Şcoala şi rezultatul emancipării

Şcoala şi rezultatul emancipării

Democrația în care ne-am pomenit noi, basarabenii, în 1989, și-a făcut un loc sigur și în sistemul de învățământ. E și firesc să fie așa. Copilului, elevului, liceanului, tânărului, în general, trebuie să-i predai informația ca să o interpreteze singur, să o treacă prin judecata proprie, apoi prin prisma experienței sale. Expresia „vinovat că gândesc”, valabilă și bine așezată, și bineînțeles funcțională în anii dictaturii comuniste, era potrivnică și ostilă formării personalității, fiindcă nu te lăsa să spui ce gândești. Pentru că lecțiile de democrație, de educație civică ori nu au fost bine predate, explicate, ori nu au fost profesori capabili să lămurească acest concept, ori a venit o altă generație, greu de stăpânit, convinsă că în școală se spune una, iar în societate vede altceva, astăzi, ne pomenim cu tineri care au toate oportunitățile să învețe, dar fructul care nu mai este oprit, îl resping, fără să mai fie gustat.

Oare de ce în era gadgeturilor gradul de inteligență este mai redus decât în anii când după o carte se făcea coadă la librărie sau la bibliotecă? De ce vorbim doar la trecut când pentru o notă bună elevul se punea cu burta pe carte (a se înțelege corect sensul expresiei frazeologice, și nu imaginea), astăzi elevul obține rezultate mai ușoare pentru că profesorii sunt atât de toleranți și permisivi din teama de a nu fi învinuiți de încălcarea drepturilor copiilor. Iar rezultatele așteptate sunt exact ca în povestea care spune că un grup de profesori a fost invitat să zboare cu un avion construit de studenții lor. Aceștia au refuzat să își continue zborul, cunoscute fiindu-le capacitățile discipolilor. Doar un singur profesor a rămas liniștit pe scaun. La întrebarea de ce nu a fugit, acesta a răspuns: Deoarece am încredere deplină în studenții mei. Cunoscându-i foarte bine, pot să vă asigur că acest avion nici măcar nu o să decoleze.

Impactul profesor-elev astăzi ia amploare tot mai mult, când cel din urmă își manifestă convins indignarea că școala îl încarcă cu prea multe materii nefolositoare. Supărați pe școala care, zic ei, le încalcă drepturile, pe profesori, care, din cei vechi, cu studii trainice, încă mai știu să le transmită dragoste și informații de obiectul lor, tinerii își plafonează și mai mult intelectul, conectându-se doar la informațiile virtuale. În biblioteci, la fel ca în librării, dotate destul cu carte, nu se înghesuie cititorii sau vreun filolibris să rupă ușile magazinelor cu cărți. De exemplu, într-o clasă de douăzeci și ceva de elevi, la sarcina pentru acasă – caracterizarea unui personaj – vor fi două-trei răspunsuri inedite, celelalte făcute copypaste, vor fi identice. Sursa - Wikipedia.

Conectarea la sursele de pe internet nu e ceva rău, ba chiar poate fi un patrimoniu, un tezaur, depinde însă de calitatea informației, de cel ce știe să o acceseze. Atâta timp cât site-urile de socializare devin un refugiu, neglijând interacțiunea cu ceilalți, devenim mai abstracți și mai solitari. Comunicarea între tineri aproape că lipsește, iar lecția în școala de azi începe cu avertizarea profesorului ca mobilele să fie puse în geantă.

Citesc undeva o replică adresată poetului sexagenar Mircea Cărtărescu precum că a participat la un festival de poezie al tinerilor poeți. Răspunsul în apărarea scriitorului român cu recunoaștere internațională a fost cât se poate de clar: „Nu poți trimite la un asemenea colocviu pe cei care nu-și ridică privirea din telefon, care scriu mai mult decât citesc, care își dau importanță prin discursuri torențiale sau, mai rău, monosilabice”.

Iacătă ne pomenim că încălcăm niște condiții, ba chiar deontologia unui domeniu, unii ar spune drepturile tinerilor, în schimb diseminăm valoarea de nonvaloare și nu permitem prioritate diletanților.

Ceea ce avem astăzi în școală, în societate, în familie e rezultatul unei emancipări. Tânărul de azi – dezinvolt, dar orientat spre inteligență artificială, e rodul acestui progres tehnologic. Nu putem
spune că un prezent e superior sau e mai prejos decât altul. Dar, așa ca acum fiind, vorba lui Creangă, într-un derapaj unde cartea, lectura sunt lucruri de neglijat, devenim o societate zgomotoasă, mereu într-un impas istoric.

 

Silvia STRĂTILĂ