Fălești, să trăiești!

Cineva spunea că orășelul Fălești, așezat la 129 km de Chișinău, deci, să ajungi acolo cam în două-trei ore din capitală, este foarte frumos primăvara când înfloresc castanii. Am îndreptățit această opinie cu propria vizită când florile și copacii își defilau frumusețea, vopsită toată în verde, concurând cu somptuoșii castani - două rânduri de arbori viguroși, care formează o alee nemaipomenit de atractivă, cu pavaj pietros, situată în centrul orașului Fălești, așa cum se făceau drumurile în trecut. E o mică citadelă modernă de la nordul Moldovei nu prea mare, care tinde spre urbanizare europeană, pentru că întâlnești mereu în cale șantiere de drumuri, de case, de magazine, care urmează să reprezinte aspectul modern al urbei.   

Istoria orașului cu două legende    

Sursa sigură a localităților noastre trebuie răsfoită în studiile academice, cu temeinice și riguroase investigații, ale cercetătorului Anatol Eremia și în Dicționarul Geografic al Basarabiei din 1904 de Zamfir Arbore. Din „Ghidul toponimic, geografic și istoric”, vol. I, din 2023, de A. Eremia, despre satele și localitățile Republicii Moldova, aflăm că Făleștiul „este situat pe o vâlcea de dreapta văii râului Șovăț, afluent de stânga al Prutului. Atestat documentar în 1429”. Etimologia este discutabilă. Dicționarul redă denumirea, precum că „Provine din antroponimul Falevici sau Folea, un Ivan Falevici, proprietarul de la Vârful Uscat, unde avea multe pământuri”. Versiunea Wikipedia, la îndemâna oricui, nu neapărat confruntată cu cea a cercetătorului, spune că „localitatea Fălești este pomenită pentru prima dată într-un document din 1429 când domnitorul Moldovei Alexandru cel Bun confirmă unui vornic dreptul de a stăpâni un șir de sate printre care și Făleștii. Toponimul provine din cuvântul „fală”, însemnând în Evul Mediu „slavă”. Un ostaș „fălit” pentru vitejia sa putea întemeia o nouă moșie „fălească”, urmașii săi se puteau denumi Fălescu, iar oamenii de acolo erau „Făleștii” (în limba slavonă Falevici).  

Ambele versiuni trebuie de luat în seamă, pentru că și una, și cealaltă scriu o istorie greu de rupt din contextul timpului.  

O familie de intelectuali cu tradiții frumoase    

Dacă mergem pe a doua variantă a legendei orașului Fălești, consfințim că locuitorii lui, fie că s-au născut aici, fie că s-au stabilit de multă vreme în urbea dată, dar au motive să se „fălească” cu moștenirile materiale și spirituale de la părinți, pe care le vor prolifera, la rândul lor, și le vor lăsa posterității. Sunt oameni, familii, suflete nobile care datorită faptelor, gesturilor au dat și mai dau locului și localității acesteia daruri pământești - astfel încât numele lor rămâne o marcă în istoria orășelului Fălești.   

Am întâlnit câteva familii, care și-au înscris existența în dimensiunile firești ale vieții: au construit o casă, au sădit un pom, au săpat o fântână și au educat copii. Aceasta se poate spune despre familiile Bagrin, Lungu, Chirică, Călin, Pâslaru, Motelica, dar sunt mult mai multe și urmează să se știe despre ele. 

