De vorbă cu mine însămi
„Cea mai bună educație sexuală este o familie bună” prof. Adrian Papahagi
natura.md
Ian 27, 2023 02:26
1537
0
Iarna, de sărbători, îmi închipui, din marea dorință să mă odihnesc lângă cei dragi, că dau timpul înapoi, că acele ceasornicului le mișc eu, că gândurile și lacrimile curate nu mint inima și creierul. Aceste zile mi-au adus în minte o întâmplare din viața lui Ion Creangă pe timpul când era învățător. Într-o zi, întorcându-se de la școală, Creangă încetini pasul ca să se mai uite la niște copii, care se dau cu săniuța de pe un delușor la vale. Printre zecile de copii, care coborau și urcau veseli, înhămați la sănii, cel mai mic din ei, cu o căciulă mare și mițoasă pe cap, cu surtucul fratelui pe el, cu ciubotele și ele grele, cu una-două mărimi mai mari decât i-ar trebui, i-a atras atenția. Copilul nu mai ajungea în vale și nu se mai bucura de pârtia lungă, pentru că la un bolovan buclucaș săniuța se răsturna. Creangă, atent și bun din fire, l-a luat pe copil de mânuță, au ridicat dealul, apoi s-a așezat, așa mare și lăbărțat cum era, în sanie, a luat copilul în brațe, și, când a ajuns la bolovanul buclucaș, a înfipt călcâiul în pământ, ca sania să alunece mai lent și să nu se răstoarne, și...așa au ajuns până în vale. La întoarcere, până a urca delușorul, copilul i-a povestit că are un frate mai mare și învață la școală, și că surtucul, ciubotele și căciula sunt ale acestuia, că pe frate-său îl învață ...unul Creangă, că acesta le spune povești, și fratele în fiecare seară vine de la școală și i le spune și lui...
- Și dacă ai vrea și matale să știi vreuna, să vii și-ți povestesc...
E firesc să mă întreb (într-o epocă când goana după spor cantitativ o ia razna) dacă i se mai citesc azi copilului povești înainte de somn? Mai sunt copii care plâng înainte de culcare că nu li se spune povestea? Răspunsuri deșănțate la aceste întrebări retorice am putea să găsim mult mai multe decât să ne pese că evoluția precoce a existenței fizice, graba să sporim inteligența copilului (dacă ea nu se confundă cu maturitatea) aduc beneficii. Sigur că aduc, atunci când păstrăm și un echilibru în creșterea și educarea lui. Se întâmplă însă, în epoca încremenită în proiecte, ca să-i dăm copilului cu o mână și cu două să-i luăm. De vreo treizeci de ani, de când grăbim timpul (și așa e de felul lui grăbit), o generație a devenit opacă la politețe, la sensibilitate; în general, a devenit sfidătoare, dacă nu chiar respingătoare la orice etichete morale. Nu merg pe fenomenul generalizării, dar mulțimea are avantaje și este o masă influentă. În toți acești ani, în școală s-au introdus câteva discipline, din al căror titlu nu lipsește cuvântul „educație” și tocmai acest termen devine un subiect inepuizabil de discuție deviaționist. Motivând că astăzi în societate, tinerii sunt îndoctrinați cu prea multă literatură, istorie sau matematică, de o alt fel de educație ar avea nevoie adolescentul – una care să-l relaxeze, să-i favorizeze precocitatea într-o altă direcție. Ideea de schimbare a legilor în educație nu cred că poate veni de la un fost elev (astăzi, într-o funcție, care să-i permită să facă reforme), care a respins, fiind supraordonat în școală, rigoarea și disciplina. Schimbările spre a sminti tinerii și a-i duce în derivă, precum că o educație clasică, fundamentală nu mai corespunde standardelor de viață actuale vine de la acei „mafioți educaționali” (sintagma reușită este a prof. Daniel Funeriu https://romanialiterara.com/2019/07/daniel-funeriu-invatamantul-repere-minimale/), care vor să schimbe tocmai ceea ce îi enervează – valorile morale, alcătuite dintr-un triptic clasic - „început, sens și înnoire”.
Copiii cresc bine, spunea profesorul universitar clujean Adrian Papahagi, un mare și bun latinist, redutabil medievalist și uriaș anglicist contemporan, „în familii închegate, prospere și iubitoare, și o școală de calitate, capabile să producă tineri frumoși și integri moral, psihic, fizic și intelectual”. Maturizare nu înseamnă să-i predici copilului desfrânare. „Cred totodată că, în adolescență, e preferabil să-ți vezi de școală, nu de amor, și că majoritatea elevilor asta și fac. Cred că, la 12-13 ani, copiii trebuie să se dea cu bicicleta, să se joace cu un câine, să învețe matematică, să citească, nu să se preocupe de sex”, menționa distinsul profesor Papahagi, și „cred că o familie închegată și o educație morală sunt cea mai bună educație sexuală”.
Îmi mai spun, și n-ar fi rău să mai audă și alții, că iernile de altădată, cu zăpadă cât casa, adunau oamenii la sărbătorile sfinte sau poate sfințenia sărbătorilor îi aduna pe ei. Întâlnirile erau frumoase din care nu lipseau afecțiunea și respectul, tinerii își apropiau inimile, obrajii cu săruturile, ascunși de gerul năprasnic al iernilor, undeva într-o cămară/iatac (în niciun caz locație) unde era și un cuptor cald. Peste ștergarul cu flori întins, cu miros de plăcinte și aromă de vin, privirile tinerilor se îmbrățișau cu pasiune și delicatețe, cu harul răbdării, pentru că acești tineri erau crescuți în familii bune, „cu o mamă și un tată iubitori și grijulii, bine crescuți și struniți, cu băieți învățați de mici să respecte fetele, și cu fete îndemnate spre pudoare și delicatețe”. Fac un restart acestui tablou din descrierea atât de bine definită și argumentată de profesorul Adrian Papahagi.
Silvia STRĂTILĂ
Articol publicat în revista NARURA în numărul 371
Susține Natura.md: Devino Patron!
