani. În prezent, sanctuarul se bucură de sprijin din partea multor voluntari și iubitori de cai. 

Pentru că ne dorim o viață mai bună pentru caii din Moldova, am lansat în această expediție o campanie de strângere de fonduri care să sprijine programul de echitație naturală, pregătit de echipa Sanctuarului, împreună cu câțiva prieteni experți din SUA și Germania. Acesta are scopul de a promova comunicarea nonviolentă față de cai și o atitudine plină de respect și compasiune față de tot ce este viu. Cei cărora li se pare important și vor să sprijine acest program, pot face o donație pe platforma www.globalgiving.org, la secțiunea dedicată căluților din Râșcova (site-ul este în limba engleză).

Despre Sanctuar și programul de echitație naturală se pot citi mai multe pe pagina de facebook a sanctuarului (HorseSanctuaryRiscova). Aici puteți adresa orice întrebări legate de echitația naturală sau îngrijirea corectă a cailor. 

Necuvântătoarele sunt prietenii noștri. Tratându-i cu blândețe, ei ne vor remunera înzecit cu dragostea și blândețea lor. Acest sentiment este unul foarte prețios. Valorificați-l!

 

Anastasia GURSCHI
Articol publicat în Revista NATURA în unmărul 348