Cea pe care am cunoscut-o și a fost o gazdă primitoare este familia lui Valeriu și Zina Motelica, un cuplu cunoscut făleștenilor datorită valorilor moștenite de la părinții lor. Valeriu Motelica, șeful Direcției Agricultură și Alimentație în Consiliul Raional, cunoaște cel mai bine orașul, pentru că aici a copilărit, școala din Fălești mai păstrează catalogul cu numele lui și cu mențiunile cele mai înalte la învățătură, aici trenul îl aducea până în gară în toate vacanțele când era la studii în Chișinău, până când ultimul fluierat al locomotivei a anunțat că Universitatea Agrară a mai pregătit un specialist pentru Fălești. Astăzi urmează calea tatălui său Gheorghe Motelica, administrând orașul din perspectiva funcției pe care o deține. Își iubește baștina, crede că împreună cu edilii din primărie și din Consiliul raional vor face ca infrastructura orașului să înlesnească condițiile de trai ale locuitorilor. Zona de nord, unde este așezat Făleștiul, este bogată. Valeriu Motelica susține că ar fi bine dacă producția autohtonă ar avea o piață de desfacere aici, acasă. Studiile de cercetare, finalizate într-un doctorat, l-au adus la această convingere, urmează ca împreună cu întreaga echipă de la conducere să valorifice în practică această opțiune pentru oraș. 

Hotărâtă că destinul o trimite cu o misiune aparte să sfințească un loc pitoresc la nordul Moldovei, așa cum este orășelul Fălești, fiica celei mai blânde mame din lume, Elena, a moștenit toată vrednicia din familie și a urmat cursul patriarhal al familiei Motelica. Zina Motelica a oficiat multe căsătorii, mai binecuvântează și astăzi tineri însurăței la Oficiul Stării Civile, acolo unde și-a investit toată dragostea și priceperea să le transmită cuvântul de încurajare acelora de la care Făleștiul așteaptă să-l țină tânăr mereu. Casa, unde vin tinerii în zi de duminică să-și gireze oficial prima zi de familie, a devenit un locaș luminos, restabilindu-i-se un aspect modern, sădind de jur împrejur flori și copaci. Acest locaș, căreia într-un limbaj oficial i se spune Casa nunții sau Oficiul Stării Civile, este un edificiu cu un aspect foarte frumos datorită perioadei în care doamna Zina Motelica a condus această instituție. Dincolo de priceperea acestor doi intelectuali în administrația orașului, în familia soților Motelica poți găsi propriul exemplu cum să ai puterea de a te înfrunta cu lupta vieții, un model de spirit gospodăresc, dragoste de viață, iar toate acestea sunt mărcile unei familii pe care și-ar dori-o fiecare.     

Prin Fălești să tot călătorești     

Urbea mică din capătul de nord al Moldovei are frumusețile ei. Este nevoie de ochi blânzi și deschiși din adâncuri ca să vezi cât de generoasă este natura mamă și la Fălești. Teritoriul pe care îl administra boierul sau acel moșier cu mult pământ avea și motive să se fălească, fiindcă solul e mănos, iar până a ajunge în raion te însoțesc de ambele părți ale traseului lanuri de porumb, răsărită, cereale etc. Acesta e un semn că aproape e o reședință binecuvântată de Dumnezeu.   

La o plimbare prin Fălești în zi de duminică remarci că orașul e viu, zona gării și a pieței e aglomerată, de altfel, orașul e plin de oameni și mașini și în celelalte zile. Important este să vezi ceea ce trebuie de admirat – monumente, clădiri vechi, construite sau restabilite cu grijă.     

Intenția mea de călător a fost să împart impresiile mele cu locuitorii orașului, care pentru ei ceea ce înseamnă rutină, pentru un călător este ceva de neuitat. În Fălești nu doar călătorești, ci găsești tot de ce ai nevoie. Atrage atenția poate cea mai frumoasă și veche clădire, așezată în centrul orășelului – Sediul Consiliului Raional (președinte Vadim Roșca); Primăria (primar Alexandr Severin) cu responsabilitatea problemelor celor 12 mii de locuitori; școlile din oraș (licee, gimnazii, grădinițe, școli cu profil, profesionale etc.), Școala de muzică, Centrul de Creație pentru Copii și Tineret, Muzeul de Istorie și Etnografie, Biblioteca raională, Casa de Cultură etc. sunt centre de educație unde s-au instruit mari oameni de-a lungul timpului. Ceea ce atrage orice vizitator sunt monumentele vechi sau recente, semne că în Fălești memoria localnicilor nu se poate pierde. În parcul din centrul orășelului sau pe străzile cu denumiri istorice, așa cum este strada Ștefan cel Mare, monumentele eroilor căzuți în Afganistan, Transnistria, Cernobîl, Monumentul Acvilei, „Kilometrul Zero”, al ostașilor români, dar și cel al poetului Mihai Eminescu sau al actorului Mihai Volontir, născut în Glinjeni, Fălești, mai amintesc că cei care au imortalizat istoria în ele sunt urmași demni ai renumitului sculptor Lazăr Dubinovschi, născut în secolul trecut aici. 

