Devino Patron!

Regulile de aur ale bunicii

Regulile de aur ale bunicii

(despre eliminarea gândacilor mirositori)

Cea mai importantă particularitate a acestor gândaci este că degajă un miros specific, resimțit de fiecare în funcție de sensibilitatea la miros. Astfel, unele persoane îl descriu pur și simplu ca pe un miros foarte puternic de amestec de condimente, precum ar fi cilantro sau coriandru. Potrivit specialiștilor, mirosul este secretat de glande aflate în zona abdominală a gândacilor respectivi, degajat când se simt amenințați. Din acest motiv este bine ca aceștia să nu fie striviți, întrucât vor emana un miros persistent, greu de îndepărtat. Gândacii mirositori sunt erbivori și preferă să consume mai ales fructe și legume (cum ar fi mere, fasole verde, cireșe, piersici, pere, boabe de soia etc.). Pentru pomii fructiferi sunt cei mai dăunători, în condițiile în care, odată ce atacă un fruct, îi vor afecta dezvoltarea viitoare. De altfel, toate fructele pe care ajung se vor deshidrata, iar semințele lor își vor pierde calitatea. Ei nu sunt periculoși pentru oameni, dar sunt respingători prin mirosul și culoarea lor. Puteți scăpa de acești dăunători mai ușor dacă veți ține cont de sfaturile bunicii:

Achiziționați capcane cu adeziv, speciale pentru insecte – Capcanele trebuie puse în fiecare încăpere a casei. Cu ajutorul lor veți putea scăpa nu numai de gândacii mirositori, ci și de alte tipuri de insecte. Înlocuiți-le permanent cu unele noi, până când veți scăpa de probleme.

Mizați pe apa cu detergent – Amestecați o parte de apă, o parte detergent de vase și o parte de ulei esențial de lavandă. Agitați bine recipientul în care veți pune soluția, uleiul de lavandă având rolul de a ameți gândacii verzi mirositori prin mirosul său, în timp ce detergentul îi va ucide. Combinați 250 ml apă caldă cu 120 ml oțet și cu 60 ml detergent de vase. Puneți totul într-un spray și aplicați în locurile în care vin de obicei gândacii mirositori sau, dacă reușiți, chiar pe ei. Oricare dintre aceste lichide vor afecta gândacii, provocându-le deshidratarea. În același timp, nu veți greși nici dacă veți folosi un spray pe care îl utilizați de obicei pentru plantele din grădină. 

Ulei de neem – Alături de apă caldă, acest ulei va alunga și el gândacii mirositori din locuri precum uși, ferestre, fisuri în pereți sau în fundația casei. Chiar dacă nu veți sesiza imediat efectele, veți constata cum treptat gândacii mirositori se vor rări tot mai mult.

Ulei esențial de peppermint – Puneți laolaltă 10 picături de ulei esențial și 2 căni de apă. Aroma puternică este cea care va goni gândacii mirositori, dacă veți aplica soluția în locurile în care știți că vin de obicei aceștia.

Aveți încredere în spray-ul fixativ – O soluție nu tocmai naturală ar fi și utilizarea fixativului de păr! Nu vă așteptați să omorâți gândacii mirositori printr-o simplă pulverizare, întrucât rolul său este de a-i amorți, de a-i paraliza, astfel încât să fie exterminați ulterior. Tot ce va trebui să faceți va fi să aplicați fixativ direct pe insecte, apoi să puneți în locul respectiv o găleată cu apă caldă cu detergent de vase, în care vor cădea gândacii amețiți.

Puneți la uși perii izolatoare – Periile izolatoare vor fi numai bune pentru a preveni pătrunderea gândacilor „puturoși” în casă. Pe cât se poate, dotați-vă toate ușile din casă cu astfel de perii.

* Nu uitați că prea multă lumină în afara casei va atrage și gândaci mirositori. Pe cât posibil, încercați să nu existe un exces de lumină, întrucât astfel gândacii de acest fel vor fi mai puțin atrași să rămână în preajma casei voastre. Mențineți un minim de lumină și scăpați de luminile de prisos.

Autor: Paraschiva Mămăligă, 

Articol publicat în revista NATURA, nr. 386

Susține Natura.md: Devino Patron!