Vadul lui Isac

Sat, reședință de comună în raionul Cahul. Este situat în partea de sud a Câmpiei Cahulului, pe malul stâng al Prutului. Datat cu anul 1672.

Suprafaţa satului – 2,45 km²

Gospodării individuale (2004) – 857.

Populaţia – 2950 loc. (2004), 3040 loc. (2014).

Structura etnică (2004): 99,12 % români.

Distanţe: 18 km până la Cahul, 183 km până la Chișinău.

Staţie de cale ferată la Cahul (20 km) și Vulcănești (24).

Cadrul geografic. Zona de așezare a comunei se află la hotarul dintre Câmpia Cahulului și marea Câmpie a Moldovei de Sud. În partea de est a zonei relieful constă din culmi de dealuri, întinse și nu prea înalte, cu înălţimi de până la 190 m deasupra nivelului mării. Văile mari au direcţia spre sud-est și se deschid din dreapta în valea râului Cahul. Vegetaţie specifică regiunilor de câmpie, cu mici crânguri și rariști de pădure, rămășiţe ale codrilor Tigheciului, care acum câteva secole ajungeau până la Dunăre. Lunca Prutului este împresurată cu multe lacuri, lăcușoare și bălţi care odinioară erau mult mai numeroase. Moșia satului are hotare comune cu satele din vecinătate: Manta, Găvănoasa și Colibași. Prin sat trece șoseaua Cahul – Giurgiulești – Reni. Din sat un drum duce spre or. Vulcănești și staţia de cale ferată Vulcănești. La Giurgiulești, pe un pod stabil se face trecerea spre or. Galaţi din România. Aici se află noul terminal, centrul de vamă și portul internaţional Giurgiulești de pe Dunăre.

Mențiuni documentare. Localitatea este foarte veche, existentă poate încă pe vremea domniilor lui Alexandru cel Bun, Ștefan cel Mare și Petru Rareș. Satul figurează pe hărţile de la sfârșitul sec. al XVII-lea, datate cu anii 1672 și 1685, notat fiind cu denumiri ușor modificate: Vaduisac, Vaduisaca. Pe harta lui Dimitrie Cantemir din 1716 este înscris cu denumirea Isaca. Localitatea mai este menţionată cu denumirea Isacul în actul din 25 mai 1733. 

În documentele de mai târziu, satul e atestat cu variantele de scriere: Vaduisac (1736), Vaduisaca (1740), Vadul Isacului (1742), Vadul (1772), Vadul Isac (1774), Vadul lui Isac (1803, 1817). 

Frecvente sunt atestările documentare din sec. al XIX-lea. Zamfir Arbore, în „Dicţionarul geografic al Basarabiei” (București, 1904), ne oferă următoarele date și informaţii: Vadul lui Isac, sat în jud. Ismail, în Valea Prutului, la sud de lungăreţul lac Manta. Pe la sud de sat trece Valul lui Traian de Jos, care începe de lângă Prut. Are 102 case, cuo populaţie de 907 suflete, ţărani români, 224 vite mari cornute, 317 oi (p. 218). La reforma agrară din 1918-1924, locuitorii din sat, 366 de familii, au fost împroprietăriţi cu 1900 ha de pământ.

„Dicţionarul statistic al Basarabiei” din 1923 include pentru comuna Vadul lui Isac din jud. Cahul, plasa Cahul, datele informative: 362 de clădiri, 1248 de locuitori, primărie, școală elementară, poștă rurală, post telefonic, agenţie de percepţie fiscală, moară de aburi, gospodărie boierească, grădini de zarzavat, pescuit în râul Prut și în lacurile șibălţile din lunca Prutului. La recensământul din anul 1930, satul avea 1816 locuitori, majoritatea absolută români. 

Anii 1941-1950, perioadă de grea cumpănă în viața basarabenilor: război, secetă și foamete, persecutări, fărădelegi la care s-au dedat autoritățile regimului totalitar stalinist. Mulţi dintre sătenii mobilizaţi și trimiși cu forţa pe front nu s-au mai întors pe la casele lor, căzând răpuși în țări străine. „Eliberatorilor” li s-au părut puţine aceste jertfe, ei au inventat tot felul de cauze și pricini pentru a-i urmări, a-i aresta și a-i condamna la ani grei de închisoare pe cei vinovaţi fără de vină. Pentru nesupunere și acte de sabotaj născocite, au fost deportaţi în Siberia mulţi dintre cei mai buni gospodari ai satului.

Relativele transformări în viaţa oamenilor, schimbările făgăduinţei și-au găsit reflectare în sursele statistice din anii postbelici: Vadul lui Isac, sat în raionul Vulcănești, exproprieri de pământuri și bunuri materiale, kolhoz înfiripat anevoie, brigăzi de câmp haotic organizate, sute de familii sărăcite (1945-1950); 2304 loc. în 1959; 2803 loc. în 1970; 2898 loc. în 1979; 2874 loc. în 1989. Bieţii săteni basarabeni, ei pe linia întâi de război, ei la munci grele pe ogoare și la întreprinderi. De unde viaţă liniștită și fără griji, de unde bună stare, de unde indici demografici favorabili?

