Pe aripile timpului (II)

Pe aripile timpului (II)
Tudor Andronic

În prima epocă a fierului, Hallstatt, numită astfel după o localitate austriacă, se constituie mai multe culturi arheologice ale tracilor norddunăreni, existente de ambele părți ale Prutului, în fapt în tot spațiul românesc de mai târziu. 

Despre TRACI, părintele istoriei, grecul HERODOT, spunea că sunt cei mai numeroși din lume, după populațiile Indiei, și că dacă ar fi uniți ar fi de nebiruit. Locuiau la vest, din Boemia și până dincolo de Nistru, la sud și nord de Dunăre. Dintre ei, în cea de-a doua epocă a fierului, numită La Tène, după o localitate din Elveția, s-au definitivat etno-cultural, strămoșii noștri direcți, geto-dacii. Tot Herodot a scris despre geții, citez, CARE SE CRED NEMURITORI, că sunt... CEI MAI VITEJI ȘI MAI DREPȚI DINTRE TOȚI TRACII. 

Herodot parintele istoriei | Istorie pe scurt
Herodot - părintele istoriei

 

Foarte important, marele istoric grec STRABON a scris, citez: ...GETII ȘI DACII AU ACEEAȘI LIMBĂ. Geții locuiau în afara arcului carpatic, iar în interior dacii.

În Basarabia aceeași cultură și populație, ca dincolo de Prut, care a ridicat și ea fortificații, precum cea de la BUTUCENI, inclusiv acolo și un sanctuar de tipul celor de la SARMISEGETUZA. La fel la Dolineni, reg. Cernăuți. În sec. III î. Hr. era deja constituită cultura geto-dacică clasică.

Invazia bastarnilor din părțile răsăritene ale Germaniei, afectează teritorii întinse. Pe la 200 î. Hr. izvoarele scrise îi atestă la nordul Dunării de Jos. Se atestă arheologic și o infiltrare a lor în centrul Transilvaniei. În jumătatea de nord a întregii Moldove s-a constituit cultura lor arheologică, numită după primele descoperiri Poienești (jud. Vaslui) – Lucașeuca (r. Orhei). Inițial, au dominat politic teritoriul ocupat. Se implică militar în unele conflicte zonale, chiar la sud de fluviu. În așezări se atestă o coabitare cu autohtonii. Se consideră că rolul lor dominant este încheiat o dată cu puterea militară a lui Burebista, pe la jumătatea sec. I î. Hr. 

Getul Burebista, cu reședința ipotetică la Popești, pe Argeș, unificatorul tuturor neamurilor getodacice, zdrobește în vest triburile celtice ale boilor și tauriscilor, și extinde statul de la Bratislava, unde s-au descoperit urme de fortificație dacică, de davă (vezi orașul Deva de azi), până în nord-vestul Mării Negre. Cel mai mare stat din istoria românilor, devenit principalul pericol și concurent pentru Roma. Burebista, despre care se spunea că putea ridica o oaste de 200.000 de oameni, se implică în războiul civil din imperiu, pentru putere, dintre celebrul Caesar, cuceritorul Galiei (Franței de azi), și generalul Pompeius Magnus. 

Să vedem până aici și unele afirmații aiuristice prezente în produse informative puternic politizate, în scopul susținerii statalismului antiunionist, și uneori a românofobiei, precum site-ul www.moldovenii.md, sau filmul în trei episoade ISTORIA MOLDOVEI, realizat cu finanțare probabil rusească și girat de fostul președinte Dodon. Citez din primul: „Vechea Dacie a fost formată de sarmați (protoslavi) și geți. În cinstea acestei comuniuni capitala Daciei a și fost denumită Sarmisegetuza”. Potriveli după ureche... de prostit neștiutorii.

1. La data sosirii triburilor sarmate, și doar în spațiul estic al Daciei, geto-dacii erau deja definitivați etnocultural. La data lui Burebista (sec. I î. Hr.), sarmații nu erau împrăștiați în toată Dacia, să fi creat statul. La vremea războaielor cu romanii, la est de Carpați erau roxolanii. În anul 20 d. Hr. triburile iazigilor au migrat în Câmpia Ungariei, UNICUL LOC UNDE ȘI-AU FĂCUT AȘEZĂRI STABILE.
2. La noi, doar descoperiri de morminte cu inventar tipic, și în zona Bălți, sau zona de câmpie sudică basarabeană, sau Câmpia Jijiei, de la Botoșani spre sud. Neamuri de migratori trăind în corturi și căruțe, pastorale, nu și în zonele maxime de locuire, privilegiate, de podiș, de deal-munte ale geto-dacilor.
3. Sarmații, iranieni, NU sunt protoslavi. Triburile diverse protoslave au apărut doar într-un spațiu nordic, între Elba (cultura Praga) și Nipru (cultura Kiev, apoi Jitomir-Korciac). Minciuna are scop de a lega din start așa-zisul popor moldovenesc de slavi.
4. Capitala, în inima teritoriului dacic, în Transilvania, și nu extracarpatic, nu are nicio legătură etimologică cu sarmații, care nu au locuit acolo. Râul unde fusese ascuns tezaurul lui Decebal, se numea Sargeția, probabil curgând nu departe de capitală. 

RO HD Santamaria de Piatra (2).JPG
Râul Strei (fostul Sargeția) curgând în dreptul localității Sântămaria de Piatră, jud. Hunedoara. Foto: Țetcu Mircea Rareș, www.wikipedia.org

 

Altă tâmpenie, TERIBILISM STATALIST moldovenesc, citez: Moldovenii sunt mai vechi ca romanii. Aceeași laudă de sine în stil sovietic, fără acoperire științifică evidentă. Și se mai spune: Italicii și alte naționalități din Italia provin de la strămoșii direcți ai moldovenilor. Culegere de teorii spectaculoase de pe Internet, căci la fotbal, femei și istorie toți se pricep. Chiar și teribilistul, fostul meu asistent de la facultate, Lucian Boia, ce a luat-o razna cu totul (corupție?).

O altă teorie nedemonstrată științific: Nu moldoveneasca și româna provin din latină, ci invers. În realitate toate limbile neolatine din Portugalia până la noi, arealul fostului Imperiu Roman, provin din latina populară a imperiului, preluată prin romanizarea, mai mult sau mai puțin, a băștinașilor. Să amintesc că din limba geto-dacilor se cunosc, încă doar ipotetic, doar circa 100 de cuvinte, prin comparare cu albaneza. Și anonimii autori ai site-ului, continuă cu alte fantezii de prost gust: Italicii și alte naționalități din Italia provin de la strămoșii direcți ai moldovenilor, ulterior în text scăpându-se: citez: Studiile de genetică ADN, efectuate au demonstrat, de asemenea, că populaţia contemporană din regiunile carpato-danubiano-pontică nu este înrudită genetic cu locuitorii Peninsulei Apenine (italienii).


Pentru copierea gratuită a cărții ISTORIA ADEVĂRATĂ A MOLDOVEI PENTRU ELEVI, intrați pe Google, cu linkul goo.gl/b9BQne. Rog arhivați fiecare parte.

 

Dr. Mugur ANDRONIC
Articol publicat în Revista NATURA în numărul 349