BUCURIA ÎNTÂLNIRII
Luna decembrie este ușa prin care ne intră în casă oamenii dragi și sărbătorile de iarnă. Întâlnirile cu ființele apropiate de la sfârșitul și începutul anului ne aduc multe bucurii și emoții, ne răscolesc sufletul, reînviind minunata lume a copilăriei prinsă între alaiul de colindători și cetele de urători, între ninsorile fascinante și troienele cât porțile gospodarilor, între zâmbetul blajin al părinților și dărnicia fără margini a bunicilor cu mesele întinse și încărcate de bucate incredibil de gustoase.
Crăciunul, Steaua, Revelionul, Semănatul, Capra, Sorcova, Sfântul Vasile, Plugușorul intrau cu multă splendoare și cu sunete de zurgălăi în sat, băteau la fiecare fereastră de creștin și invitau oamenii să uite de grijile zilnice, să se înfrățească între ei și să trăiască împreună bucuria Nașterii lui Hristos, să salute cu chiote și veselie sosirea Anului Nou. Spectacolul magic al sărbătorilor de iarnă cuprindea întreaga comunitate și se revărsa într-o bucurie generală, de răsuna satul de – Aho, aho, copii și frați, – până la – Roata, măi!, și – Să trăiți, să-nfloriți, La Anul și la mulți ani! Oricât de mult s-ar tehnologiza societatea, ar fi nespus de frumos să păstrăm și pentru generațiile din mileniul trei, acea lume fabuloasă a ritualurilor de iarnă, când Moș Crăciun venea cu sania prin nămeți în fiecare sat, dezlega sacul burdușit de cadouri și mângâia, pe obrajii rumeniți de ger, toți copiii cuminți din Moldova.
Să nu uităm că înainte de începerea sărbătorilor de iarnă, de petrecerea anului vechi și întâmpinarea celui nou, oamenii gospodari stau la sfat, pun țara la cale şi schiţează planuri de viitor. Îndrăznim și noi, cei care facem de 27 de ani revista „NATURA”, să ţinem sfat cu cei peste 40 de mii de cititori, să vă îndemnăm să aveţi în continuare încredere în propriile forţe, să vă păstraţi dreaptă coloana vertebrală, să fiţi mândri de ceea ce faceţi şi să vă simţiţi stăpâni pe pământul nostru strămoşesc. În redacţie, cunoaştem foarte bine cine sunt cititorii revistei „NATURA”. Nu exagerăm cu nimic, când afirmăm că dumneavoastră, reprezentați avangarda în diferite colective şi fruntea localităţilor moldoveneşti. Iar cei care ne citesc şi sunt deocamdată elevi, adolescenţi şi studenţi, vor deveni în viitorul apropiat cetăţeni activi, buni profesionişti şi patrioţi, ei asumându-şi responsabilitatea să reîntregească Ţara şi să ne integreze în civilizaţia europeană. În călimara din redacţie, de unde luăm subiectele pentru materiale, nu se află cerneală, ci întreaga dramă a Basarabiei şi lupta ei eroică de a supravieţui şi de a învinge. Orice număr de „NATURA” care vă intră în casă, bibliotecă, şcoală sau primărie a fost gândit ca o doză de curaj, de argumente şi de muniţii pentru luptătorii din teritoriu, pentru toţi cei care şi-au legat destinul de Moldova, de fiinţa ei românească, de patrimoniul cultural şi natural al întregului spaţiu „de la Nistru până la Tisa”. Nu ascundem că în fiecare rând scris, am strecurat conştient, substanţa vie a limbii române, dragostea noastră pentru Basarabia, pentru Eminescu, Blaga, Vieru, Brâncuşi, Racoviţă, Mehedinţi, Enescu, Iorga, Stere, Pelivan, Stroescu, pentru marii voievozi şi făuritori ai României eterne, pentru poporul nostru care îşi are rădăcinile fără de moarte de dincolo de Nistru până dincolo de Carpaţi şi de Dunăre. Zbaterea neîntreruptă a minunaţilor mei colegi din redacţie pentru Natură, Nistru şi Prut, pentru păduri şi biodiversitate este o zbatere pentru o viaţă normală şi sănătoasă, pentru ca generaţiile de azi şi de mâine să poată să savureze frumuseţile copleşitoare ale peisajelor moldave, să poată să alerge prin ierburile înrourate, să poată să se bucure de locul de trai şi să fie demni de Ţara lor reîntregită. Tot ce aducem miilor de cititori, lună de lună, timp de 27 ani, sunt fărâme din sufletul nostru, din dragostea şi credinţa noastră că nici un om nu poate fi lăsat în deznădejde şi singurătate, că fiecare merită să simtă sprijinul şi căldura fratelui de neam şi sânge, că oricine poate da şi lua lumină din ochii aproapelui. Iar revista „NATURA” a fost şi a rămas prietenul fidel, aproapele tuturor oamenilor de bună-credinţă din Basarabia, de la care a luat şi a dat lumină şi iubire. Revista „NATURA” nu poate rămânea singură, fără abonaţi şi cititori, fără dumneavoastră. Ar arăta ca o pasăre de zboruri înalte, cu aripile zdrobite. Dumneata, dragă cititorule, îi hotărăşti viitorul în această lună de decembrie, fiindcă fără o familie mare de abonaţi, colectivul redacţional nu poate funcţiona. Ne dorim foarte mult să trăim împreună bucuria întâlnirii şi în anul 2018, an cu o încărcătură simbolică pentru tot neamul românesc.
Vin ninsorile cele mari, jinduite de copii, care vor aduce tulburătoarele sărbători de iarnă şi mirosul de cetină verde. Pe lângă casele uitate, săniile altor timpuri vor trece în goană cu oamenii dragi, care ne vor căuta în van, împrăştiind amintiri şi doruri nespuse. Din ceruri roiurile de fulgi vor porni să acopere cărările copilăriei şi nostalgiile anilor călători. Un cor de copii, cu colinda pe buze, va deschide poarta spre Noul An. Viaţa va curge cum a curs, pe un portativ etern. Să ne bucurăm de întâlnirile cu oamenii dragi, să privim împreună la Steaua care sus răsare şi să ne dorim – La mulţi ani cu sănătate!
Alecu RENIŢĂ,
revista NATURA, decembrie 2017
Susține Natura.md: Devino Patron!