Plăcerea cărții nu face rău
natura.md
Iun 2, 2024 01:17
250
0
Deseori, în articolele mele pentru NATURA, citez fragmente din cei care scriu aerisit, profund și bine interpretat pentru cei cu urechi să audă și cei cu ochi să vadă. Alecu Reniță, Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu, Alex. Ștefănescu, Teodor Baconschi, Adrian Papahagi, Vasile Nanea sunt doar câteva așteptări publicistice căutate de mine pe rețelele de socializare (cele considerate vetuste de tineri, pentru că în ele mai apar opinii igienizate, raționale, ideatice). Folosesc notițele din cărțile-mi cumpărate din librării, chiar dacă prețul lor bate la buzunar, eu mă ambiționez să le bătătoresc paginile cu aviditatea lecturii – singura ocupație nobilă a unui intelectual când zici că timpul nu ți-o include în programul zilei. Doamne ferește, și al vieții!
Colega mea, o doamnă rafinată cu lecturi, mărturisea că își cumpără mereu cărți. E o boală profesională care se vindecă doar prin implozie, cea a lecturii, atunci când intră în rolul personajului arghezian: „Întinsă leneşă pe canapea, /Domniţa suferă în cartea mea”.
Domni (că tot citez din testamentul lui Arghezi), care să citească, mai sunt, mulți sau puțini, din obligație sau din plăcere, tineri sau trecuți prin noianul timpului. În 97, discipola mea Aliona Popa, a citit toate cărțile recomandate la română și universală. Nu se lăuda cu lecturile ei, ci se remarca printr-un mod de gândire rațional și curat. În promoția 2007, liceenele Gabriela Cocieru, Aliona Zbanțu, Oxana Romanovici, Dina Arnăut erau într-o competiție lecturală, iar dovadă că știau conținutul operei din lectură, bineînțeles, și nu din comentariile criticilor, dezvăluiau detaliile pentru confirmare că au citit cartea. Azi îi văd pe Alex sau Nicu, Răzvan sau Amelia că poartă în ghiozdanul, doldora de cărți, și una aparte, de beletristică. Nu i-am auzit să se oftice însă că în geanta și așa grea nu mai încape o carte în plus. Din contra, când tema lecției li se pare plictisitoare, se furișează și citesc 2-3 pagini. Și eu mă bucur, chiar îmi vine să încetinesc timbrul vocii ca să nu-i distrag din lectură. Pe ei se sprijină profesorul când e nevoie să dea un interviu. De ei ar avea nevoie viitorul dacă viitorul ar aprecia oamenii valoroși. Părerea lor trebuie solicitată, dacă e cazul, ce cărți trebuie să conțină programul de studii. Ei sunt cei mai convingători în concursul „Promit EU o carte”.
Școala are multe concursuri de promovare a lecturii. Lecturiada și multe alte forme de competiții îi determină pe tineri să citească. Bine ar fi dacă asemenea motive ar deveni cochilii în care și-ar găsi omul adăpost încă din tinerețe. Școala dimpreună cu profesorii, poate și familia, fac din cărți copiilor adăposturi pentru viitor. Depinde dacă omulețul cel mic ia ca temelie pentru viitor acest dar încă de pe băncile școlii.
Criticul literar și scriitorul Alex. Ștefănescu în cartea „Mesaj către tineri” scrie că „plăcerea pe care o oferă literatura nu face rău”, dar nu-i nici ușoară. Trebuie să nu fugi de acest greu care tocmai îți aduce plăcere, iar coana plăcere trece prin efort. „Omul din vremea noastră, spune criticul, instalat surâzător ca o pisică într-un fotoliu”, ar vrea să culeagă zmeură fără să se zgârie de tufele țepoase. Preferă s-o ia direct din castronul din frigider.
Grăbit de timp sau de gând, omul de azi crede că o carte (sunt opere atât de voluminoase, cum ar fi ale lui Balzac sau Dostoievski, Hugo sau Preda, de 600-800 de pagini) se citește meticulos, e nevoie să stăpânești un vocabular ca să înțelegi textul. O carte pe care o citești, retras undeva în liniște, nu-ți dă prilejul să te poziționezi pe un loc unde să te vadă toți, să-ți prezinți mușchii sau haina scumpă. Cartea, lectura au un ritm mai lent. Ea te prezintă ca om valoros dacă și mediul apreciază această virtute.
Atrage mai multă atenție cel locvace care vorbește în afara cărții, cel care prin violență fizică sau verbală își impune autoritatea, unii trecându-l în categoria oamenilor curajoși. Epoca în care trăim optează pentru plăcerile și imaginile violente, sfidând nuanțele calde și luminoase. În cartea sa Alex. Ștefănescu povestește tinerilor că a văzut la New York spectacolul Othello de Shakespeare, în care maurul o ucide cu bestialitate de Desdemona, ba chiar o înjunghie cu pumnalul, iar apoi o izbește cu capul de pereți, umplând încăperea cu sânge. Întrebat de ce a pus în scenă asemenea monstruozități, regizorul a răspuns că americanii cred în violența feroce că „o simplă strangulare n-ar fi emoționat pe nimeni sau ar fi fost considerată o mângâiere duioasă”. La fel este și cu scena din romanul „Ion” de Liviu Rebreanu: violența personajului din carte poate fi mai ușor suportată, decât cea văzută de regizor în film. Iată de ce alegem să ne manifestăm prin formele de convingere seducătoare, caracteristice epocii de astăzi: orgoliul, violența, mândria și multa vorbărie.
Dacă ne-am întoarce la plăcerea lecturii din dragostea de a citi, am găsi că „plăcerea furnizată de literatură nu face rău”. În biblioteci putem găsi „rezerve imense de frumusețe literară, iar noi le ignorăm”. Literatura ne încântă ca mirosul unei flori. „Farmecul ei, spune Alex. Ștefănescu, nu provoacă leziuni, nu ne dezumanizează”.
Autor: Silvia STRĂTILĂ
Articol publicat în revista NATURA, nr. 385
Susține Natura.md: Devino Patron!
