Devino Patron!

Sticle, zaț de cafea și conserve, reciclate cu succes la ferma Voina

Victor Voina este un antreprenor din raionul Cahul care a pus accent pe eco-eficiență, investind în reciclare și sustenabilitate în afacerea pe care o deține, o seră ecologică. El este beneficiar al Programului „EU4Moldova: Regiuni-cheie", finanțat de UE și implementat de PNUD și UNICEF, care i-a acordat prin concurs un grant de 25.000 de euro.

Sticle, zaț de cafea și conserve, reciclate cu succes la ferma Voina
Sursă foto: UNDP Moldova

Ce poți face cu 40 de mii de sticle? Victor Voina din satul Roșu, raionul Cahul a construit o seră ecologică. Sticlele au rolul unui termoconductor eficient, care degajează cantitatea necesară de energie termică pentru a încălzi sera, fără a fi necesară utilizarea unei alte surse de căldură.

Ar putea fi o imagine cu 1 persoană
Sursă foto: UNDP Moldova

 

În martie 2022, în sera cu suprafața de peste 1000 de metri pătrați au fost sădite primele culturi: leuștean, pătrunjel, mărar, mentă, rucola, salată creață etc. Sera este amplasată astfel încât să prindă căldura soarelui pe tot parcursul zilei, iar în sezonul rece, încălzirea se face cu uleiul care a fost deja utilizat în restaurantul pe care îl deține familia Voina.

Ar putea fi o imagine cu plantă şi zid de cărămidă
Sursă foto: UNDP Moldova

 

Datorită acestui grant nu am ales calea diasporei și am reușit într-un singur an tot ce s-ar fi putut realiza în cinci. Această investiție a însemnat realizarea unui vis personal, de a avea o fermă agricolă unde cultivăm produse organice, sănătoase", povestește cu însuflețire Victor Voina. 

În Cahul, familia Voina mai deține un restaurant. Ca și oricare alt local, acesta genera o mulțime de deșeuri, care nu puteau fi reciclate în raion și riscau să ajungă la gunoi. Victor a decis să ofere deșeurilor o nouă șansă la viață. Și dacă sticlele goale, care se adunau cu duiumul, și-au găsit rostul la construcția serii, zațul de cafea și conservele și-au găsit și ele o utilitate.

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.
Sursă foto: UNDP Moldova

 

„Zațul de cafea este un deșeu plin de minerale, de micro și macroelemente atât de necesare culturilor agricole. Lăsat la fermentat, zațul de cafea și cojile de ou cu adaos de iarbă verde devin un substrat acid. După cum se știe, solul acid este potrivit pentru cultivarea afinelor. Astfel, mi-am făcut o poieniță de afine. În recipientele de la conserve, cultivăm verdețuri pe care le oferim cadou clienților noștri fideli sau le vindem doritorilor", relatează cu entuziasm Victor.

Pe viitor, Victor își dorește să-și deschidă propria agropensiune, unde vizitatorii vor putea singuri să-și culeagă verdețuri, legume și fructe.

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.
Sursă foto: UNDP Moldova

 

„Anul acesta o să avem un ciclu lung de ardei și tomate, restul o să fie busuioc, rozmarin. Poligonul nostru de testare este localul nostru, afacerea de familie, unde încercăm și includem de fiecare dată produsele de sezon și venim cu inovație, cu produse mai exotice pentru consumatorii locali, dar foarte benefice și necesare în alimentația noastră", adaugă Victor.

Ar putea fi o imagine cu căpşună
Sursă foto: UNDP Moldova

 

Cu sprijinul PNUD și al Guvernului Poloniei, zațul de cafea a fost valorificat la rețeaua internațională de cafenele Tucano Coffee. În parteneriat cu o companie poloneză, a fost cartografiat parcursul deșeurilor de cafea în restaurantul din Chișinău, a fost analizată legislația în acest domeniu și au găsit noi modalități de utilizare a zațului, precum confecționarea ceștilor și capacelor pentru băuturi, astfel extinzându-se lanțul valoric al cafelei și asigurându-se o economie circulară în afacere.

PNUD Moldova și partenerii săi susțin afacerile ecologice și economic circulare, oferind diverse posibilități de finanțare antreprenorilor, în special celor micro, mici și mijlocii pentru a păstra biodiversitatea, evita fragmentarea habitatelor, sprijini activitatea agricolă prietenoasă mediului și încuraja utilizarea inovațiilor și tehnologiilor în industria alimentară.

Susține Natura.md: Devino Patron!