În zona gării, la intrare în cetate (dacă accepți termenul vechi, dragă cititor), aflate în proximitate una de alta, sunt două biserici, monumente istorice, care aparțin la mitropolii diferite. Credința însă e una și aceeași, iar locuitorii nu au motive să nu găsească o cale corectă de a intra cu dragoste pe ușa Domnului.    

Două istorii: una uitată și alta resuscitată mereu    

Făleștiul, ca multe localități, are trei sectoare: Centru, Gara feroviară și Fabrica de zahăr. Ultimul a fost până nu demult o localitate, a cărei denumire venea de la Fabrica de Zahăr în care locuiau peste două mii de locuitori. Fabrica funcționa, oamenii aveau locuri de muncă, condiții bune de trai asigurate de o școală mare, grădiniță, magazine. Acum aici au rămas aproape 700 de oameni, iar instituțiile, care asigurau existența localnicilor, s-au închis. Este soarta periferiilor geografice care sunt înghițite de albiile mari ale vieții sau au riscul să dispară. Ceea ce nu poate dispărea și nici nu se poate așterne colbul uitării peste ele sunt faptele. Și oamenii sunt uitați, dacă faptele lor nu ar grăi în diferite feluri.  

În școlile din Fălești au învățat mulți, cărora timpul le-a oferit statutul de personalități. Numele lor au marcat mai multe domenii: Eugenia Crușevan (1889-1976), femeie-avocat din Basarabia, Lazăr Dubinovschi (1910-1982), sculptor moldovean, Gheorghe Muruziuc (1930-1998) - activist anticomunist din Moldova, muncitor la Fabrica de Zahăr din Biruința. Cel din urmă a devenit cel dintâi contemporan de care are mare nevoie societatea de azi. Despre Gheorghe Muruziuc, „un erou al românimii basarabene, un erou neglijat, uitat și înghiţit de anonimat” scria editorialistul Alecu Reniță în ediția din mai, a revistei NATURA din 2021: „Născut la Fălești în 1930, el prinde clasele primare „la români”. În zori de zi, pe data de 28 iunie 1966, când autorităţile comuniste urmau să serbeze în gubernie „eliberarea norodului moldovenesc de sub jugul ocupanţilor români”, pe cel mai înalt turn din nordul Moldovei, la Fabrica de Zahăr de la Alexăndreni, flutura falnic Tricolorul românesc. Sus, la înălţimea de 45 de metri, pe coș, Gheorghe Muruziuc, străjuia cu mândrie Drapelul României”. Curajul lui Muruziuc „a fost aruncat în odiosul lagăr de la Ivdellag, la munci silnice. A revenit acasă cu sănătatea ruinată și s-a stins din viaţă în septembrie 1998. Nici statul, nici societatea încă nu au găsit cuvintele de recunoștinţă pe care eroul Gheorghe Muruziuc le merita și le merită cu prisosinţă”, scria A. Reniță. 

În Fălești mai sunt eroi ca Gheorghe Muruziuc. Îi poți întâlni pe străzi, în birouri, pe șantiere, în toate colțurile lumii, dar atunci când revin acasă, nu uită că un proprietar cu dragoste de moșie, adică de pământul natal, le-a mai lăsat și mândria pentru rădăcini.   

Autor: Silvia STRĂTILĂ  

Articol publicat în revista NATURA, nr. 388

Susține Natura.md: Devino Patron!