Devino Patron!

Vetrele noastre strămoșești: Dubăsari

Vetrele noastre strămoșești: Dubăsari

Oraș, centrul administrativ al raionului Dubăsari. Este situat pe malul stâng al Nistrului. Atestat documentar în anul 1523. Coordonate geografice: 47°16′09′′ lat. N, 29°10′23′′ long. E. Altitudinea localității față de nivelul mării – 40 m. Suprafaţa orașului – 15, 60 km2. Gospodării individuale, apartamente –9.500 (2004). Populaţia – 35.800 loc. (1989), 23.650  loc. (2004), 22.300 loc. (2016). Structura etnică: 15.414 români, 10.718 ucraineni și 8.087 ruși (1989). Biserica-catedrală Adormirea Maicii Domnului (1808). La Dubăsari funcționează cea mai mare centrală hidroelectrică din republică. Distanțe: 41 km până la Chișinău, 65 km până la Tiraspol. Staţii de cale ferată la Chișinău și Tiraspol.

Cadrul geografic. Zona de așezare a localității face parte din Câmpia Nistrului Inferior, cu altitudini între 150 și 200 m față de nivelul mării, cu șesuri înguste de-a lungul văilor de râuri și râulețe. Vegetație preponderent de câmpie. Se întâlnesc mici crânguri și rariști de pădure. Rețeaua hidrografică o alcătuiesc afluenții râului Nistru: Ichel și Iagorlâc. În vecinătatea urbei, de dreapta și de stânga Nistrului, se află sate cu vechime de veacuri: Molovata, Cocieri, Holercani, Roghi, Coșnița, Ustia.

Mențiuni documentare. Dubăsarii ar fi existat în 1523 ca centru administrativ în districtul Oceakov și apoi, sub stăpânirea Poloniei, ca localitate de hotar a Podoliei.  Istoricul Ion Nistor atestă Dubăsarii într-un hrisov din anul 1650. Sunt și alte  dovezi documentare despre existența așezării rurale în secolele XVI-XVII, dintre care și ispisocul din 1692 care confirmă proprietatea lui Costache Jora asupra moșiei locale și asupra altor moșii de la Nistru, din hotarul cărora făceau parte satele Jora de Sus, Jora de Mijloc și Jora de Jos. Documentele din sec. al XVIII-lea amintesc de Drumul Suslenilor și Drumul Dubăsarilor, care străbăteau ținutul Orheiului. Trecerea peste râu se făcea pe un pod umblător.

Dubăsarii de la sfârșitul sec. al XVIII-lea sunt marcați în istorie prin vizitele și prezența în localitate a unor conducători și demnitari români și străini. Importantă este știrea că la Dubăsari și-a desfășurat activitate cărturarul Mihail Strelbițki, care la tipografia sa a tipărit câteva cărți de literatură și manuale de limbă română. 

În 1771 târgul  Dubăsari este menționat ca subdiviziune administrativă a județului Tiraspol, ca în 1775 să fie trecut în categoria orașelor. În 1804, localitatea apare cu denumirea Dubăsarii Noi, având 400 de case și 2.114 locuitori, stație de poștă cu cai, 3 mori de apă și de vânt, 6 prăvălii; 1808, este ridicată din piatră biserica locală, pentru care, în 1816, sunt arătați clericii: un protoiereu, 3 preoți, 2 diaconi, 3 dieci și 3 clopotari; 1818, trece prin Dubăsari împăratul rus Alexandru I, care se întorcea din Odesa după o întâlnire cu omologul său din Austria; 1821, aici se deschide o școală parohială; 1836, funcționa un mic port fluvial și o vamă la trecerea peste Nistru, existau depozite de cereale și de cherestea, se impozitau mărfurile de import și export; 1859, Dubăsari, oraș în gubernia Herson, 681 de case, 3.963 de locuitori, 2 biserici ortodoxe, o sinagogă, spital, stație poștală, 10 mici fabrici și uzine, 20 de mori, 3 iarmaroace pe an; 1897, locuitori - 13.466, majoritatea români; obiective edilitare: școală ministerială, școală orășenească mixtă, școală particulară, o instituție curativă.  

Informații și date statistice din sec. al XX-lea: 1905, orașul stăpânea 3.984 desetine de pământ; 1910, se dezvoltă satele din preajma orașului: Mahala cu 177 de ogrăzi și 955 de locuitori și Carantin cu 93 de ogrăzi și 484 de locuitori; 1912, peste Nistru funcționa un pod plutitor pe bărci; 1915, oraș cu 14.200 de locuitori, 2 școli ministeriale și 5 orășenești și particulare, având peste 700 de elevi; 1917, orașul e cuprins de evenimentele revoluționare; 1924, este proclamată RASSM, orașul Dubăsari devine centru administrativ de raion; 1930-1941, ani de represiuni și răfuieli cumplite din partea organelor puterii sovietelor: oamenii sunt urmăriți, arestați și condamnați la ani grei de închisoare sau, de-a dreptul, lipsiți de viață. Toate din motive inventate: contrarevoluționari, ,,chiaburi”, colaboraționiști; 1941-1950, sute de dubăsăreni căzuți pe front în țări străine, mii de familii din oraș, din suburbii și din satele apropiate deportate în ținuturile pustii ale Siberiei. 

Au trecut anii, suferințele și necazurile însă nu se uită. În timpul conflictului din Transnistria, sovietul orășenesc al Dubăsarilor s-a declarat de partea separatiștilor din Tiraspol (cu 49 voturi din 86), în timp ce sovietul raional s-a declarat de partea autorităților Republicii Moldova. De atunci raionul Dubăsari este împărțit între cele două autorități, Dubăsarii fiind un oraș al părții separatiste, 10 localități din cele 29 din stânga Nistrului fiind administrate de autoritățile Republicii Moldova. 

Obiective edilitare, economice, sociale, culturale. În 1950 începe construcția hidrocentralei de pe Nistru, dată în exploatare în 1955, stația electrică fiind preconizată pentru 44 mii de kilowați. În oraș, intră în funcție mai multe întreprinderi: uzina mecanică, uzina de beton armat, coloanele mobile mecanizate de construcții, fabricile de confecții, de panificație, de produse lactate, de bere. În prezent din patrimoniul orașului fac parte: 12 fabrici și uzine, 4 asociații specializate în industrie și agricultură, portul fluvial, spitalul raional, sanatoriul, 5 farmacii, 11 școli de cultură generală, 13 biblioteci, palatul de cultură, muzeul de istorie și etnografie, unitățile de prestări servicii, centrul de telecomunicații, o rețea mare de magazine, cafenele și baruri, 2 stadioane.

Onomastica. Denumirea orașului reprezentă  la origine vechiul cuvânt românesc  dubăsari, având sensurile ,,meșteri care construiesc poduri plutitoare pe luntre sau bărci mari” și ,,lucrători sau supraveghetori la vechile poduri plutitoare pe bărci”.  Monumente istorice. Din repertoriul monumentelor arheologice descoperite în zona localităților dubăsărene fac parte vetrele de așezări umane din paleolitic și neolitic, din epocile bronzului și fierului, precum și din perioadele timpurii ale Evului Mediu. Monument de cult: Biserica-catedrală Adormirea Maicii Domnului, monument al naturii, Havuzul Mare.

                                                                                Prof. Anatol EREMIA
Articol publicat în Revista NATURA în numărul 371

 

 

Susține Natura.md: Devino Patron!