Obiective edilitare, economice, sociale, culturale. Conform cifrelor și datelor statistice din 1994: gospodării casnice – 903, populaţia – 2980 loc., dintre care 2957 români; gospodăria agricolă „Vadul lui Isac”, terenuri agricole – 2424 ha (1525 ha arabil, 695 ha vii, 84 ha livezi); gospodării casnice – 937, fond locativ – 40,3 mii m2, instalaţii de alimentare cu gaz lichefiat – 903, fântâni – 9; punct medical, școală de cultură generală (pentru 640 de elevi), 2 grădiniţe de copii, casă de cultură, 2 biblioteci, oficiu de telecomunicaţii, cantină, 6 magazine, stadion. Informaţii de actualitate: întreprideri agro-industriale („Prut-Comagro”, fabricile de panificație, de mezeluri, de țesături), 2 mori, 2 oloiniţe, unităţi de prestări servicii; Centrul medicilor de familie, Gimnaziul „Mihail Sadoveanu”, biblioteci, cămin cultural, muzeu, oficiu de telecomunicații, Banca de economii și împrumuturi „Făguraș”, cafenele, magazine. 

Onomastica. Numele comun al locuitorilor: vădean, vădeancă; vădeni, vădence.

O legendă a satului povestește că aici, pe malul Prutului, urmând calea transhumanţei, se stabilise cu turmele sale un mocan ardelean pe nume Isac. Într-o altă istorioară se amintește de un răzeș Isac, proprietarul moșiei din vecinătatea unui vad cu loc de trecere peste Prut. 

Atât relieful, flora și fauna, cât și unele aspecte ale vieţii materiale și spirituale ale localnicilor și-au găsit reflectare în toponimia locală. Variate ca structură și semnificaţii sunt denumirile de locuri din cuprinsul moșiei, acestea desemnând văi și vâlcele: Otmana, Lunga, Ungura, Bozu, Coșeriul, Găvanul, Flămânda, Valea Cânichilor, Valea cea Mare; dealuri, culmi, piscuri, movile: Chiscul cel Mare, Botul Chiscului, Movila Troianului, Dealul Coșerului, Podișul, Dealul Flămânzii, Culmea Otmanei, Dealul Ungurului; alte locuri și obiecte topografice: Gârneţul, Fântâna Flăcăilor, Cișmeaua, Zăvoiul Grecilor, Pădurea Flămânzii. Sugestive și pitorești sunt și locurile din lunca Prutului, majoritatea lacuri, bălţi, heleșteie: Barcul, Bulhacul, Șforul, Gârla cea Mare, La Plopi, Cotul cel Mare, Gâtoiul, Gâtoiul cu Plomână, Bălacea, Văduţul.

Antroponimia satului, în special numele de familie pe care le poartă localnicii, pot servi un început de studiu onomastic care ar pune în evidenţă istoria localităţii, originea locală a unor locuitori, ocupaţiile, obiceiurile: Andronic, Antohi, Armașu, Bărcaru, Benea, Beșliu, Boișteanu, Brașoveanu, Bria, Bujor, Burcă, Buzdugan, Cazacu, Chiriloaie, Ciobanu, Cojan, Condrea, Coteţ, Crăciun, Culea, Dănăilă, Dvoreanu, Furnică, Gălăţeanu, Hotnogu, Iaconi, Iorga, Leahu, Lemnaru, Logojanu, Luca, Luchian, Meleș, Mereuţa, Mocanu, Munteanu, Mușatău, Nicula, Nistor, Niţa, Oprea, Pascal, Păcuraru, Păvălache, Roșca, Saghin, Seceleanu, Șeremet, Stanciu, Stroiu, Stuparu, Susanu, Tutovanu, Ungureanu, Vântu, Vătavu, Vulpe, Zară.

Personalităţi:

• Liubomir Iorga (1932-2014), dansator, actor de film, meșter de instrumente muzicale;
• Petru Stroiu (1934-1994), muzicolog, profesor de muzică și dirijor de cor;
• Sandri Ion Șcurea (1935-2005), actor de teatru și film, regizor;
• Vasile Cartofeanu (n. 1950), inginer, conferenţiar universitar, doctor în știinţe tehnice;
• Gheorghe Poștaru (n.1952), inginer, conferențiar universitar, doctor în științe tehnice;
• Ștefan Cartofeanu (1953-2006), inginer, conferenţiar universitar, doctor în știinţe tehnice.

Originari din Vadul lui Isac sunt: Ion Păcuraru, ex-ministru al culturii, Manole Cartofeanu, doctor în filozofie, Vasile Stroiu, doctor în științe, profesor universitar.

prof. Anatol EREMIA, specialist în onomastică
Articol publicat în Revista NATURA în numărul 373

Susține Natura.md: Devino Patron!